PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

Athos a învăţat rugăciunea neîncetată trecând printr-o ascultare plină de osteneli şi de griji, cum e bucătăria.La fel s-a întâmplat cu Lazăr, cel cu inimă curată, care, fiind însărcinat cu o necontenită muncă în folosulfraţilor, rostea neîncetat, în toiul tuturor îndeletnicirilor zgomotoase, rugăciunea lui Iisus şi astfel se liniştea.De asemenea, au fost şi mulţi alţii care practicau neîncetata chemare a Numelui lui Iisus. Dacă n-ar fi cuputinţă să ne rugăm în timpul îndeletnicirilor sau in mijlocul oamenilor care ne risipesc luarea-aminte, atuncifără îndoială că nu s-ar rândui ceea ce trece peste puterile noastre. În cuvântarea sa despre rugăciune, SfântulIoan Gură de Aur spune următoarele: „Nimeni nu trebuie să se înfăţişeze cu răspunsul că acela ce esteocupat cu grijile vieţii nu se poate ruga întotdeauna, aşa cum nu se poate ruga nici cel ce n-are putinţa săvină la biserică. Pretutindeni, oriunde te-ai afla, poţi să ridici un jertfelnic lui Dumnezeu în mintea ta, prinmijlocirea rugăciunii. În acest chip, e potrivit să te rogi şi în piaţă, şi în călătorie, şi lângă tarabă, şi în atelier.Oriunde, în orice loc poţi să te rogi.” Şi e de la sine înţeles că, dacă omul îşi va întoarce luarea-aminte înmod stăruitor înlăuntrul său, atunci peste tot va găsi un loc potrivit pentru rugăciune, numai să înţeleagă cărugăciunea trebuie să fie îndeletnicirea cea mai de seamă şi că ea stă înaintea tuturor îndatoririlor sale.Atunci, desigur, el ar trebui să-şi rânduiască treburile cu mai multă hotărâre, iar în timpul convorbirilor cuoamenii ar trebui să fie cât mai scurt la vorbă, cât mai tăcut şi să stea cât mai departe de pălăvrăgealanefolositoare. Apoi n-ar trebui să se încurce în griji de prisos, încât, cu ajutorul tuturor acestor înfrânări, săcâştige cât mai multă vreme pentru rugăciunea lăuntrică. Dacă un astfel de om s-ar afla în asemenea stărisufleteşti, toate lucrările lui s-ar încununa de izbândă, prin puterea chemării Numelui Domnului. În cele dinurmă, s-ar obişnui cu această neîncetată chemare a Numelui lui Iisus Hristos şi ar cunoaşte din proprieexperienţă că repetarea deasă a rugăciunii, acest unic mijloc de mântuire, stă în puterea şi în voia omului şică în orice vreme, în orice stare şi în orice loc este cu putinţă şi potrivit să te rogi şi să treci de la rugăciuneadeasăfăcută cu gura la rugăciunea făcută cu mintea, iar de la aceasta, la rugăciunea inimii, care deschideîmpărăţia lui Dumnezeu în lăuntrul nostru.Profesorul: Sunt de aceeaşi părere, că în timpul tuturor îndeletnicirilor trupeşti este cu putinţă şi epotrivit să se săvârşească rugăciunea deasă sau chiar cea neîncetată, căci acestea nu cer o adâncire încordată,nici multă luare-aminte; de aceea mintea mea poate în vremea lucrului să se cufunde în rugăciuneaneîncetată, iar gura să o urmeze în rostirea ei. Dar când trebuie să mă îndeletnicesc cu ceva ce este înlegătură numai cu puterea minţii, cum e o lectură săvârşită cu luare-aminte, sau o cugetare făcută asupraunei chestiuni adânci, sau scrierea unei lucrări, atunci cum mă mai pot ruga cu mintea şi cu gura? Şi, fiindcărugăciunea este o lucrare care ţine de minte, atunci cum i-aş putea da, aceleiaşi minţi, două îndeletnicirifelurite?Duhovnicul: Răspunsul este foarte simplu, dacă vom ţine seama că cei ce se roagă neîncetat pot fiîmpărţiţi în trei grupe: 1) începători; 2) înaintaţi şi 3) cei ce au dobândit rugăciunea. Pe acest temei,începătorii pot avea, chiar în timpul rugăciunii făcute cu mintea, o deasă îndreptare a minţii şi a inimii cătreDumnezeu şi, măcar din când în când, o rostire scurtă cu gura, dar cei înaintaţi sau cei care au ajuns la stareade rugăciune necontenită pot să se îndeletnicească în mintea lor cu cugetarea sau cu alcătuirea unor cărţi,stăruind totuşi într-o neîntreruptă simţire a lui Dumnezeu, care este socotită temeiul însuşi al rugăciunii.Acest adevăr poate fi zugrăvit prin următoarea pildă. Închipuie-ţi că un împărat aspru şi neîngăduitor ţi-arporunci să faci o lucrare stând la picioarele tronului său, fiind şi el de faţă. Sunt încredinţat că, oricât ai fi tude adâncit în cugetarea ta, totuşi gândul că împăratul e de faţă, că în mâinile lui se află viaţa ta şi că el testăpâneşte întru totul nu-ţi va îngădui să uiţi, nici pentru o clipă, că judeci şi cugeti nu undeva într-osingurătate, ci într-un loc care cere o deosebită cinstire, stimă şi bunăvoinţă. Tocmai acest simţământ viu, denemijlocită apropiere de împărat, lămureşte foarte limpede şi cum putem să ne îndeletnicim cu neîncetatarugăciune lăuntrică chiar în timpul când lucrăm cu mintea.Iar despre cei care, printr-o îndelungată deprindere sau din mila lui Dumnezeu, au dobândit rugăciuneainimii din rugăciunea minţii, aceştia nu-şi curmă rugăciunea neîncetată, nu numai în vremea unei cugetăriadânci, ci nici chiar în timpul somnului, ceea ce o mărturiseşte înţeleptul: „Eu dorm, dar inima meaveghează”… La cei desăvârşiţi, lucrarea inimii capătă o capacitate atât de puternică în ce priveşte chemareaNumelui Domnului, încât, trezindu-se singuri în rugăciune, mintea şi întreg sufletul sunt absorbite într-onecurmată revărsare de rugăciune, fără să ţină seama de starea în care se află cel care se roagă şi deîndeletnicirea trupească pe care o are.Preotul: Dă-mi voie, preacuvioase părinte, să-mi spun la rândul meu părerea. În bucata citită de preacu-vioşia ta, se află un cuvânt vrednic de băgat în seamă, şi anume: singurul mijloc de mântuire şi de