oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa, de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtăvreo îmbunătăţire în viaţa sa păcătoasă, a primit în cele din urmă înţelepţire şi chemare la pocăinţă. O fatăiubitoare de plăceri se ruga, şi rugăciunea i-a arătat calea spre viaţa feciorelnică şi spre ascultareaînvăţăturilor lui Iisus Hristos.3. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma, în timp:„Căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sfântul IonCarpatul învaţă că cel ce nu are darul înfrânăm nu trebuie să se întristeze, ci să ştie că Dumnezeu cere de lael silinţa spre rugăciune, iar rugăciunea îl va mântui.Despre un bătrân scrie în „Pateric” cum, „căzând, a biruit”, adică, poticnindu-se de păcat, nu adeznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi Acesta l-a ridicat. Iată o pildă grăitoare!4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căcirugăciunea te va apăra, înlăturându-le. Adu-ţi aminte de puţin credinciosul Petru, care sta să se înece; dePavel, care se ruga în temniţă; de tânărul scăpat de rugăciune din ispita în care căzuse; de fecioara care, înurma rugăciunii, a fost salvată din mâinile unui ostaş ce Venise cu gânduri rele şi de alte cazuriasemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcuteîn Numele lui Iisus Hristos.5. Roagă-te oricum, însă mereu şi nu te nelinişti de nimic, fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciuneava rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte puterea rugăciunii despre care vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aurşi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că „rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini depăcate, ne curăţă numaidecât”… Iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să ne rugăm într-un fel oarecare, stă înputerea noastră; dar ca să te rogi curat este un dar de sus!” Prin urmare, jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stăîn putere; adu-I la început drept jertfă măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni, şi puterealui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta. Rugăciunea va deveni o deprindere şi făcându-se una cu firea, vaajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, aşa cum se cuvine.6. Apoi, în sfârşit, îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune, atunci, în chipfiresc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.Vezi câte idei adânci sunt înmănuncheate în această înţeleaptă vorbă: „Iubeşte şi fă ce vrei! Roagă-teşi fă ce vrei!”… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătosîngreunat de slăbiciuni, pentru cel care geme apăsat de povara patimilor!Iată, rugăciunea e totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător spre mântuirea şi desăvârşireasufletului… Dar cu indicarea rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „Neîncetat vă rugaţi!”, aşa cumporunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele doaratunci când va fi rostită des, neîncetat. Repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţanoastră liberă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca şi curăţenia rugăciunii sunt un dar de Sus.Să ne rugăm, prin urmare, cât mai des cu putinţă, în-chinându-ne întreaga viaţă rugăciunii! Practicadeasă ne va învăţa să fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate. „Ca să învăţăm săfacem un lucru bun, trebuie să-l săvârşim cât se poate mai des”, a spus un scriitor duhovnicesc plin deexperienţă.Profesorul: Adevărat, mare este lucrarea rugăciunii. Iar râvna pentru repetarea deasă este cheia caredeschide comorile ei binefăcătoare… Cu toate acestea, cât de des simt în mine însumi o luptă între râvnă şilene! Cât demult aş dori să găsesc un mijloc şi un ajutor să pot birui şi, dobândind râvna statornică, să mă pot dăruirugăciunii neîncetate!…Duhovnicul: Mulţi dintre Părinţi ne înfăţişează mijloacele pentru deşteptarea sârguinţei spre rugăciune;de pildă, ne sfătuiesc:1) să ne adâncim în cugetarea despre trebuinţa, înălţimea şi rodnicia rugăciunii;2) să ne încredinţăm că Dumnezeu cere cu tărie de la noi rugăciunea, căci cuvântul Său predică acestlucru peste tot;
