Nr. 57-58 - Pro Didactica

EDUCAŢIE DE GENaşteaptă să stabilească altcineva regulile jocului!”). Şine mai miră procentul mic al femeilor în Parlament şiGuvern, în funcţii de primar sau manageri de instituţii,dacă „din faşă” li se cam taie cheful fetelor să conducă,să-şi spună punctul de vedere?! Şi asta nu o face (încă)„sistemul”, ci mediul familial, care se presupune că aremisiunea morală să ofere copiilor oportunităţi pentrua-şi dezvolta propriul potenţial (şi nu „potenţialulfeminin”, clişeu limitativ, perpetuat cu perseverenţăinclusiv de propriii părinţi!).Socializarea de gen în sistemul de învăţămîntIntrarea copiilor în sistemul educaţional – ciclulpreşcolar şi şcolar – şi maratonul activităţilor şcolareşi extraşcolare oferă multiple curiozităţi de gen. Astfel,la grădiniţe, „ajutoarele” educatoarei şi ale dădacei,pentru ordonarea jucăriilor şi a veselei, servirea meseietc., sînt exclusiv fetiţele. Băieţeii, între timp, sîntantrenaţi în treburi „serioase”: ordonarea mobilierului,de ex. (deşi ca putere Þzică la această vîrstă nu existădiferenţe semniÞcative între fetiţe şi băieţei. Dar ce maicontează, cînd „puterea” tradiţiei e atît de mare!). Tot aiciexistă un fel de reguli nescrise, dar atît de des exprimateverbal (deopotrivă de copii şi de personal) cu privire lajucăriile „pentru fete” şi cele „pentru băieţi”. Deseori,copiii crescuţi de părinţi sensibili pentru problematica degen (care nu au făcut delimitări nete cu privire la acestaspect) sînt de-a dreptul nedumeriţi de această separare(pînă şi) a lumilor ludice. Mai mult decît atît, jocurile derol, în care doar fetele „au sarcina” de a legăna bebeluşiişi de a găti mîncare pentru „tatăl care vine obosit de laserviciu”, derutează şi mai tare copiii crescuţi în familiicu viziuni egalitare privind distribuirea muncilor casniceşi în cele în care ambii soţi sînt „căştigătorii pîinii”.Dacă vă regăsiţi în cele descrise, mă bucur enormpentru familia pe care aţi reuşit să o consolidaţi! Importanteste la această etapă şi în cele ce urmează sănu ezitaţi să discutaţi cu copilul, atunci cînd simţiţi căeste contrariat de cele două realităţi de gen distincte:cea din familia sa şi cea de „afară” (grădiniţă, şcoală,vecini, stradă etc.).Şcoala continuă să facă diferenţe, nu însă dintre celemai oneste, în raport cu cele două categorii de gen: feteşi băieţi. Pornind de la grija pentru ßori şi culminîndcu ştiinţele umaniste – pentru fete şi de la căratul apei(a se citi alergatul după minge pe teren) şi pînă la ştiinţeleexacte – pentru băieţi, şcoala discriminează şilimitează! Cercetările în domeniul modelelor de gendin învăţămîntul autohton (evaluarea curricula şcolare,a manualelor (conţinuturi şi poze/imagini) şi a relaţiilorprofesori-elevi) scot în evidenţă faptul că stereotipurilede gen sînt perpetuate, iar educaţie de gen nu se preaface. În cazurile fericite cînd profesorii sînt deschişipentru tematica respectivă, ei nu-şi pot întări poziţiaprin intermediul manualelor şcolare. Pentru că femei nuprea găsim (nici la ştiinţe, nici în istorii; mai apar prinliteraturi, dar nu se compară cu titanii). Răsu-plîns sîntşi imaginile şi textele din manualele din ciclul primar:geamurile sînt sparte musai de băieţi (tot în raport cu eise ilustrează şi verbele mai instrumentale şi adjectivelemai „tari”), iar fetiţele în mod obligatoriu sînt cu păpuşaîn braţe, numără ßori sau pregătesc masa cu mama (deasemenea, tot cu referire la fete sînt şi adjectivele mai„frumoase”, precum şi verbele mai „domestice”). Nicipasiunile şi talentele copiilor nu prea mai contează:şahul, sportul, luptele – pentru băieţi; desenul, dansul şilimbile străine – pentru fetiţe! Şi cui îi pasă că Þica dvs.chiar e bună la matematici, nu are simţul ritmului sauvrea să meargă la karate!? Şi că feciorul are propensiunepentru învăţarea limbilor străine, urăşte fotbalul sau deseneazăfoarte frumos!? Noi urmăm „trendul” – tendinţadictată de „realităţile” timpului, ne gîndim la viitorulcopilului, vrem ceea ce e mai bine pentru el, că noi,părinţii lui/ai ei, ştim mai bine! Sună cvasi-normal, nu?După mine, dimpotrivă...Mai tîrziu, adolescenţii încep să se „caute” din punctde vedere profesional şi aici intervenţiile părinţilor,(prin mesaje voalate sau directe, prin condiţionări saurugăminţi) ilustrează cel mai bine toată teroarea stereotipurilor:contabilitate, limbi străine, pedagogie – pentruÞice; studii juridice, economice, politice – pentru feciori!Dacă ar şti părinţii că asta e răscrucea de la care pornescşi diferenţele ulterioare în veniturile copiilor lor (în Moldova,salariul mediu al femeilor constituie aproximativ72% din salariul unui bărbat). Şi dacă ar mai şti părinţiică majoritatea adulţilor nesatisfăcuţi în plan profesionalconsideră că vina pentru aceasta o poartă părinţii, care nule-au permis să urmeze facultatea care şi-au dorit-o...Socializarea de gen (despre care am relatat mai sus)este procesul prin care copilul achiziţionează valori şinorme de gen indispensabile vieţii sociale din perioadamaturităţii. Primul şi principalul agent de socializare degen a copilului este instituţia familiei. Părinţii, în modconstant şi, de regulă, fără a chibzui mult asupra acestuilucru, încurajează sau descurajează anumite comportamenteşi atitudini ale copilului (speciÞce sau nespeciÞceunui anumit gen). Discutînd cu copiii şi comunicîndule,în general, opiniile despre ceea ce consideră că este“potrivit” sau nu pentru un băiat sau o fată, părinţii utilizeazăun anumit limbaj, speciÞc culturii în care trăiescşi, mai important, prestabilit diferenţiat pentru cele douăcategorii de sexe. Socializarea de gen a copilului prinlimbaj poate constitui subiectul unei lucrări aparte. Ceeace însă puteţi face dvs., Þind, probabil, cel mai simpluexerciţiu întru promovarea egalităţii, este să începeţisă utilizaţi substantive care desemnează profesii la feminin,chiar şi pentru meseriile în care tradiţional sînt58EDUCAŢIA DE GEN ÎN FAMILIE: O INVESTIŢIE „STRATEGICĂ” PENTRU FERICIREA COPILULUI SAU O„DURERE DE CAP” ÎN PLUS PENTRU PĂRINŢI?