I-am povestit câteva întâmplări în care rugăciunea lui Iisus şi-a arătat puterea ei făcătoare de minuni.L-am încredinţat că, înainte de a merge acasă, ar fi mai bine să vină împreună cu mine la Pociaev, spre a seînchina Maicii Domnului, care este scăparea păcătoşilor, spre a se spovedi şi a se împărtăşi acolo. Soldatul aascultat toate acestea cu luare-aminte, cu inima curată şi cu bucurie. A fost de acord cu toate sfaturile mele.Am purces, prin urmare, la Pociaev, învoindu-ne să nu vorbim nimic unul cu altul, rostind neîncetatrugăciunea lui Iisus. A doua zi ostaşul mi-a spus că se simte mai bine. După înfăţişare se vedea că e puţinmai liniştit. În trei zile am ajuns la Pociaev, unde i-am spus să nu întrerupă rugăciunea nici noaptea, pânăcând va adormi, încredinţându-l că Prea Sfântul Nume al lui Iisus este de nesuferit pentru vrăjmaş şi că areputerea să-l mântuiască. O dată cu aceasta, i-am citit din Filocalie. Deşi suntem datori să săvârşimrugăciunea lui Iisus în orice vreme, atunci când ne pregătim pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine ale luiIisus trebuie să stăruim cu mai multă osârdie şi băgare de seamă în rostirea ei. Soldatul a făcut aşa cum l-ampovăţuit şi, peste puţin timp, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Din când în când, gândurile năvăleau asupra lui,însă prin rugăciunea lui Iisus puteau fi izgonite foarte uşor. Sâmbătă seara el se culcă mai devreme, spunândnecontenit rugăciunea lui Iisus, pentru ca să se poată scula mai uşor la utrenia de duminică. Eu însă amrămas în colţul meu, unde, lângă o lampă mică, îmi citeam Filocalia. El adormi de abia peste un ceas, tocmaicând eu mă sculasem la rugăciune.La un moment dat, după vreo douăzeci de minute, soldatul tresări şi, deşteptându-se, sări repede dinpat, alergă la mine cu ochii plini de lacrimi şi cu mare bucurie îmi spuse:- Ah, frate, ce-am văzut eu acum! Ce uşor mă simt şi câtă bucurie mi-a cuprins inima! Acum cred căDumnezeu nu-i chinuieşte, ci îi miruieşte pe păcătoşi. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!Mirat şi încântat de această veste bună, l-am rugat să-mi spună amănunţit tot ce i s-a întâmplat.- Îndată ce am adormit, m-am văzut în aceeaşi luncă unde am fost chinuit. La început m-amînspăimântat, dar când am băgat de seamă că în locul norului negru răsare soarele strălucitor, că o luminăfermecătoare îşi aruncă razele peste frumoasa luncă, care era plină de iarbă şi de flori, m-am liniştit. Atuncis-a apropiat de mine acelaşi bunel, dar de data aceasta părea aşa de bun, încât nu te saturai să-l priveşti.Când s-a oprit în faţa mea, mi-a spus încet, blând de tot: „Du-te la Jitomir, la biserica Sfântului Gheorghe,purtătorul de biruinţă. Acolo vei fi primit ca paracliser. Trăieşte acolo până la sfârşitul vieţii şi roagă-teneîncetat. Dumnezeu să te miluiască!” Spunând aceste cuvinte, m-a binecuvântat cu semnul sfintei cruci şiîn aceeaşi clipă s-a făcut nevăzut. Eu am simţit o bucurie aşa de mare, încât mi-e cu neputinţă să mi-o arătprin cuvinte. Mi se părea că mi s-a ridicat o mare greutate de pe inimă şi parcă am zburat la ceruri… Inaceastă stare m-am deşteptat. Mă simţeam uşor de tot, iar inima nici nu ştia ce să facă de bucurie. Aşadar,ce-mi rămâne de făcut? Voi merge acum numaidecât la Jitomir, aşa cum mi-a poruncit bătrânul. Curugăciunea, călătoria îmi va fi mai uşoară!