Adriana Draghis - Oglinda literara

More documents

Recommendations

Info

ROCADE (VERSURI) CATREN Ceea ce chinuie Dincolo de chin- Lumina din lumin Lumina din Lumin. Amin? EUGEN EVU SONG Ah, cu surdină văd surzii Prinşi între vis şi iluzii/ Între convingeri, auzi-i ! Zburdă cuvintele, iezii, Slabi, în torpoarea amiezii, Printre morminte aezii … Ard în rugină ardezii. FLASH REPORT Bă, i-a apucat dracul foamei pe toţi : de carNe de carTe nu - urât e-n lume, buhuu! Patrihoţi! Şi de putere ca schismă Cuie în cizmă Spurcată charismă Dracul plural Răstignitul pe om Precum în atom Orb cromozom. PECETEA Îngândurată Oarba revine tot mai des Ai semănat iubire, în schimb ce ai cules? Orb timpul mare-n bobul mărgăritar sfinţit Îşi răsuceşte semnul de nimenea primit Mileniu-n spicul minţii, iar unora ciorchine, Îngândurata moarte, fecioara lumii? Cine? TRISTIH PENTRU FIUL MEU REMUS SARGEŢIUÎN EXIL LA LONDRA Cel mai departe fiind, cel mai aproape Singurătatea tatălui, (pe ape), rechinii de harpoane n-au să-mi scape... ÎNTREBAREA Seamănă Oarba ce va fi-n răbdare A altui timp, des-sigilat şi încă ]n legea Firii-atot-înalt-adâncă Post ludiu-sincopatul puls din Soare Tu, suflete prin chinuri care decântă Durerea şi iubirea-n trei hotare Suindul zbor din cel căzut, de-o sfântă, Cunoaştere vei învia-L-vei, oare? Fata şi fulgerul Negru blitz de roşie stea, prinsă în Păr de catifea. POEZIE DANIEL SAFTA Nu fugi, n-ai un’ te duce , stai aproape De Pământ, stai pe iarba înverzită, udă Parcă de demult. Tu cu rochie flori de Câmp, punele iar la pământ. Simte părul Cum plecase; agere priviri, fricoase. Dar ridică nu uita, ai privit o Catifea şi un fulger ce răsună despre Munţi, coamă furtună. Ierburi verzi or nu copaci, cer de tunet Şi văpaie, fugi, or pleci în… Scorbură plină de animale, ce privea cum Fugi la vale. Iar cum vălul de Furtună nu te vrea uitată, mumă. Te vrea. Mască de clovn Roşu nas plecat de vânt, nu tu râs Nu tu plâns, dar de curs apă ai Strâns. Machiat, uitat şi plecat, cu Pantalonii de elefant. Mă împingi, te atingi, Râzi şi plângi. Nu eşti om, eşti un Ghinion, un blestem de peste om, un Vis urât de copil orfan, ce priveşte La bomboanele din borcan. Nu te iubeşte viaţa, nu te vrea nici dulceaţa. Adormita din pădure; Ce tu, Nu eşti plin de mure? Eşti un clovn Poate mai trist, cum uitat eşti de artist. Eşti o pată de mizerie, într-o viaţă Tot mai moartă, eşti un vierme întrun Măr, ce n-ai nici televizor. Plâns, furnică. Du-te dor. 6986 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro RĂSCRUCE DE LUMINĂ DIANA SAVA În fiecare dimineaţă Trezesc cuvintele care-mi înnoptează În suflet Şi le închin în lumina răsăritului. Noaptea le arcuiesc în jurul Lunii Şi, respirându-le, Le transform în argint... Ştiu că astfel îmi cheltuiesc Toate zilele, toate nopţile Care mi-au fost date... Dar nu mă tem – Mă simt Ca o răscruce a Luminii!... FRÂNGHIA DE VISE Visătorul Scria în fiecare noapte Câte un vers. Visa că versurile lui Se împletesc într-o frânghie De care omenirea, Rămasă fără vise, Se agaţă ca să nu se scufunde În Neant... JOC INEGAL Văzut prin aripa străvezie, efemeră, A unui fluture, Muntele de piatră din zare E asemeni clipei Care vrea să ţina piept Veşniciei... FRĂŢIE M-am înfrăţit cu un copac – Nu ştiu dacă eu îl ţin Sau el mă sprijină... Uneori îl văd, plăpând, La umbra mea. Alteori, cad pe langă el Ca o frunză obosită de Timp... Câteodată, el e întreg Iar eu din mine lipsesc... Timpul ne schimbă locurile Fără să ne clintească... EVADARE În cristalul privirii Prind o lacrimă În căutarea unui chip... În căuşul palmei Prind o mierlă În căutarea unui tril... În cuibul inimii Îmi prind fiinţa Evadată, pe furiş, Din propria-mi umbră...
