PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

Într-un cuvânt, în Evanghelie este arătată, de la început şi până la sfârşit, în toate amănuntele, întreagacunoştinţă privitoare la nevoia rugăciunii, într-o rânduială bine închegată, de unde se desprinde însăşi caleade urmat.Auzind toate aceste descoperiri minunate, mi-am pus în gând să-l rog să-mi arate, pe rând, tot ce mi-aspus.- Întrucât mie îmi place, mai mult decât orice, să ascult şi să stau de vorbă despre rugăciune, aş dori săvăd această legătură tainică. Vă rog arătaţi-mi toate acestea chiar din Evanghelie.Se învoi bucuros şi-mi zise:- Deschide Evanghelia şi însemnează cele ce îţi voi spune. Fii bun de ia seama la însemnările mele. Săluăm mai întâi capitolul al şaselea din Evanghelia lui Matei şi citeşte acolo de la versetul al cincilea până laversetul al nouălea. Uite, aici se află pregătirea pentru rugăciune, care învaţă să începem rugăciunea nupentru slava deşartă şi nu într-o lume zgomotoasă, ci într-un loc singuratic şi liniştit. Ne mai învaţă apoi săne rugăm nu numai pentru iertarea păcatelor, ci şi pentru unirea cu Dumnezeu şi, prin urmare, să nunăscocim multe cereri de prisos, care privesc feluritele nevoi ale vieţii, aşa cum fac păgânii. Pe urmă citeştemai departe, în acelaşi capitol, de la versetul al nouălea până la versetul al 14-lea. Aici este înfăţişatveşmântul rugăciunii, adică ni se arată ce cuvinte trebuie să rostim atunci când ne rugăm. Aici suntînmănuncheate într-un chip înţelept toate cele ce sunt de trebuinţă şi toate cele ce ni se cer pentru viaţanoastră. După aceasta mergi în prelungirea capitolului, citind versetele al 14-lea şi al 15-lea şi vei vedeacondiţia pe care trebuie s-o păzim pentru ca rugăciunea să fie lucrătoare, căci dacă nu-i iertăm pe cei care nefac rău, nici Domnul nu ne va ierta păcatele noastre. Trecând la capitolul al şaptelea, vei găsi, de la versetulal şaptelea la versetul al 12-lea, mijlocul care chezăşuieşte izbânda în rugăciune şi care ne dă o arvună înnădejdea ce-o avem, şi anume: să cerem, să căutăm, să batem. Această stăruitoare poruncă nu arată decâtrostirea deasă a rugăciunii, iar această practică de căpetenie are drept ţintă nu numai folosirea rugăciunii întimpul tuturor îndeletnicirilor noastre, cu care trebuie să meargă mână în mână, ci chiar trebuinţa de a ledepăşi în orice vreme. Aceasta este însuşirea cea mai de seamă a rugăciunii… Ca pildă, vei vedea încapitolul al 14-lea al evanghelistului Marcu, de la versetul al 32-lea până la versetul al 40-lea, că însuşi IisusHristos a spus de mai multe ori aceleaşi cuvinte în timpul unei rugăciuni. Un exemplu asemănător, privitorla deasa rostire a rugăciunii, ne înfăţişează şi evanghelistul Luca în capitolul al 11-lea, până la versetul al 14-lea, unde e vorba de cererea stăruitoare făcută de un om nevoiaş la uşa prietenului său, ca şi acolo unde estevorba de cererea văduvei, săvârşită în faţa judecătorului nedrept, care i-a făcut dreptate din pricinarugăciunii ei stăruitoare (Lev. 18, l-l4), şi care închipuieşte porunca lui Iisus Hristos care spune să ne rugămpururea, în orice vreme şi în orice loc, fără să deznădăjduim, adică fără să ne lenevim.Se mai descoperă, în Evanghelia lui Ioan, învăţătura lăuntrică şi tainică, adică însuşi miezul rugăciuniiinimii. Mai întâi, ea ni se pune la îndemână în înţeleaptă istorisire despre convorbirea lui Iisus Hristos cuSamaritean-ca, unde ni se dezvăluie închinarea lăuntrică făcută în duh şi în adevăr, în faţa lui Dumnezeu, aşacum voieşte Dumnezeu. Această închinare este tScmai rugăciunea neîncetată şi adevărată, care curge spreviaţa veşnică, asemenea unei ape vii (In. 4-l4). Mai departe, în capitolul al 15-lea, de la versetul al patruleapână la versetul al optulea, se zugrăvesc mai limpede puterea, înrâurirea şi trebuinţa rugăciunii lăuntrice,adică petrecerea sufletului în Hristos, într-o necurmată amintire de Dumnezeu, în sfârşit, citeşte în capitolulal 16-lea al aceluiaşi evanghelist, de la versetul al 23-lea până la versetul al 25-lea. Priveşte ce taină sedescoperă aici! Vezi că rugăciunea făcută în Numele lui Iisus Hristos, sau aşa-numita rugăciune a lui Iisus,adică: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă, repetată de multe ori şi des, are o foarte mare putere şi, cumultă uşurinţă, deschide şi luminează mintea şi inima. Asta se poate vedea fără nici o îndoială, dacă vom luade pildă pe Sfinţii Apostoli, cărora, cu toate că nu au fost decât un singur an ucenicii Domnului Iisus şi cutoate că învăţaseră de la El rugăciunea domnească, adică „Tatăl nostru”, pe care o cunoaştem de la ei, totuşi,către sfârşitul vieţii Lui pământeşti, Iisus Hristos le-a descoperit taina prin care le-a arătat cum să-şiîmplinească lipsa, pentru ca rugăciunea lor să aibă o hotărâtă izbândă. El le-a spus: „Până acum n-aţi cerutnimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi”, că „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da” (In.16,24 şi 23). Acest lucru s-a întâmplat cu ei întocmai, căci mai târziu, când Apostolii au învăţat să se roageîn numele Domnului Iisus Hristos, câte fapte minunate au făcut ei atunci şi cât de mult s-au minunat eiînşişi!… Vezi acum ce unitate strânsă şi deplină este în învăţătura privitoare la rugăciune, aşa cum cu atâtaînţelepciune este înfăţişată în sfânta Evanghelie? Dar dacă, după toate locurile citate, vei trece la citirea