lăuntrică „se înflăcărează cu atâta putere de focul dragostei, încât, de-ar fi cu putinţă, i-ar aduna pe toţioamenii din lume şi i-ar aşeza la sânul lor, fără să facă vreo deosebire între cel rău şi cel bun”. Astfel judecăSfinţii Părinţi! Priveşte la tot ce se petrece în lume ca la ceva ce se întâmplă cu purtarea de grijă a luiDumnezeu Atotştiutorul. Când te vei lovi de necazuri, învinuieşte-te mai ales pe tine însuţi, pentru că nu aidestulă răbdare şi smerenie.Bătrânul se însănătoşi după o săptămână, iar eu, mulţumindu-i din adâncul sufletului pentru tot, mi-amluat rămas bun de la el. Dânsul a plecat spre Sfântul <strong>Munte</strong> <strong>Athos</strong>, iar eu am pornit din nou pe cale.Pe neobservate, mă apropiam de Pociaev. După vreo sută de verste, m-a ajuns din urmă un soldat. L-am întrebat unde se duce. Mergea acasă, în gubernia Kame-neţ-Podolsk. După vreo zece verste petrecute întăcere, am băgat de seamă că ostaşul oftează din greu şi e foarte întunecat la faţă, ca şi cum ar fi apăsat de omare tristeţe. L-am întrebat:- Pentru ce eşti aşa posomorât?- Jură-te şi închină-te că nu mă vei pârî şi îţi voi povesti tot necazul care pricinuieşte mâhnirea mea,căci moartea se apropie cu paşi repezi de mine, iar eu nu am pe nimeni care să-mi poată da un sfat în cele cetrebuie să fac.L-am asigurat că nu voi spune nimănui nimic şi că sunt bucuros să-i dau un sfat, dintr-o curatădragoste frăţească, potrivit priceperii mele.- Am fost trimis în rândurile armatei, începu soldatul, ca un simplu ţăran de pe moşia unui boier. Dupăcinci ani de serviciu, starea în care mă aflam deveni atât de grea încât a fost cu neputinţă s-o mai îndur. Pedeasupra eram deseori bătut, când pentru nesupunere, când pentru beţie. Atunci îmi veni gândul să fug.Acum se împlinesc cincisprezece ani de când sunt fugar. Vreo şase ani m-am ascuns şi m-am dosit pe undenimeream. Spărgeam magaziile şi hambarele pe care le întâlneam în cale, furam cai, prădam prăvăliile, dândloviturile întotdeauna singur. Cele furate le vindeam haimanalelor de tot felul, iar banii îi beam şi îi risipeamîn desfrâu. Săvârşeam toate păcatele, dar de ucis, nu ucideam. Multă vreme toate Rii-au mers bine. Apoi amnimerit la puşcărie pentru vagabondaj fără buletin, dar, găsind un bun prilej, am scăpat şi de acolo. Peneaşteptate, m-am întâlnit cu un soldat care pleca acasă, într-o gubernie depărtată, cu ordin în regulă. Cumînsă era bolnav şi de abia putea merge, m-a rugat să-l conduc până într-un sat din apropiere, unde şi-ar puteagăsi mai lesne o gazdă. L-am condus. Stăpânul ne-a lăsat într-o şură cu fân, unde ne-am şi culcat. Când m-am trezit dis-de-dimineaţă şi m-am uitat la soldat, era mort şi înţepenit. Atunci am început să caut repedeactele lui, adică ordinul de lăsare la vatră. Şi, de îndată ce l-am aflat, dimpreună cu o însemnată sumă debani, am şters-o iute din şură şi, în timp ce toată lumea dormea, am fugit pitulându-mă pe după garduri şiprin păduri… In acest chip am plecat mai departe. Am citit raportul şi am văzut că atât anii, cât şi semnelelui particulare se cam potriveau cu ale mele. M-am bucurat şi am mers cu îndrăzneală spre depărtatagubernie a Astrahanului. Acolo m-am făcut om de treabă, muncind ca orice lucrător. M-am alăturat unuibătrân târgoveţ care avea casă proprie şi cu care făceam comerţ cu vite. El trăia singur, iar în casa lui nu seafla decât o fiică văduvă. Vieţuind un an întreg la acest negustor, mai târziu m-am căsătorit cu fiică-sa.