„SACRUL ÎN POEZIA LUI GRIGORE VIERU” de Sava Bogasiu (preot prof. dr. Mihail Milea) Personalitatea şi studiul operei lui Grigore Vieru pot fi considerate adevărate obsesii (luminos – cugetătoare) pentru cărturarul care este preot prof. dr. Mihail Milea. În luna februarie a.c., Domnia Sa a publicat la Editura Alpha MDN Buzău cartea „Sacrul în poezia lui Grigore Vieru”, o continuare a lucrării „Grigore Vieru – luceafărul de dincolo de Prut”, omagiu marelui dispărut după stingerea sa tragică, poate una din cele mai pertinente pledoarii pentru opera lui Grigore Vieru aparţinând unui contemporan. Comprehensiv, evitând frisoanele academice, Mihail Milea consideră că Grigore Vieru şi-a consolidat opera poetică, precum marii înaintaşi, începând cu Mihai Eminescu, pe creaţia populară, inepuizabilă, suportul tuturor operelor fundamentale, creaţia stând la baza existenţei noastre terestre. Capitolul I, intitulat „Grigore Vieru – un sacerdot al cuvântului”, focalizează, în opinia mea, substanţa întregii lucrări. De regulă, asemenea luări de atitudine sunt sancţionate de contemporani, fie prin gestul de a le ignora sau, mai dureros, prin a le considera inoportune. Numai că în cazul lui Grigore Vieru lucrurile stau cu totul altfel. Omul s-a impus, în primul rând, printr-o dimensiune morală şi civică exemplare, deranjând zgomotoasele autointitulate ”genii” cu operă inexistentă sau cunoscută numai vecinilor de palier. Iar dacă în accepţia lui Mihail Milea poetul din Basarabia este un sacerdot, preot al cuvântului, păstor al sunetelor care înnobilează fiinţa întru devenire ( vezi C. Noica ), mi se pare firesc ca în aceeaşi noţiune sintetic – valorică să se situeze şi opera. Când face radiografia etapelor, succesiv, în oglindă, om – operă, Mihail Milea se raportează permanent la esenţa genezei, glosând laborios pe sintagma lansată de acad. Mihai Cimpoi, ”starea planetară a copilăriei”, sinonimă, în chintesenţa ei, cu memorabilul vers blagian „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Vocaţia literară a lui Grigore Vieru ţâşneşte şi este permanent alimentată de motivele, sacre pentru el, matricea din care-şi trage seva – cultul sacru pentru mamă, pentru patrie şi pentru limba română. După prima sa vizită în România are deja certitudini, precum călugării la Muntele Athos, că patria „Este grădina Maicii Domnului”, din cuvântul România derivând minunatul semn grafic, cu rezonanţe uluitoare „om în rai”, devenită generic pentru întreaga sa creaţie. Mihail Milea emite judecăţi consistente relevând cititorului că acest sacerdot al cuvântului s-a hrănit din „Cina cea de Taină”, care este în viziunea Domniei Sale Limba română, în Un roman scris impecabil, cu rigoare şi vigoare stilistică, naraţiune desfăşurată cu eleganţă şi bun simţ, fără artificii sufocante sau ingerinţe inutile în sintaxa corpusului. Tablourile, secvenţele, personajele se contopesc, capilarele din ţesutul social în care plasează eroii dezvăluind un chimism ingenios al textului, precum un tablou a cărei pastă e fulgerată de mişcarea tulburătoare a nuanţei culorilor. Dumitru Dănăilă în romanul „În căutarea paradisului” evită retorica sociologismului mimetic, construindu-şi naraţiunea după tiparele clasice, aş zice. O micro-saga în care eroii devin, pe parcursul desfăşurării naraţiunii, din victime ale propriilor obsesii, protagonişti ai unor cazuistici cvasimoralizatoare. Recurenţa la timpul pierdut, obsesia recuperării devin pentru majoritatea lor ţinte numai aparent de