PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

mult decât vremea petrecută în ocupaţiile cu alte fapte de dreptate. Totuşi e cu neputinţă să le uiţi pe toate.Unele întâmplări s-au întipărit atât de adânc în memorie, încât, chiar dacă multă vreme nu-ţi aduci aminte deele, sunt totuşi vii în amintire, ca, de pildă, acea familie evlavioasă la care Dumnezeu m-a învrednicit sărămân câteva zile.În timpul călătoriei mele prin gubernia Tobolsk, mi s-a întâmplat să trec printr-un oraş. Îmi rămăseserăfoarte puţini posmagi şi de aceea am intrat într-o casă pentru a cere pâine de drum. Stăpânul mi-a zis:- Slavă Domnului! Ai venit la timp, nevastă-mea a scos chiar acum pâinea proaspătă din cuptor. Ţineaici o pâine caldă şi roagă-te lui Dumnezeu şi pentru noi.După ce le-am mulţumit, am început să-mi rânduiesc pâinea în traistă, iar gospodina, văzându-mi,traista mi-a zis:- Ce sac rupt! S-a tocit de tot. O să ţi-l schimb. Şi mi-a dat un sac tare.Le-am mulţumit din suflet şi am plecat mai departe. Am intrat într-o băcănie de mărunţişuri, unde amcerut puţină sare, iar negustorul mi-a umplut un sac mic. Ma bucuram cu duhul şi îi mulţumeam luiDumnezeu pentru ca îmi scotea în cale mie, nevrednicului, nişte oameni atât de buni. Iată, mă gândeam eu,acum n-am nici o grijă de hrană pe timp de o săptămână; voi dormi şi voi fi mulţumit; binecuvântează,suflete al meu, pe Domnul!Trecând vreo cinci verste dincolo de oraş, am intrat într-un sat sărac aşezat chiar lângă drum, cu obisericuţă de lemn, însă bine împodobită pe dinafară. Trecând pe lângă ea, am dorit să mă închin şi intrândîn pridvor m-am rugat. Nu departe de sfântul locaş, lângă o băltoacă, se jucau doi copilaşi de vreo cinci sauşase ani. Mă gândeam că sunt copiii preotului, cu toate că erau mult prea bine îmbrăcaţi. Rugându-mă, m-amdus mai departe. Nu am făcut decât vreo zece paşi de la biserică şi deodată aud în urma mea un strigăt:- Sărăcuţule! Sărăcuţule! Mai stai puţin!Cei ce strigau şi alergau spre mine erau copilaşii pe care-i văzusem, un băieţaş şi o fetiţă. M-am opritlocului, iar ei, apropiindu-se, m-au apucat de mână.- Vino cu noi la mămica! Ea îi iubeşte pe cerşetori.- Eu nu sunt cerşetor, le-am spus. Eu sunt pelerin.- Dar ce ai în sac?- Aici ţin pâinea mea pentru drum.- Ba nu, să mergem negreşit la maica, să-ţi dea bani de drum.- Dar unde este maica voastră? am întrebat eu.- Uite, în dosul bisericii, dincolo de boschet. Copilaşii m-au condus într-o grădină foarte frumoasă, înmijlocul căreia se afla o casă mare, boierească. Am intrat în sală. Ce curăţenie şi ce de podoabe se aflauacolo! Şi iată că ne ieşi în întâmpinare, în grabă, stăpâna casei.- Te rog frumos, pofteşte înăuntru! De unde te-a tri-mis Dumnezeu la noi? Stai jos, stai jos, iubitefrate!Mi-a luat sacul din spate, mi l-a pus pe masă, iar pe mine m-a aşezat într-un scaun foarte moale.- N-ai vrea să mănânci ceva? Sau poate vrei mai bine să bei un ceai? Sau ai nevoie de altceva?- Vă mulţumesc din adâncul sufletului, am răspuns eu, sacul mi-e plin de mâncare. Râvna şi purtareadumneavoastră plină de dragoste mi-e mai scumpă decât gustarea. O să mă rog lui Dumnezeu să văblagoslovească pentru dragostea evanghelică faţă de străini. Spunând aceasta, am simţit un puternic imboldcătre o întoarcere înăuntru. Rugăciunea clocotea în mine, în inima mea, şi aveam nevoie de tihnă şi linişte casă-i dau lărgime acestei flăcări rugătoare, care singură a izbucnit, şi ca să ascund din faţa oamenilor semneleexterioare ale rugăciunii, care sunt lacrimile, suspinele şi mişcările deosebite ale feţei şi buzelor.M-am ridicat, de aceea, şi am zis: