PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

1. Scrisoarea lui Nichifor Monahul (în două părţi);2. Cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, afară de unele capitole scurte;3. Sfântul Simeon Noul Teolog, despre cele trei chipuri ale rugăciunii şi cuvântul despre^credinţă;4. Cartea Sfinţilor Calist şi Ignatie.La aceşti Părinţi se găsesc îndrumări şi învăţături complete despre rugăciunea lăuntrică a inimii, peînţelesul oricui.De voieşti poveţe şi mai lămurite, atunci caută în partea a patra, chipul rugăciunii pe scurt, scrisă deSfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului.”În vis eu ţineam în mâinile mele Filocalia şi am început să caut îndrumarea dată, dar nu puteam s-ogăsesc defel, fiind agitat. Părintele, întorcând câteva file, mi-a zis: „Uite-o, am să ţi-o însemnez” şi ridicândun cărbune de pe pământ a făcut un semn pe marginea cărţii, în dreptul textului. Ascultam cu luare-amintetot ceea ce-mi spunea stareţul şi căutam să memorez cât mai amănunţit.M-am deşteptat şi, cum nu se luminase încă de ziuă, stăteam culcat şi repetam în mintea mea toate celevăzute în vis, gândindu-mă la cele spuse de duhovnic. În sfârşit, am început să cuget: Dumnezeu ştie, oaremi s-a arătat sufletul răposatului părinte sau mi s-au întocmit astfel propriile gânduri, fiindcă mă gândeamadesea şi mult la Filocalie şi la duhovnicul meu?Cu această nedumerire m-am sculat pe când începea să se lumineze şi ce să vezi? Pe piatra care înbordeiul meu ţinea loc de masă, era deschisă Filocalia chiar în acel loc pe care mi-l arătase părintele şi careera însemnat cu cărbunele, întocmai cum am văzut în vis. Chiar şi cărbunele se afla lângă carte; acest lucrum-a uimit, căci mi-aduceam aminte precis că de cu seară cartea mea se afla închisă, lângă căpătâi, şi tot aşade bine ştiam că mai înainte nu se afla nici o însemnare pe locul arătat. Această întâmplare m-a încredinţatde realitatea visului meu şi de viaţa plăcută lui Dumnezeu pe care a avut-o fericitul părinte.M-am apucat să citesc Filocalia după rânduiala exactă ne care mi-o arătase. Am citit-o o dată, am cititoşi a doua oară. Îmi încălzeam sufletul întru bucuria şi osârdia de a încerca prin lucrare tot ceea ce citeam.Mi s-a descoperit pe înţeles şi limpede ce însemnă rugăciunea lă-ntrică ce mijloace trebuie folosite pentrudobândirea ce decurge din ea, cum îndulceşte ea sufletul şi inima, cum putem cunoaşte dacă aceastăîndulcire vine de la Dumnezeu, ori de la fire, ori din înşelarea diavolilor.Mai întâi de toate m-am apucat să caut locul inimii, după învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog.Închizând ochii, mă uitam cu mintea, adică cu închipuirea, în inimă, voind să-mi înfăţişez cum se află ea înpartea stângă a pieptului şi ascultam bătăile ei cu luare-aminte. Făceam aceasta timp de o jumătate de oră, decâteva ori pe zi. La început nu observam nimic, în afară de întuneric. Apoi, nu mult după aceasta, a începutsă mi se înfăţişeze inima, să mi se arate mişcările din ea. Mai departe, am început să introduc şi să scotrugăciunea lui Iisus, o dată cu răsuflarea, în inimă, după învăţătura Sfinţilor Gri-gorie Sinaitul, Calist şiIgnatie, adică, trăgând în mine aerul cu privirea minţii în inimă, ziceam „Doamne Iisuse Hristoase”, iarslobozind aerul ziceam „miluieşte-mă”.Cu cât înaintam, cu atât repetam mai des, ajungând să petrec în această îndeletnicire aproape o ziîntreagă. Când mă apăsa vreo greutate, lenea sau îndoiala, începeam să citesc imediat Filocalia în locuriledespre lucrarea inimii şi din nou apăreau bucuria şi osârdia de a spune rugăciunea.Peste vreo trei săptămâni, am început să simt o durere în inimă, apoi o oarecare căldură foarte plăcută,apoi o bucurie şi o mare linişte. Aceasta mă îndemna să lucrez cu stăruinţă, din ce în ce mai mult,rugăciunea, aşa încât toate gândurile erau ocupate cu ea. Simţeam o mare bucurie, în acest timp am începutsă am anumite stări sufleteşti, care din vreme în vreme îmi veneau în inimă şi în minte.Se întâmpla uneori că simţeam în inimă ceva care parcă fierbea şi care mă desfăta; găseam în aceastaatâta uşurinţă, libertate şi mângâiere, încât mă schimbam cu totul şi cădeam în extaz. Simţeam o dragosteînflăcărată pentru Iisus Hristos şi pentru toată zidirea lui Dumnezeu. Uneori mi se revărsau lacrimi dulci derecunoştinţă faţă de Domnul, Care m-a miluit pe mine, un păcătos. Alteori, judecata mea cea slabă de maiînainte mi se lumina atât de bine, încât înţelegeam uşor şi cugetam cu uşurinţă cele ce mai înainte nici nu leputeam gândi măcar. Uneori căldura dulce din inimă mi se revărsa în toate mădularele şi simţeam cu adâncăsmerenie înăuntrul meu prezenţa lui Dumnezeu. Alteori simţeam înăuntrul meu cea mai mare bucurie, care