neatins. Prinşi în capcanele unor jocuri ale paradoxurilor sau doar simple coincidenţe, vectorii cuplurilor protagoniste: Andrei – Dana – Carmina; Magda – Grig – profesorul îşi regăsesc, numai pentru un timp limitat, predestinat parcă, împlinirea sentimentului devorator al iubirii. Printr-o serie de dantelării conjuncturale pe care le ţese cu iscusinţă, naratorul le stopează efluviile trăirilor. Baroana devine ea însăşi, din confident, complice necesar, dar punctul culminant se produce atunci când sunt aduse în prim www.oglinda<strong>literara</strong>.ro SCRIITORI BUZOIENI DE AZI ciuda faptului că prima carte de citire a poetului a fost Ceaslovul, o lucrare veche, în chirilică, unde se găseau toate rugăciunile şi slujbele religioase pe care le poate face creştinul în casa lui. Mihail Milea pătrunde printr-o metodă analitic – aplicativă, Dumitru Ion Dincă în intimitatea operei, afirmând că Grigore Vieru a împins creaţia proprie spre aceea a divinităţii, transpunând în versuri numeroase texte biblice, dândule o formă melodică lesne de receptat de sufletul cititorului, culminând cu volumul publicat în 1991 „Hristos nu are nicio vină”. Textele sunt, în fond, un sumum de condacu ( condaku, în slavonă, vechi cântece bisericeşti care proslăveau un sfânt), litanii sfâşietoare în care logosul e axat spre sacralizarea limbii române ca instrument sui – generis de comunicare şi cuminecare. În relaţia sa cu divinitatea Grigore Vieru trece de la cuvânt la faptă, la viaţa creştinească autentică, una trăită în biserică şi prin biserică: „Ne privim într-o oglindă,/Ne privim într-o oglindă,/ În oglindă este omul,/În oglindă este Domnul./Pururi lucească/ Slova domnească, /Pururi în roiuri să crească”, să extindă apoi litania tulburătoare către existenţa palpabilă, omul în truda lui, care trebuie să fie imperios mesianică. „O, neamule, tu,/adunat grămăjoară,/ai putea să încapi/într-o singură icoană” sau „Dacă pâinea ar plânge,/Atunci toată suflarea,/Tot omul/I-ar şterge lacrima”. Mihail Milea concluzionează, referitor la poezia lui Grigore Vieru, că este o rezultantă a creaţiei umane prin înnobilarea divină, rămânând să dăinuie ca un ecou al veşniciei. Pentru Grigore Vieru poezia a fost „taina care mă apără”, veşmântul cu care s-a îmbrăcat în strălucirea fiinţei sale. Existenţa poetului a fost mereu între cele două lumi, amândouă reale. El credea în nemurirea sufletului şi în existenţa lumii de dincolo de mormânt. „Pentru că a văzut, ochiul meu a murit./Lacrima, piatra funerară/ Pe mormântul ochiului meu./Va veni un alt cer./În altă lume se va deschide/Ochiul meu, dând piatra la o parte.” Prin această carte Mihail Milea demonstrează un adevăr zguduitor şi anume că adevăraţii creatori trăiesc numai atunci când riscă pentru semenii şi neamul lor, sub cupola divină, câştigând chiar şi atunci când celorlalţi li se pare că au pierdut. O carte care îndeamnă la lectură, dar mai ales la meditaţie profundă. Mihail Milea devine mesagerul celor mai generoase şi curate sentimente, prin lucrarea sa trudnică tinzând perpetuu către sublim şi miracol. ÎN CĂUTAREA PARADISULUI de Dumitru Dănăilă RIGOARE ŞI VIGOARE STILISTICĂ – plan personaje din spatele ecranului, aparţinând generaţiei tinere, cea a propriilor copii. Alesul Rodicăi, fiica Magdei, anulează mariajul, fata impunându-i mamei un adevăr zguduitor: „Unde erai când am avut nevoie de tine? Banii nu ţin loc de mamă” ( chiar dacă vin din Spania – n. e.). Unghiul din care naratorul priveşte propriile personaje, expuse