datoria de a spune adevărul - Dacia.org

Nr. 65, mai 2011
DACIA
magazin
la Bozen în Tirol – să-l ierte şi să-l ungă domn al Ţării
Româneşti [20]x . Dar, aşteptându-l în zadar pe Petru
Şchiopul, boierii aflaţi la Constantinopol şi-au schimbat
obiectivul şi au hotărât să-l pună domn, în locul lui Alexandru
cel Rău, pe banul Mihai [21]xx . Acesta tocmai ajunsese
în capitala Imperiului Otoman, în luna iunie 1593,
însoţit de Stroe Buzescu, Radu Florescu şi Stoichiţă
(Stoica) din Strâmba [22]xx . O condică din cancelaria de numiri
şi transferuri a Marelui Vizir inserează o poruncă,
datată din prima decadă a lunii spetembrie 1593, care se
adresează „Banului Mihai”: „în a 4-a zi a Zilhicce
cea sfântă, anul 1001 ţe-am
acordat şi dăruit domnia Ţării Româneşti [23]xxi . Ambasadorul
Veneţiei la Constantinopol făcea cunoscut la 6
septembrie 1593, printr-un raport amănunţit situaţia din
Ţara Românească şi Moldova unde „popoarele erau atât
de stoarse”. În continuare, Matteo Zane nota că Alexandru
cel Rău a fost scos din domnia Ţării Româneşti „Căci au
pus în locul lui un fiu al banului, agent al acestui voievod
îmbogăţit aici pe cheltuiala lor … care a fost primit cu condiţia ca şi Sinan
generalul să fie învoit cu alegerea” [24] .
Răspunzând unei scrisori primite de la Petru
Şchiopul la 13 noiembrie 1593 Andronic Cantacuzino
scrie acestuia la 14 noiembrie 1594: „…Dumnezeu ştie că
eu de la început nu am vrut să mă amestec în frământările
acestea din Vlaho-Bogdania, însă… Dumnezeu m-a îndemnat
să merg la Constantinopol şi… să mă amestec în
această chestiune… . Până acum am păstrat Ţara
Românească pentru Domnia Ta, însă văzând cerinţele
vremii şi zăbavă din partea domniei Tale şi văzând firea
cea rea şi ticăloasă a lui Alexandru Voievod şi intrigile lui,
pe care nu le-am mai putut suporta, m-am încumetat şi
eu şi l-am făcut domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai;
l-am preferat, că el este mai bun decat ceilalţi
boieri vicleni care nu arată să fi moştenit ceva deosebit
de la părinţii lor, căci toţi sunt vicleni şi mincinoşi din fire,
nişte intriganţi şi cu totul nepricepuţi la treburile ţării. Însă
în ceea ce-l priveşte pe banul Mihai, sărmana ţară este
mulţumită şi au înălţat rugăciuni la Dumnezeu pentru că
i-a învrednicit şi le-a dat astfel de păstor bun, creştin, cu
milă pentru cei săraci şi cu frică de Dumnezeu şi i-au fericit
şi pe răposaţii mei părinţi pentru că eu… m-am zbătut şi
l-am făcut domn, lucru de care sunt foarte mulţumit. Este
vrednic să păstorească un popor, el, mai bine decât
alţii” [25] .
Analizând textul scrisorii lui Andronic Cantacuzino
– devenit după moartea lui Iane, mare ban al Craiovei şi
capuchehaie la Constantinopol – ne conturăm o idee veridică
asupra modului cum se obţinea în acea vreme,
scaunul domnesc în Valahia şi Moldova [26] . Autorul Andronic
Cantacuzino, sigur pe el, îi comunica fostului domn al
Moldovei, Petru Şchiopul, că: „am păstrat Ţara Românească
pentru Domnia Ta” [27] . Referindu-se la înscăunarea
lui Mihai, notează: „…m-am încumetat şi eu şi l-am facut
domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai; l-am preferat…
”, lucru care lasă să se înţeleagă că alegerea lui era în
afara oricarei virtuţi rezultată dintr-o filiaţie domnească.
Mai departe arată că ceilalţi rivali nu au arătat „…să fi moştenit
ceva deosebit de la părinţii lor”, evitând, totodată, să
spună dacă Mihai era descendentul unei familii domnitoare.
Expresia „i-am fericit pe răposaţii mei părinţi pentru
că eu… m-am zbătut şi l-am făcut domn” trădează un anumit
grad de rudenie între înaintaşii lui Andronic şi Mihai.
Primele discuţii privitoare la numirea lui Mihai în
scaunul domnesc al Ţării Româneşti le-a avut Iane Cantacuzino
în toamna anului 1592, cu marele vizir cu care
era cunoscut şi prieten şi la care intra la orice oră din zi şi
din noapte. Un document confirmă faptul că Iane mergea
la „marele vizir Sinan în fiecare noapte” [28] . Cu siguranţă
că la Constantinopol se cunoştea, mai ales în lumea diplomatică,
faptul că Mihai era fiul banului Iane Cantacuzino,
odată ce bailul Matteo Zane transmitea la Veneţia
această informaţie sigură. După moartea lui Iane – decembrie
1592 – Mihai a fost ajutat să ia domnia Ţării Româneşti
de vărul său Andronic Cantacuzino fiul lui Mihai
Cantacuzino Şaitanoglu [29] .
Iată deci că vornicul Radu Popescu cunoştea
bine „din auz unul de la altul”, unele informaţii despre
modul cum a reuşit Mihai banul sa obţină tronul Valahiei,
dar uneori suprapunea evenimentele.
Despre mama lui Mihai Viteazul avem relativ
puţine date. Până acum ştim că se numea Tudora, Teodora
şi că vindea băuturi la un han în Târgul de Floci, la
vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre. Cronicarul Radu Popescu
scrie că Mihai „nu adeverează din cine iaste”,
dar după cum a auzit este convins că „…mumă-sa au fost
de la oraş de la Floci, care fiind vaduvă şi frumoasă” [30] .
Baltasar Walther îl considera pe Mihai „…fiul
domnului creştin Petru …” şi aminteşte
de „…unchiul lui după mamă, adică fratele mamei [31] … care ţinuse şi el mai înainte dregătoria
de ban…” [32] .
István Szamosközy considera, referindu-se la
aceeaşi chestiune, că „Mama sa era vânzătoare de rachiu…”
[33] . În altă parte menţionează că „mumă-sa
româncă” [34] .
În urma cercetării documentelor, până la această
18