3) să ţinem minte de-a pururi că din pricina trândăviei şi delăsării în lucrarea rugăciunii nu putempropăşi în dobândirea liniştii. Iar din această pricină, nu vom scăpa nici de pedeapsa de pe pământ şi nici decea din viaţa de dincolo;4) să ne însufleţim hotărârea prin pildele plăcuţilor lui Dumnezeu, care au ajuns la iluminare şimântuire pe calea rugăciunii neîncetate.Toate aceste mijloace îşi au vrednicia lor şi sunt scoase dintr-o judecată adevărată. Sufletul bolnav detrândăvie însă, chiar primindu-le şi folosindu-le, numai arareori vede roadele lor, din pricină că acesteleacuri sunt amare pentru gustul lui nestatornic şi slabe pentru firea lui adânc vătămată. Căci care dintrecreştini nu ştie că trebuie să ne rugăm des şi stăruitor, că această lucrare e cerută de Dumnezeu, sau căpentru lenea în rugăciune vom suferi pedeapsă, sau că toţi sfinţii s-au rugat cu osârdie şi neîncetat? Totuşi,toate aceste cunoştinţe îşi dovedesc atât de rar urmările lor binefăcătoare! Orice om care ia aminte la cele cese petrec în lăuntrul său vede că nu îndeplineşte nicidecum prin faptă aceste gânduri care-i vin prin minte şiprin cunoştinţă. Şi, chiar dacă le înfăptuieşte într-o mică măsură, atunci când îşi aminteşte de ele, în generaltrăieşte tot aşa de rău şi de trândav… Şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi, fiind plini de experienţă şiînţelepciune dumnezeiască şi ştiind totodată slăbiciunea voii noastre libere, precum şi lâncezeala inimiiomeneşti ce înclină mereu spre iubirea de plăceri, stăruie în chip deosebit asupra repetării neîncetate. Ei nedau sfatul să cugetăm cât mai des cu putinţă la o astfel de stare sufletească şi să citim în această privinţă, culuare-aminte, povestirile scrise de Părinţi. Vom înţelege din aceste trăiri lăuntrice, pline de dulceaţă, care seivesc în vremea rugăciunii, cât de plăcute sunt pentru sufletul nostru. Iată care sunt aceste simţiri: dulceaţacare izvorăşte din inimă; căldura plăcută şi lumina ce se revarsă înăuntru; încântarea negrăită; bucuria,pacea, liniştea adâncă, fericirea cerească, mulţumirea de viaţă; toate ne sunt insuflate prin lucrarearugăciunii. Când se adânceşte în aceste cugetări, sufletul slab şi rece se încălzeşte, se întăreşte, prinde curajşi este parcă momit către practicarea rugăciunii, cum spune Sfântul Isaac Şirul: „Momeala pentru suflet estebucuria care vine din nădejde şi care înfloreşte în inimă, iar propăşirea inimii stă în cugetarea asuprasperanţei sale”. Tot el zice mai departe: „De la începutul acestei lucrări şi până la sfârşit, însăşi nădejdea dedesăvârşire se face un fel de mijloc… şi tocmai această speranţă îmboldeşte mintea să pună temelia lucrăriiduhovniceşti, şi din contemplarea acestui scop ia mintea o arvună, pentru ca să aibă o mângâiere în lucrareaei.” Prea cuviosul Isihie, de asemenea, descriind trândăvia ca pe o piedică în calea rugăciunii şi înţelepţireaca pe o reîmprospătare a osârdiei în săvârşirea ei, spune răspicat următoarele: „Atunci când ne ridicăm, noisuntem gata şi dorim să petrecem multă vreme în tăcerea inimii, nu din altă pricină decât tocmai pentrusimţirea dulce şi veselă pe care o încercăm în suflet.”Iată cum acest Părinte învaţă că „simţirea dulce şi veselă” este un imbold spre sporirea râvnei pentrurugăciune… Tot aşa învaţă şi marele Macarie. El zice că „noi trebuie să împlinim ostenelile noastreduhovniceşti (rugăciunea) în nădejdea roadelor, adică să le îndeplinim cu bucurie în inimile noastre”.