pe piedestalul realului, le poate diferenţia, marca sau anula, numai că autorul le readuce cu subtilitate în matca textului programat. Substanţa lirică, tonalitatea, fluenţa scrierii captivează lectorul, făcându-l până la urmă făptaş la aventurile eroilor. Dumitru Dănăilă mizează pe unul din adevărurile indubitabile şi anume acela că e bine să ai încredere în aproapele tău, dar să nu ai încredere în nimeni e şi mai bine, nerămânând totuşi doar un simplu figurant în acest joc cu miză mult mai mare. În acest roman Dumitru Dănăilă nu experimentează, ci pe parcursul unei naraţiuni captivante introduce lectorul întrun univers tulburător al omenescului de fiecare zi. Cartea lui se înscrie, în opinia mea, în linia prozei practicate cu extraordinar de mare succes în Italia de Svena Casati Modignani, mai ales în romanele „Ana cu ochii verzi” sau „Roşu – coral”, unde construieşte o saga pe o solidă bază narativă, capabilă să emoţioneze, să îndemne la reflecţie şi visare. 6987
Page 2 and 3: Coperta: Salvador Dali: Piaţa de s
Page 4 and 5: AFINITĂŢI SELECTIVE Istorie, isto
Page 6 and 7: AFINITĂŢI SELECTIVE aibă o admir
Page 8 and 9: SCRIITORI ÎN AGORA discreţionară
Page 10 and 11: ORIENTALIA despre frumuseţea femei
Page 12 and 13: EMINESCIANĂ IMITAREA MIRUMULUI Acu
Page 14 and 15: INTERVIU Iolanda Malamen DIALOG CU
Page 16 and 17: PROZA INTERVIU CU EMINESCU Îmi pla
Page 18 and 19: DIANA MARINACHE Vameş În fiecare
Page 20 and 21: RECENZIE EMINESCU ŞI DRAGOSTEA Vav
Page 22 and 23: SCRIITORI ÎN AGORA prezent Titus P
Page 24 and 25: NEGRARU ANDREEA FLORENTINA Un loc O
Page 26 and 27: EMINESCIANA De mulţi ani ne-am obi
Page 28 and 29: PROZA SCURTA Pentru o istorie a poe
Page 30 and 31: IN MEMORIAM Simbolismul Echerului
Page 32 and 33: INTERVIU ,,Tinerii ar trebui să î
Page 34 and 35: LECTURI SUB ABAJUR CONTROVERSE CRIS
Page 36 and 37: ESEU LABIRINTURI ŞI OGLINZI Într-
Page 40 and 41: ROSTIRI ICONOGRAFIA CĂRŢII ŞI A
Page 42 and 43: ESEU A FI SAU A NU FI KAFKIAN (urma
Page 44 and 45: NOTES Ion D. Goia - o pană a blân
Page 46 and 47: LECTOR DIN VREMEA CĂRŢILOR DE ODI
Page 48 and 49: CONFESIUNI TITU MAIORESCU Titu Maio
Page 50 and 51: ESEU MAI SIMŢIM ... EMINESCIAN ? S
Page 52 and 53: REMEMBER SCRISORI DIN LAGĂR Similo
Page 54 and 55: DEZVĂLUIRI Problema “Oculta” S
Page 56 and 57: ADNOTĂRI În urmă cu câţiva ani
Page 58 and 59: ESEU Întrebări şi mirări la mas
Page 60 and 61: JURNAL DE BIBLIOTECĂ „GIUBILEO
Page 62 and 63: DIALOGURI PARIZIENE ― Fără negr
Page 64 and 65: IN MEMORIAM AL MIRODAN - UN MONUMEN
Page 66 and 67: AESOTERICAE Moartea unui mason Prin
Page 68 and 69: MERIDIANE JURNAL CHINEZ (urmare din
Page 70 and 71: INTERVIU Între America şi Români
Page 72 and 73: ESEU BHAGAVAD-GITA ŞI MIORIŢA Ioa
Page 74 and 75: ARTE PAMFLET: REPAGINĂRI CU HAZ GR
Page 76 and 77: EMINESCIANA câteva luni un om slab
Page 78 and 79: PROZA Transmodernismul în sens tai
Page 80 and 81: NOTES Turnirul florilor Pentru a v
Page 82 and 83: CRITICĂ LITERARĂ METAPOETICA MACE
Page 84 and 85: EMINESCIANA Veronica şi-a înţele
Page 86 and 87: DEZVĂLUIRI PREŞEDINŢI ŞI INTELE
Page 88 and 89:
SEMNAL naţionalismului. A contribu
Page 90 and 91:
LECTURI SUB ABAJUR TEAMA CRITICII D
Page 92 and 93:
EVENIMENT INSEMNĂRI DE LA TÂRGUL
Page 94 and 95:
ÎNSEMNĂRI O REPUBLICĂ NU VINE NI
Page 96 and 97:
PROZA STUDIU ÎN GRI („Despre nim
Page 98 and 99:
MOZAIC Podul lui Traian ? Mă îndo
show all

Adriana Draghis - Oglinda literara

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?