PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

Vă mulţumesc din inimă, prea scumpii mei oaspeţi. Convorbirea noastră mântuitoare de suflet m-aîndulcit foarte mult şi mi-a insuflat multe gânduri pline de învăţătură pentru mine, cel ce sunt puţinexperimentat. Dumnezeu să vă răsplătească prin darul Său dragostea voastră, ziditoare de suflet. Toţi şi-auluat rămas bun.POVESTIREA A ŞAPTEA„[…] Şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi…”(Iacov 5, 16)Pelerinul: Râvnitorul meu tovarăş de călătorie, profesorul, împreună cu mine, am dorit ca înainte de aporni la drum să trecem pe la prea cuvioşia ta, ca să ne luăm rămas bun şi să te rugăm să nu ne uiţi înrugăciunile sfinţiei tale…Profesorul: Da, sinceritatea sfinţiei tale şi convorbirile cele mântuitoare de suflet ne-au îndulcitinimile. Amintirea lor se va păstra în sufletele noastre ca zălog al unei legături şi al unei iubiri creştine,oricât de departe ne vor duce paşii.Duhovnicul: Vă mulţumesc că-mi arătaţi dragostea voastră. Venirea dumneavoastră este foartenimerită! La mine s-au oprit doi călători: un călugăr din Moldova şi un pustnic care a trăit douăzeci de ani înliniştea unei păduri. Doresc să vă vadă. Iată-i!Pelerinul: Fericită este viaţa pustnicilor! Cât de potrivită pentru apropierea sufletului spre unirea cuDumnezeu. Să te afli în singurătatea unei păduri, unde pomul vieţii creşte în voie şi plin de dulceaţă în inimaiubitoare de rugăciune a trăitorului pustiei! Dacă aş avea unele mijloace, oricât de modeste pentru hrană,atunci cred că nu m-aş despărţi de o astfel de viaţă de sihastru.Profesorul: Nouă ni se par bune când le privim de departe, dar când ne lovim de realitate, atuncifiecare se poate încredinţa că orice loc, în ciuda anumitor avantaje, are în acelaşi timp şi dezavantajele sale.Desigur că, pentru cel care are o fire tristă şi o înclinare spre tăcere, o viaţă de pustnic este plină de bucurie,însă câte primejdii nu sunt presărate pe această cale! Istoria asceţilor ne pune la îndemână multe pilde dincare se vede cum mulţi sihastri şi pustnici închişi în peşterile lor, rupând cu totul legătura cu oamenii, aucăzut în propria lor înşelare şi într-o adâncă amăgire.Pustnicul: Mă mir cât de adesea îţi este dat să auzi în Rusia, nu numai în mănăstirile de călugări, cichiar de la unii mireni cu frica lui Dumnezeu, că mulţi dintre cei care doresc o viaţă pustnicească sau opractică în lucrarea rugăciunii lăuntrice sunt reţinuţi de frica înşelărilor pierzătoare. Stăruind asupracuvintelor lor, ei aduc pilde în sprijinul afirmaţiilor lor şi, aşa cum ei se feresc de o viaţă lăuntrică, tot astfelîi îndepărtează şi pe alţii de ea… Eu cred că asta vine din două pricini: una, dintr-o lipsă de înţelegere şidintr-o lipsă de îndrumare duhovnicească, ori din propria trândăvie, care-i împiedică să pună început bunnevoinţelor contemplative; iar a doua, din invidie, ca nu cumva să-i întreacă în aceste înalte cunoştinţe ceicare s-ar afla pe o treaptă mai jos. Îmi pare foarte rău că cei ce împărtăşesc această convingere nu pătrund îngândirea Sfinţilor Părinţi, care învaţă răspicat şi hotărât că, atunci când îl chemăm pe Dumnezeu, nu trebuiesă ne fie frică sau să ne îndoim. Chiar dacă unii au căzut în înşelare de sine sau în nebunie, asta s-a întâmplatdin pricina mândriei; în lipsa unui îndrumător, au primit vedeniile şi visurile ca pe ceva adevărat. Dar, chiardacă s-ar întâmpla o astfel de ispită, continuă el, asta ar duce la îmbogăţirea experienţei şi spre cunună; căci,în timpul acestei îngăduiri, le vine ajutorul grabnic de la Dumnezeu. „îndrăzniţi! Eu sunt cu voi, nu vătemeţi, zice Iisus Hristos” (Grigorie Sinaitul). De aici urmează că teama, frica, de o viaţă lăuntrică dinpricina vreunei înşelări este zadarnică, căci smerita recunoaştere a păcatelor, sinceritatea sufletului în faţapovăţuitorului şi îndepărtarea oricărei închipuiri în timpul rugăciunii sunt un reazem tare şi fără primejdii,care ne apără de înşelare. Sfântul Filotei Sinaitul spune următoarele: „Mulţi dintre călugări nu înţelegînşelăciunea minţii lor, pe care o suferă de la demoni; adică ei se nevoiesc cu stăruinţă numai într-o singurălucrare (în faptele bune din afară), iar când este vorba de minte, adică de contemplarea lăuntrică, nu seîngrijesc, ca unii ce sunt neluminaţi şi necunoscători.” „Şi, chiar de vor auzi despre alţii că într-înşii lucreazădarul în chip lăuntric, vor socoti acest lucru drept o înşelare, din pricina invidiei”, întăreşte Sfântul GrigorieSinaitul.Profesorul: Desigur că recunoaşterea păcatelor proprii este la îndemâna celui ce ia aminte la sine; darce ar trebui să faci în cazul când nu ai un îndrumător, care te-ar putea povăţui, prin experienţa lui, pe calea