PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

deprins să beau, până am căpătat patima beţiei. Când nu eram beat, eram un ofiţer corect, dar când începeamsă beau, câte şase săptămâni nu mă trezeam. Multă vreme comandanţii mei m-au răbdat, însă, pentru oinsultă adusă şefului, am fost degradat pentru trei ani şi transferat ca soldat în altă garnizoană. Dacă nu măîndreptam şi nu mă lăsam de băut, mă aşteptau cele mai aspre pedepse.Oricât mă sileam să mă înfrânez şi oricât căutam să mă tămăduiesc, nu puteam să mă las deloc depatima mea şi de aceea şefii mei căutau să mă transfere într-un batalion disciplinar. Auzind aceasta, nu maiştiam ce să fac. Într-o zi şedeam pe gânduri în cazarmă. La un moment dat intră la noi un călugăr, care adunabani pentru construirea unei biserici. Dădea fiecare cât putea. Monahul, apropiindu-se de mine, m-a întrebat:„De ce eşti atât de mâhnit?” Iar eu, intrând în vorbă cu el, i-am istorisit necazul meu. Monahul, înţelegândsituaţia mea, mi-a zis: „Acelaşi lucru s-a întâmplat cu fratele meu şi iată ce l-a ajutat: duhovnicul i-a dat oEvanghelie, poruncindu-i cu străşnicie ca, atunci când îi va veni pofta de băutură, să citească de îndată uncapitol din Evanghelie. Dacă din nou îi va veni pofta, să citească, mai departe, capitolul următor. Astfel,într-un timp destul de scurt, patima a dispărut şi, iată, sunt cincisprezece ani de când nu ia în sură nici opicătură de băutură. Fă şi tu aşa! Eu am o Evanghelie, dacă vrei, ţi-o aduc.”Ascultând toate acestea, i-am zis: „Cum poate să-mi aiute Evanghelia ta, când nici una din străduinţelemele, nici medicamentele n-au putut să mă oprească de la băutură?” I-am vorbit astfel pentru că nu citisemniciodată Evanghelia.„Nu vorbi aşa, mi-a răspuns monahul, te încredinţez că-ţi va folosi.”A doua zi, monahul mi-a adus într-adevăr Evanghelia. Eu am deschis-o, m-am uitat, am citit şi i-amzis: „Nu pricep nimic din ea. Nici nu sunt deprins să citesc litera bisericească.”Monahul a încercat din nou să mă convingă că înseşi cuvintele Evangheliei au o putere harică, fiindcăîn ea se află scris ceea ce a grăit însuşi Dumnezeu. „Citeşte-o numai cu stăruinţă, chiar fără să înţelegi. Unsfânt părinte a zis: «Dacă tu nu înţelegi cuvântul lui Dumnezeu, totuşi demonii înţeleg ceea ce citeşti şi secutremură.» Iar patima beţiei se naşte din imboldul demonilor. Şi iată ce-ţi mai spun: Sfântul Ioan Gură deAur scrie că însăşi camera în care se găseşte o Evanghelie înspăimântă duhurile întunericului şi ele nu se maiapropie de ea.”Nu mi-aduc aminte ce bani i-am dat monahului, dar am luat Evanghelia, am aşezat-o în cufărîmpreună cu celelalte lucruri şi am uitat-o acolo. După câtăva vreme mi-a venit o poftă nebună să beau.Atunci am deschis repede cufărul, ca să scot banii şi să fug la cârciumă. Cel dintâi lucru ce mi-a ieşitînaintea ochilor a fost Evanghelia, care mi-a adus aminte în chip viu de toate cele spuse de monah. Amdeschis cartea şi am început să citesc capitolul I de la Matei. Citindu-l până la capăt nu am înţeles nimic, dardin nou mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus monahul: „Nu-i nimic că nu înţelegi, citeşte-o numai custăruinţă”. Am mai citit un capitol şi l-am înţeles mai bine. Am citit până la ora stingerii, când nimeni numai avea voie să iasă; astfel, în seara aceea n-am mers la băutură.Sculându-mă dimineaţa şi pregătindu-mă să mă duc la cârciumă, mă gândii: „Ce-ar fi dacă aş mai citiun capitol din Evanghelie?”Îl citii şi nu m-am mai dus. Când îmi veni pofta de băutură, iar am început să citesc şi m-am uşurat.Acest lucru m-a îmbărbătat şi ori de câte ori eram îndemnat să beau, citeam câte un capitol din Evanghelie.Cu cât citeam, cu atât mă uşuram şi, în sfârşit, îndată ce am terminat cele patru Evanghelii, patima beţiei miadispărut cu totul, încât m-am dezgustat de băutură. Sunt douăzeci de ani de când nu mai beau.Toată lumea s-a mirat de o asemenea schimbare petrecută cu mine. După trei ani am fost din nouavansat în gradul de ofiţer, mai târziu, în gradele următoare şi, în sfârşit, am fost numit comandant. M-amcăsătorit, am nimerit o femeie bună, am adunat ceva avere şi acum, slavă Domnului, trăim bine şi, pe măsuraputerilor, îi ajutăm pe săraci şi îi primim pe străini. Am şi un fiu, ofiţer; e băiat bun.De când m-am vindecat de beţie, am făcut o făgăduinţă, ca în fiecare zi, în toată viaţa mea, să citescEvanghelia, anume câte un evanghelist pe zi, fără să ţin seama de vreo piedică. Aşa fac acum. Dacă seîntâmplă să am prea multe treburi în legătură cu serviciul şi mă obosesc prea tare, atunci seara, la culcare, orog pe soţia mea sau pe fiul meu să-mi citească o Evanghelie şi astfel îmi împlinesc această pravilă fărăîntrerupere. Drept recunoştinţă şi spre slava lui Dumnezeu am îmbrăcat această Evanghelie în argint curat şio port întotdeauna la pieptul meu.