Îndată după nuntă, bătrânul muri. Singur, n-am mai putut continua comerţul. M-am aşezat pe băut, soţia lafel şi, într-un an de zile, am irosit tot ce rămăsese în urma bătrânului. În cele din urmă, mi se îmbolnăvi şisoţia şi în scurtă vreme muri. Atunci am vândut tot ce-mi mai rămăsese din avere, mi-am vândut şi casa, iarbanii s-au spulberat repede în cele patru vânturi. Nu mai aveam cu ce trăi, nu mai aveam ce mânca. Atuncim-am apucat din nou de vechea meserie, adică de furat, negustorind cele furate cu mai multă îndrăzneala,căci de astă dată aveam buletin… În acest fel am mai trăit încă un an de viaţă stricată. Într-un timp afacerilemele mergeau prost şi, ca să îndrept lucrurile, am furat de la un biet moşneag un cal bătrân şi alb, pe care l-am vândut cu cincizeci de copeici numai pentru pielea lui. După ce mi-am încasat banii, am intrat într-ocârciumă, m-am îmbătat şi m-am gândit să mă duc într-un sat unde era o nuntă, pentru ca, atunci când toatălumea va adormi, să fur orice mi-ar cădea mai lesne în mână. Cum însă soarele nu apusese încă de-a binelea,m-am dus în pădure, unde trebuia să aştept miezul nopţii. Ajuns acolo, m-am culcat şi, deodată, am căzutîntr-un somn adânc, în care am avut un vis.Mă găseam într-o frumoasă şi întinsă luncă înverzită. La un moment dat, pe cer apăru un nor negru,care mă umplu de groază. Peste puţin timp se auzi o detunătură atât de puternică, încât se mişcă pământul desub picioarele mele. În acest timp cineva m-a împlântat parcă în pământ, înfundându-mă până la umeri, aşaîncât eram strâns din toate părţile. Afară nu-mi mai rămăseseră decât capul şi mâinile. Pe urmă, norul
înfricoşător se lăsă parcă la pământ, iar din mijlocul lui ieşi bunicul meu, care murise de vreo douăzeci deani. Fusese un om cucernic şi vreme de treizeci de ani slujise ca paracliser în satul nostru. S-a apropiat demine cu o înfăţişare pe care nu se citeau decât supărare şi ameninţare. Eu m-am cutremurat de frică. Lângămine am zărit câteva grămezi alcătuite din lucrurile pe care eu le furasem de-a lungul timpului. Frica mi seînteţi. Bătrânul, apropiindu-se de mine şi arătând la prima grămadă, îmi spuse cu un ton înspăimântător: „Ceeste aceasta? Îndesaţi-l bine!” Şi Codată, din toate părţile, pământul a început să mă strângă şi să măstrivească, încât eu, nemaiputând îndura durerile şi groaza, am scâncit şi am strigat: „Aveţi milă de mine!”Dar chinurile se prelungeau. După aceasta, bătrânul arătă altă grămadă şi iarăşi mă întrebă: „Dar asta ce e?Strângeţi-l mai tare!” Atunci am simţit o durere atât de puternică şi o tristeţe atât de sfâşietoare, încât nici unchin de pe acest pământ nu poate fi asemănat cu acele crâncene suferinţe. În cele din urmă, bătrânul aduselângă mine tocmai calul pe care îl furasem cu o zi înainte şi strigă: „Dar acesta ce mai e? Apăsaţi-l cât sepoate mai tare!” De data aceasta am fost strâns din toate părţile într-un mod atât de dureros, încât e cuneputinţă să arăt prin cuvinte toată înfricoşarea, grozăvia şi munca de iad pe care le simţeam. Mi se părea căcineva îmi scoate vinele din trup. Eram înăbuşit atât de groaznic, încât era peste putinţă să mai îndur. Dacăaceastă încercare s-ar fi prelungit, urma să-mi pierd cunoştinţa şi să leşin. Dar, spre norocul meu, calul ridicăun picior şi mă lovi cu copita peste faţă…În clipa când am primit lovitura, m-am deşteptat ca u: om bolnav, plin de groază şi de cutremur. Sefăcuse ziuă, soarele tocmai răsărea. Duc mâna la falcă, dar dintr-însa sângele curgea şiroaie… Cât desprepărţile trupului care în vis fuseseră îngropate în pământ, toate erau pur şi simplu înţepenite şi străbătuteparcă de furnici. De spaimă, abia am fost în stare să mă scol şi să mă duc acasă. Falca m-a durut încă multăvreme; uite, acest semn, pe care nu-l aveam mai înainte, se vede şi acum. După aceasta vedenie deseori măcuprindeau spaima şi groaza. De îndată ce-mi aduceam aminte de chinurile din vis, mă copleşeau o mâhnire,o istovire atât de dureroasă, încât nu ştiam unde să mă mai ascund… Pe măsură ce timpul trecea, vedenia mise înfăţişa mai des, iar în cele din urmă începu să-mi fie frică şi ruşine de oameni, ca şi cum toată lumea ar fiaflat de potlogăriile mele. Mai târziu, din cauza acestei mâhniri, n-am mai putut nici să beau, nici să mănânc,nici să dorm. Mă clătinam ca o umbră. Mă gândeam să mă întorc la regimentul meu, să-mi recunosc toatăvina şi să primesc orice pedeapsă, pentru