PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

pe care ştiinţa n-a descoperit-o încă… Eu însă, în ceea ce mă priveşte, le-am atras atenţia că, dacă omul,prins de vârtejul acestei taine a naturii, s-ar îndrepta cu rugăciunea către Dumnezeu şi şi-ar deschide inima înfaţa oamenilor buni, atunci „furia” pe care o crede de nebiruit nu şi-ar atinge ţinta. Fapt sigur este că în viaţăse petrec multe întâmplări care scapă judecăţii noastre…Între timp, afară se întunecase şi eu am rămas să dorm la preot. Dimineaţa, poliţaiul îşi trimisesecretarul pentru autorizaţia de înmormântare a răposatului. La autopsie, doctorul n-a găsit nici un semn denebunie. Dimpotrivă, a spus că moartea lui se datorează unui atac neprevăzut.- Uite, vezi? îmi spuse preotul, medicina nu poate arăta pricinile care îi împing cu o putere nebiruită peanumiţi oameni spre apă.Luându-mi rămas bun de la preot, am plecat mai departe. După ce am mers câteva zile, obosind rău detot, am ajuns într-un mare târg, numit „Biserica Albă”. Cum se înserase, am început să-mi caut un loc deodihnă. In piaţă am întâlnit un om care părea şi el un călător şi care întreba pe la prăvălii de casa unui anumelocuitor. Vă-zându-mă, s-a apropiat de mine şi mi-a zis: „După cum văd, şi tu eşti pelerin. Să mergemîmpreună, să aflăm unde locuieşte târgoveţul Evreinov. E un bun creştin. Este proprietarul unui han bogat şiprimeşte pelerini în casa lui. Uite, am aici şi o notă despre el…” L-am însoţit cu bucurie şi îndată am găsitlocuinţa.Deşi nu l-am aflat pe stăpân acasă, soţia lui, o bătrânică plină de bunătate, ne-a primit cu dragoste şine-a condus într-o odaie singuratică de pe cerdac, spre a avea linişte. După ce ne-am spălat şi ne-am odihnitpuţin, a venit stăpânul şi ne-a poftit la cină. La masă a deschis discuţia, întrebându-ne cine suntem şi de undevenim. Apoi, nu ştiu cum, a venit vorba despre numele său, Evreinov. Eram curios pentru ce poartă un astfelde nume.- Vă voi povesti în legătură cu aceasta o întâmplare interesantă, îşi începu el istorisirea. Tatăl meu afost evreu, născut în oraşul Sklov. Dânsul nutrea o mare ură împotriva creştinilor. Din tinereţe se pregătea săse facă rabin şi învăţa cu osârdie toate minciunile evreieşti pentru combaterea creştinismului. Într-o bună zi,întâmplarea făcu să treacă printr-un cimitir creştin. Acolo el văzu un craniu, care fusese scos probabil dintrunmormânt de curând săpat. Potrivit cruzimii sale, începu să-şi bată joc de ţeastă: o scuipă, o înjură şi ocalcă în picioare. Nemul-tumindu-se cu atât, o ridică de jos şi o înfipse într-un par, aŞa cum grădinarii înfigoase de animale pentru a speria păsările răpitoare. După ce îşi isprăvi bătaia de joc, se duse acasă. În noapteaurmătoare, i se înfăţişă în vis un om necunoscut care îl învinuia, spunându-i: „Ai îndrăznit să-ţi baţi joc derămăşiţele mele pământeşti? Eu, care sunt creştin, iară tu, vrăjmaşul lui Hristos?!” Vedenia se repeta decâteva ori pe noapte, alungându-i somnul şi liniştea. Mai târziu, năluca începu să-i joace înaintea ochilor şiîn timpul zilei. Auzea şi ziua ecoul vocii, plină de învinuiri. Cu cât trecea timpul, cu atât vedenia se repetamai des. În sfârşit, când mâhnirea şi spaima îi slăbiseră puterile şi-i stăpâneau sufletul, alergă la rabinii lui,care îndată s-au aşezat pe citit rugăciuni şi dezlegări. Vedenia, departe de a-l lăsa în pace, revenea mai des şimai năvalnic. Şi cum această încercare sufletească ajunsese cunoscută tuturor, un creştin cu care seîmprietenise în afacerile lui negustoreşti îl sfătui să primească credinţa creştină, încredinţându-l că nu se vaputea izbăvi prin nimic altceva. Cu toate că tatăl meu nu voia deloc să se boteze, a zis totuşi: „Aş fi bucurossă fac orice, numai să scap odată de vedenia aceasta de neîndurat”. Creştinul, bucurându-se la auzulcuvintelor lui, l-a convins să înainteze o cerere episcopului din localitate, în vederea botezului, spre a fiprimit fără întârziere în Biserica creştină. Au scris petiţia împreună, iar tatăl meu, vrând-ne-vrând, a iscălit-o.Din clipa în care cererea a fost semnată, vedeniile au încetat, fără să-l mai tulbure vreodată. Dânsul a fostcuprins de o nespusă bucurie şi, pe deplin liniştit, simţind o înflăcărată credinţă în Iisus Hristos, a mersîndată la episcop, i-a povestit cele petrecute şi i-a mărturisit din toată inima că vrea să se boteze. După ceînvăţă dogmele credinţei creştine, se boteză cu multă râvnă, apoi plecă acasă, în localitatea aceasta, unde secăsători cu mama mea, care era bună creştină şi cu care a trăit o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi plină deevlavie. A fost milostiv cu săracii, iar pe patul de moarte, după ce îmi dădu frumoase poveţe în privinţaaceasta, mi-a lăsat porunca şi binecuvântarea de a-i milui pe cei lipsiţi. Iată de ce mă numesc Evreinov!Am ascultat istorisirea cu evlavie şi smerenie, gân-dindu-mă în sinea mea: „Doamne, Dumnezeul meu!Cât de milostiv este Domnul nostru Iisus Hristos şi cât de mare e iubirea Lui! Ce felurite sunt căile pe careEl aduce la Sine pe păcătoşi şi cu câtă înţelepciune întoarce întâmplările de mică însemnătate în călăuze sprelucruri mari! Cine ar fi putut bănui că gluma răutăcioasă a unui evreu, săvârşită asupra unui os de mort, îi va