- Iubite frate, unde vrei să te duci în miez de noapte? Stai cel puţin la utrenie şi, după ce te vei fi rugat,apoi să pleci, cu ajutorul lui Dumnezeu.N-am mai dormit, ci ne-am dus la biserică. Atât timp cât a ţinut utrenia, soldatul s-a rugat cu stăruinţăşi cu lacrimi, îmi spunea că se simte foarte bine şi că e plin de bucurie, iar rugăciunea se săvârşeşte cu multădulceaţă. Apoi, după ce se isprăvi Liturghia, s-a mai împărtăşit o dată, iar după masă l-am petrecut până ladrumul ce duce la Jitomir, unde ne-am despărţit cu lacrimi de bucurie.Am rămas singur şi mă gândeam încotro aş putea să-mi îndrept de data aceasta paşii. In cele din urmăm-am hotărât să mă întorc la Kiev. Mă atrăgeau îndrumările înţelepte ale duhovnicului meu de acolo şi, pedeasupra, mai trăgeam nădejdea că, după ce voi trăi la el câtva timp îmi va găsi, poate, nişte binefăcătoriiubitori de Hristos cu ajutorul cărora să pot pleca la Ierusalim sau cel puţin la <strong>Munte</strong>le <strong>Athos</strong>. Astfel, după ceam mai stat o săptămână la Pociaev, petrecându-mi timpul cu amintirile întâmplărilor pline de învăţăturăîntâlnite, m-am pregătit de drum, mi-am luat traista şi m-am dus la biserică să mă închin Maicii Domnului învederea călătoriei, să mă rog la Liturghie şi apoi să pornesc înainte, la drum.La un moment dat, pe când stăteam în fundul bisericii, intră pe uşă un om care, cu toate că nu era bineîmbrăcat, totuşi, după înfăţişare, părea să fie de neam bun. Se apropie de mine şi mă întrebă unde se vândlumânările. I-am arătat. Când s-a isprăvit Liturghia, am mai rămas să mă rog lângă urma paşilor MaiciiDomnului. După ce m-am rugat, am plecat. Dar n-am mers prea mult pe uliţă, când am văzut o casă cufereastra deschisă, sub care şedea un domn cu o carte în mână. Fiindcă trebuia să trec pe lângă geam, am
ăgat de seamă că cel care şedea sub fereastră era tocmai cel care mă întrebase în biserică unde se vândlumânările. Mi-am ridicat pălăria, iar el, drept răspuns, mi-a făcut semn să intru în curtea lui, unde măîntrebă:- Eşti pelerin, nu?După ce mă pofti în casă, m-a întrebat cine sunt şi unde merg. Apoi m-a servit cu un ceai şi mi-a spus:- Eu te-aş sfătui să te duci la mănăstirea Soloveţ. Acolo se află un schit singuratic şi liniştit, care senumeşte Anzersk. Locul este aşa de frumos, încât ţi se pare că e un al doilea <strong>Athos</strong>. Oricine e bine primitacolo; ca ascultare, călugării citesc Psaltirea în biserică, pe rând, vreo patru ceasuri pe zi sau pe noapte. Euînsumi vreau să merg într-acolo şi, potrivit făgăduinţei date, o să merg pe jos. Aş fi bucuros să mergemîmpreună, căci cu tine aş fi mai ferit de primejdii. Drumul este lăturalnic, iar eu am la mine o însemnatăsumă de bani. Pe deasupra, în tot timpul călătoriei ţi-aş face rost şi de mâncare. Am merge la vreo treistânjeni depărtare unul de altul, ca să nu ne stingherim unul altuia bunul mers al rugăciunii. Gândeşte-te!Călătoria îţi va folosi şi ţie.Am socotit că această neaşteptată întâmplare nu este decât un răspuns