datoria de a spune adevărul - Dacia.org

Nr. 65, mai 2011
dregătoria de ban şi care se bucura de o trecere renumită
la Poartă sau la palat îl ajută la cheltuielile şi răsplăţile
care nu erau dintre cele obişnuite.” [2]
Vornicul Radu Popescu, fiind convins că ştirile redate
în cronica lui nu sunt din cele mai sigure, şi-a luat o
marjă de neîncredere, folosind expresii cum sunt: „den
auz unul de la altul” sau „cum zic alţii”. El descrie evenimentele
astfel: „Dentru care nevoe scăpând şi speriindu-se au fugit la Poartă
şi găsind pe tată-său acolo, fiind om mare al Porţii, i-au
scos domniea în ţară, sau cum zic alţii, că fiind capuchehaia
un Iane , care au fost ruda lui, având
voe de la Poartă, i-au scos domniea. Ci, ori în ce chip
au fost domniea o au luat. Şi luând domniea, mari vrednicii
au făcut, mai vârtos cu vitejiile, de au spus, turcii, ungurii
şi moldovenii de era şi iaste mirare, precum istoria mai
înainte va arăta” [3] . Deşi cronica vornicului Radu Popescu
a fost considerată „…foarte bine informată asupra carierei
lui Mihai” [4] totuşi unii istorici se îndoiesc de veridicitatea
faptelor prezentate [5] .
Pentru a lămuri lucrurile vom zăbovi asupra acestui
subiect. Unele documente folosesc următoarele expresii:
„s-a făcut Mihai rudă cu Iane banu” [6]v ; sau „Iar Mihai
Vodă, el s-a făcut rudă cu Jupân Iane mare ban”; sau
„Mihai vodă s’a făcut rudă cu Iane Banul...” [7]vi .
Printr-un hrisov emis de calcelaria domnească din
Târgovişte, la 6 septembrie 1598, Mihai Vodă îşi întăreşte
stăpânirea peste 23 de sate din judeţul Romanaţi. Voievodul
menţionează că aceste sate şi ocine au fost cumpărate
„din truda şi din slujba pe care am slujit-o domnia
mea din averile domniei mele, din dajdia satelor şi ţiganilor”,
„în zilele lui Mihnea voievod şi în zilele lui Ştefan
voievod, când am fost domnia mea mare stolnic,
mare postelnic şi mare agă şi mare ban al Craiovei...” [8]vi .
Este ştiut că Mihai a deţinut dregătoria de mare stolnic începând
de la 12 decembrie 1588 i [9]
până la sfârşitul domniei
lui Mihnea Turcitul, 19 mai 1591. Odată cu domnia lui
Ştefan Surdul, Mihai apare în Divanul valah ca mare postelnic.
Ultima apariţie în această dregătorie datează din
18 decembrie 1591 [10]x . După această dată Mihai devine
mare agă, iar peste câteva luni „locţiitor” al marelui ban al
Craiovei al cărui titular era Iane Cantacuzino. Printr-un hrisov
din 4 august 1599, Mihai Vodă dăruieşte lui Stoichiţă
Rîioşanu din Strâmba, pentru credinciosă slujbă prin ţări
străine, mai multe ocine printre care şi satul Borăşti. Voievodul
aminteşte că a cumpărat acest sat, cu 23.000 de
aspri şi alte daruri şi milostenii, de la Maria şi Dumitra, fiicele
lui Dumitru paharnicul, „dinaintea lui Ştefan voievod,
când am fost domnia mea ban al Craiovei” [11]x . Aceasta
DACIA
magazin
înseamnă că Mihai a devenit „locţiitor” al degătoriei de
mare ban al Craiovei încă din timpul lui Ştefan Surdul şi
va deţine această funcţie şi la începutul domniei lui Alexandru
cel Rău.
Un document ce ni s-a păstrat din data de 6 august
1592 a fost scris de „Stanciu logofătul sluga banului
Mihai”. Aceasta înseamnă că Mihai „era de fapt dacă nu
de drept, ban al Craiovei” [12]x i
. Între marele ban al Craiovei,
Mihai, şi domnul Alexandru cel Rău s-au ivit „gâlcevi”.
Mihai a mers în toamna lui 1592 la Constantinopol, unde
s-a întâlnit cu tatăl său Iane Cantacuzino şi au făurit
împreună un plan pentru preluarea domniei Valahiei. Mai
mult ca sigur că Iane Cantacuzino, atunci, a recunoscut
public faptul că Mihai era fiul său şi a făcut demersuri la
Poartă pentru a obţine domnia Ţării Româneşti pentru el.
Din punct de vedere oficial Mihai s-a „considerat” fiul domnitorului
Pătraşcu cel Bun şi al Teodorei [13]x i
. Iane Cantacuzino
nu a ieşit din scenă şi a „devenit” fratele Teodorei
şi deci unchiul lui Mihai. Din această cauză i-au ieşit
„vorbe” auzite până la domnie, că Mihai este „fecior de os
domnesc” – cum, de altfel relatează „izvodul” lui Teodosie
din Ruda, preluat de Baltasar Walther – şi că doreşte să
revendice tronul Valahiei. În decembrie 1592 Iane Cantacuzino
a murit [14]xi . În locul lui a fost instalat în funcţia de
mare ban al Craiovei nepotul său Andronic Cantacuzino
– fiul lui Mihai Cantacuzino Şaitanoglu. Din această cauză
Alexandru cel Rău a avut curajul să-l cheme pe Mihai,
căruia îi ieşise vorbe că este fecior de os domnesc, în
primăvara lui 1593 să depună mărturie în Divanul Valahiei.
Este de la sine înţeles că atunci când a fost chemat la
Divan lui Mihai i se revocase dreptul de „locţiitor” al marelui
ban al Craiovei, fiind înlocuit, mai târziu, cu Nicolae
Coci care va interima această dregătorie x [15]
.
În vara anului 1593, la 9 iunie, bailul Veneţiei la
Constantinopol – Matteo Zane – scria în raportul său:
„Toate zilele acestea au venit mulţi oameni
săracii din Valahia să se vaite de multele pagube
şi să strige în numele tuturor provinciilor că nu mai pot suferi
tiraniile voievodului şi grozavele
datorii” xv [16]
. Printre boierii nemulţumiţi care se tânguiau la
Poartă erau: Nicolae “Românul” – stolnicul domnitorului
Petru Şchiopul [17]xv , Andrei Hatmanul – confidentul aceluiaşi
domn [18]xvi , Policrat Kamerinos, Nicolae Hrisoverghi – naşul
lui Nicolae, fiul lui Mihai – şi Andronic Cantacuzino – „Ban
şi făcător de domni” [19]xi . Grupul de boieri a intrat în
audienţă la Sinan paşa, un susţinător constant al
Mirceştilor, unde au expus motivele necesităţii schimbării
lui Alexandru cel Rău. În urma discuţiilor s-a hotărât să-l
cheme pe fostul domn al Moldovei Petru Şchiopul, – aflat
17