ca, în acest chip, să-mi ierte Dumnezeu păcatele. Când măgândeam însă că mi se va ordona să trec prin faţa frontului, copleşit de lovituri şi de ocări, mă cuprindeaudin nou teama şi ruşinea. Atunci, ajuns la capătul răbdării, am vrut să mă spânzur. Am cugetat însă că nu miamai rămas mult de trăit şi că în curând oricum voi muri. Şi, pentru că eram sfârşit de puteri, îmi veni ideeasă mă duc în satul meu, unde, luându-mi ultimul rămas bun, să mor. În comuna mea mai este în viaţă unnepot, spre care merg de o jumătate de an, dar pe dram mă chinuie mereu tristeţea şi frica… Ce crezi, ombun, ce ar trebui să fac acum? Căci răbdarea mea e pe sfârşite!Am rămas uimit în sinea mea, proslăvind înţelepciunea şi darul lui Dumnezeu, văzând cum Tatălceresc îi întoarce pe păcătoşi prin mijloace atât de felurite. Atunci i-am vorbit astfel:- Dacă în timpul când te cuprindea frica şi mâhnirea te-ai fi rugat lui Dumnezeu, ai fi primit cel maibun leac împotriva tuturor necazurilor…- Nu pot; îmi tot vine în gând că, în clipa în care voi începe să mă rog, Dumnezeu mă va prefacenumaidecât într-o pocitură.- Aceste gânduri ţi le trimite diavolul. Dumnezeu este nemărginit de milostiv, suferă împreună cupăcătoşii şi iartă îndată pe cei ce se pocăiesc. Cunoşti rugăciunea lui Iisus, adică: Doamne, Iisuse Hristoase,miluieşte-mă pe mine păcătosul? Rosteşte-o neîncetat!- Cum să nu ştiu această rugăciune! O spuneam chiar atunci când mă duceam să fur, ca să capăt maimult curaj.- Dacă Dumnezeu nu te-a pocit atunci când te duceai să faci fărădelegi cu rugăciunea pe buze, nu te vapierde nici acum, când vei începe să te rogi mergând pe drumul pocăinţei! Te-ai convins, de astă dată, căgândurile tale sunt semănate de vrăjmaşul mântuirii noastre? Cre- de-mă, iubite, că dacă vei spune aceastărugăciune, fără să bagi în seamă cele ce-ţi vin în minte, vei simţi curând o mare bucurie, orice teamă şigreutate vor dispărea, iar în cele din urmă te vei linişti cu desăvârşire, vei deveni un om evlavios şi toatepatimile păcătoase vor pieri. În viaţa mea am văzut multe cazuri asemănătoare petrecute sub ochii mei.
- Page 5 and 6: - Cum se poate învăţa rugăciune
- Page 7 and 8: duhovniceşti şi să-i cureţe suf
- Page 9 and 10: adevăr, creştinul să se lepede c
- Page 11 and 12: Am ascultat cu bucurie cuvintele c
- Page 13 and 14: cealaltă nu va mai fi nimic, aşa
- Page 15 and 16: venea din chemarea numelui lui Iisu
- Page 17 and 18: - Iată ce se spune în Noul Testam
- Page 19 and 20: încălzit şi mai mult rugăciunea
- Page 21 and 22: scrise de monahii greci. Tot aşa c
- Page 23 and 24: - Dacă doreşti - îmi spuse negus
- Page 25 and 26: Cu aceste cuvinte am venit încă o
- Page 27 and 28: - Vă rog să mă iertaţi, e timpu
- Page 29 and 30: - De pildă, pe Maxim Mărturisitor
- Page 31 and 32: Aşadar, precum îţi spuneam, a ve
- Page 33 and 34: Doamne Dumnezeule! Cum se mai rugau
- Page 35 and 36: Mergeam câte puţin şi încet, c
- Page 37 and 38: puteam să-mi scot picioarele din n
- Page 39 and 40: Mi-a plăcut foarte mult această
- Page 41 and 42: putut ajunge atât de repede băiat
- Page 43 and 44: pe care ştiinţa n-a descoperit-o
- Page 45 and 46: este plăcută Lui - de vreme ce El
- Page 47 and 48: omul care se ruga căzu deodată la
- Page 49 and 50: cred în nimic din cele ce ţin de
- Page 51 and 52: de aceste mijloace, trebuie să ne
- Page 53: şi se exprimă într-un mod deoseb
- Page 57 and 58: ăgat de seamă că cel care şedea
- Page 59 and 60: epistolelor apostolice, vei găsi d
- Page 61 and 62: La aceste vorbe el îmi răspunse:-
- Page 63 and 64: Dar ce este rugăciunea în ea îns
- Page 65 and 66: propriile sale puteri şi, de aceea
- Page 67 and 68: Athos a învăţat rugăciunea neî
- Page 69 and 70: luptă cu lenea, dar, cu cât o spu
- Page 71 and 72: 3) să ţinem minte de-a pururi că
- Page 73 and 74: Vă mulţumesc din inimă, prea scu
- Page 75 and 76: ci să te întorci îndată către
- Page 77 and 78: inefăcătoare atât asupra firii,