În cele mai multe locuri din Filocalie, unde sunt descrise bucuriile ce răsar din rugăciune, se aflănumeroase pilde care lămuresc limpede această cale, privită ca mijloc puternic pentru dobândirea rugăciuniilăuntrice. Aceste capitole trebuie citite mereu de cel ce se află în luptă cu neputinţa trândăviei sau cuuscăciunea din timpul rugăciunii, cu condiţia ca un astfel de nevoitor să se socotescă totuşi nevrednic debucuriile duhovniceşti şi să se smerească mereu.Preotul: Dar oare o astfel de cugetare riu-l va duce pe omul lipsit de experienţă la iubirea de bucuriiduhovniceşti sau la lăcomie duhovnicească, cum numesc teologii acea pornire a sufletului care înseteazădupă mângâieri fără măsură şi după o anumită bunăvoinţă din partea darului, fără să se mulţumească cufaptul că el trebuie să-şi îndeplinească lucrările ce ţin de evlavie mânat de datorie şi de obligaţie, iar nuvizând răsplata?Profesorul: Eu cred că, în cazul de faţă, teologii ne previn să nu întrecem măsura în setea noastră dupămângâierile duhovniceşti şi nu înlătură nicidecum dulceaţa şi mângâierea care răsar în vremea săvârşiriifaptelor bune. Dacă nu este o desăvârşire să doreşti o răsplată, Dumnezeu totuşi nu-l opreşte pe om să segândească la răsplată şi la mângâiere, ba chiar El însuşi se foloseşte de ideea de răsplată pentru a-l îndemnape om spre împlinirea poruncii şi spre atingerea desăvârşirii. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, iatăporunca! Iar în urma ei vine răsplata care îmboldeşte spre împlinirea ei: „Ca să-ţi fie bine”. „Dacă voieşti săfii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor”, iată cerinţa desăvârşirii; şi în chip nemijlocit se iveşte şirăsplata care îndeamnă către ajungerea desăvârşirii: „şi vei avea comoară în cer” (Mt. 19, 21).
- Page 5 and 6:
- Cum se poate învăţa rugăciune
- Page 7 and 8:
duhovniceşti şi să-i cureţe suf
- Page 9 and 10:
adevăr, creştinul să se lepede c
- Page 11 and 12:
Am ascultat cu bucurie cuvintele c
- Page 13 and 14:
cealaltă nu va mai fi nimic, aşa
- Page 15 and 16:
venea din chemarea numelui lui Iisu
- Page 17 and 18:
- Iată ce se spune în Noul Testam
- Page 19 and 20: încălzit şi mai mult rugăciunea
- Page 21 and 22: scrise de monahii greci. Tot aşa c
- Page 23 and 24: - Dacă doreşti - îmi spuse negus
- Page 25 and 26: Cu aceste cuvinte am venit încă o
- Page 27 and 28: - Vă rog să mă iertaţi, e timpu
- Page 29 and 30: - De pildă, pe Maxim Mărturisitor
- Page 31 and 32: Aşadar, precum îţi spuneam, a ve
- Page 33 and 34: Doamne Dumnezeule! Cum se mai rugau
- Page 35 and 36: Mergeam câte puţin şi încet, c
- Page 37 and 38: puteam să-mi scot picioarele din n
- Page 39 and 40: Mi-a plăcut foarte mult această
- Page 41 and 42: putut ajunge atât de repede băiat
- Page 43 and 44: pe care ştiinţa n-a descoperit-o
- Page 45 and 46: este plăcută Lui - de vreme ce El
- Page 47 and 48: omul care se ruga căzu deodată la
- Page 49 and 50: cred în nimic din cele ce ţin de
- Page 51 and 52: de aceste mijloace, trebuie să ne
- Page 53 and 54: şi se exprimă într-un mod deoseb
- Page 55 and 56: înfricoşător se lăsă parcă la
- Page 57 and 58: ăgat de seamă că cel care şedea
- Page 59 and 60: epistolelor apostolice, vei găsi d
- Page 61 and 62: La aceste vorbe el îmi răspunse:-
- Page 63 and 64: Dar ce este rugăciunea în ea îns
- Page 65 and 66: propriile sale puteri şi, de aceea
- Page 67 and 68: Athos a învăţat rugăciunea neî
- Page 69: luptă cu lenea, dar, cu cât o spu
- Page 73 and 74: Vă mulţumesc din inimă, prea scu
- Page 75 and 76: ci să te întorci îndată către
- Page 77 and 78: inefăcătoare atât asupra firii,