Nr. 64 - Pro Didactica

exercito, ergo sumIstoria vie în sălile de clasăSilviaPetrovici-GuzunLiceul Teoretic Ion Creangă, mun. Chişinău“Istoria, cea reală şi solemnă, nu mă intereseazădefel… O citesc puţin, din datorie, dar nu-mi spunenimic ce să nu mă irite sau agaseze. Certurile popilorşi ale regilor, cu razboaie şi pestilenţă în fiecare pagină;bărbaţi buni de nimic şi femeile absente aproape complet…e foarte obositor.”(Jane Austen)Această afirmaţie, uşor ofensatoare, a scriitoareiengleze Jane Austen nu este total străină profesorilorde istorie, ea fiind exprimată nu o dată de elevi, careacţie la plictisitoarele date cronologice din manuale,la nesfîrşitul şir de războaie, revoluţii violente şi reformecomplicate ce trebuie studiate. De cele mai multe ori,elevii nu văd “pădurea după copaci”, adică oamenii înistorie, nu înţeleg întregul proces istoric, considerîndaceastă disciplină o “fosilă preistorică” şi neregăsinduseîn ea. De aceea, pentru a da suflet trecutului istoric,profesorii sînt într-o permanentă căutare de soluţii,valorificînd posibilităţile tehnice de azi şi potenţialulelevilor.Una dintre soluţii ar fi o nouă abordare a studieriiistoriei prin înregistrarea şi analiza mărturiilor despretrecut, adică istoria orală. Elevii pot valorifica cu succesacest domeniu apelînd la martori oculari ai evenimentelordin sec. XX- înc. sec XXI. Sursele orale ne spun ceau făcut, ce au văzut şi ce li s-a întîmplat, ce au gînditşi au simţit la un moment dat, ce presupuneau că facalţi indivizi, ce cred în prezent că au făcut. Aşadar, camartori ai istoriei, aceştia descriu cele văzute, dar şi leinterpretează. Altfel spus, ei atribuie evenimentelor unînţeles particular, înţeles ce reflectă cadrul personal deprezumţii, idei preconcepute, stereotipuri şi aşteptări.Această modalitate de colectare a informaţiilor – istoriaorală, cunoscută şi sub denumirea de „istoria celorde jos”, a oamenilor de rînd, în special a celor a cărorexperienţă a fost ignorată de ştiinţa istorică (soldatul anonim;femeile; băştinaşii; minorităţile etnice, culturale şireligioase etc.) – a fost foarte răspîndită pînă în sec. XIX,fiind ulterior înlocuită de istoria politică şi utilizarea documentelorca sursă primară. La mijlocul secolului trecutînsă încep să apară studii de istorie legate de copilărie,educaţie, moarte, mentalitate colectivă şi individuală,familie, medicină, igienă şi sex – subiecte catalogate pînăla acea oră drept neinteresante, dar considerate destulde captivante de către elevi, ceea ce îi motivează să iaatitudini şi să emită judecăţi de valoare.Mijloacele de studiere a istoriei orale sînt diverse şipot fi adaptate clasei, vîrstei elevilor, localităţii. Demersuldidactic poate lua diferite forme şi se concentreazăasupra:• cunoştinţelor cu privire la trecut transmise dingeneraţie în generaţie (tradiţie orală);• succesiunii evenimentelor din viaţa unui individ,care au contribuit la modelarea acestuia, dîndu-iun sens (o biografie orală);• amintirilor unui individ legate de anumite evenimente,probleme sau experienţe de viaţă princare a trecut într-un anumit punct al existenţeisale;• relatărilor orale ale martorilor oculari ai evenimentului.În acest context, sînt binevenite metodele şi tehnicilede cercetare: proiectul (individual sau de grup),investigaţia, studiul de caz, învăţarea prin descoperireetc. Fiecare dintre acestea însă trebuie să fie dirijată decătre profesor.Studierea istoriei orale poate fi realizată eficient în cl.IX-XII, atunci cînd elevii învaţă istoria contemporană şipot apela la martori oculari. Am aplicat unele modalităţiîn cadrul orelor de istorie la Liceul Teoretic Ion Creangă,iniţial cu elevii cl. IX, sub formă de investigaţieistorică la temele: Deportările din RSSM, Foamea din1946-1947 etc. Acest demers a presupus parcurgereaurmătoarelor etape:• formularea clară a sarcinilor şi stabilirea planuluide învăţare (elaborarea unei investigaţii istoricescrise, constituită din: introducere; interpretareaevenimentelor în diverse surse istoriografice,aplicarea de chestionare şi analiza datelor colectate;concluzii);• stabilirea termenului de elaborare;• distribuirea surselor de investigaţie (documentareaelevilor despre evenimentul/procesul istoricînainte de chestionarea martorului);• desfăşurarea activităţii (cu ghidarea acesteia decătre profesor): stabilirea etapelor de lucru, cercetareamaterialului teoretic la temă, elaborareachestionarului, chestionarea a n contemporaniai perioadei respective, interpretarea datelor,formularea concluziilor;Didactica Pro..., Nr.6 (64) anul 201047