al Maicii Domnului, pe care orugasem să-mi arate calea şi să mă îndrume pe cărări drepte. Fără a sta pe gânduri, m-am învoit numaidecât.A doua zi am şi pornit în pelerinaj. Trei zile am mers aşa cum ne învoisem, la o oarecare depărtareunul de altul. El citea fără întrerupere o carte pe care n-o lăsa din mână nici ziua, nici noaptea, iar din cândîn când mai cugeta la Dumnezeu ştie ce. În sfârşit, ne-am oprit într-un loc potrivit ca să stăm la masă. Câtmânca, cartea stătea deschisă, iar dânsul deseori se uita în ea. Când am văzut că această carte esteEvanghelia, i-am spus:- Îndrăznesc să te întreb: pentru ce dumneata nu laşi niciodată, nici ziua, nici noaptea, Evanghelia dinmâini, ci mereu o ţii şi o porţi cu dumneata?- Pentru că, îmi răspunse el, aproape necontenit izvorăsc din ea învăţături noi pentru mine…- Ce fel de învăţături? îl întrebai.- Ale vieţii creştine, care, în cele din urmă, se reduce la rugăciune. Eu socot că rugăciunea este cea maiînsemnată şi cea mai potrivită unealtă în viaţa fiecărui creştin. Rugăciunea alcătuieşte în sine atât primatreaptă, cât şi cununa unei vieţi petrecute în duhul evlaviei. Tocmai de aceea, Evanghelia ne porunceşte să nerugăm neîncetat. Căci, în timp ce pentru alte fapte creştineşti sunt rânduite anumite ceasuri, zile şi luni,pentru rugăciune este potrivită orice vreme. Fără rugăciune nu putem face nimic bun, iar fără Evanghelie nuputem învăţa rugăciunea aşa cum ni se cere s-o facem, cu toată vrednicia. De aceea, toţi cei care au dobânditmântuirea pe calea vieţii lăuntrice, cum sunt sfinţii propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca şipustnicii şi sihastrii, şi chiar toţi creştinii cu frica lui Dumnezeu, au socotit adâncirea în cuvintele şiînvăţăturile dumnezeieşti drept o îndeletnicire de mare trebuinţă. Mulţi dintre ei purtau Evanghelia cu ei şidădeau următorul sfat tuturor celor care le cereau îndrumări privitoare la mântuire: „Şezi cu tăcere în chiliata, citind şi recitind Evanghelia.”Mi-a plăcut foarte mult felul cum judeca şi râvna lui pentru rugăciune, de aceea l-am mai întrebat:- Care evanghelist pune în chip deosebit la îndemână învăţăturile şi îndrumările în legătură curugăciunea?- Toţi cei patru evanghelişti, răspunse el. Într-un cuvânt, întreg Noul Testament, citit pe rând. Citindu-ltimp îndelungat şi recitindu-l cu multă luare-aminte, mi s-au descoperit treptele, şi legătura dintre ele, ce segăsesc în întreaga Evanghelie cu privire la învăţătura despre rugăciune, începând chiar de la primulevanghelist şi mergând pe rând într-o rânduială dreaptă şi chibzuită. De pildă: dintru început este arătatăapropierea sau intrarea ce duce la învăţătura despre rugăciune, apoi veşmântul din afară, cum rugăciuneaeste îmbrăcată în cuvinte; mai departe ţi se pune în faţă condiţia care este de trebuinţă unei rugăciuniadevărate; iar mai pe urmă, mijloacele şi pildele prin care o putem învăţa. În cele din urmă, este pusă înainteînvăţătura tainică despre rugăciunea lăuntrica duhovnicească, neîncetată, făcută în Numele lui Iisus Hristos,care este de folos întotdeauna, ca una ce e mai binefăcătoare şi mai înaltă decât rugăciunea din afară. Suntdescrise apoi roadele fericite, trebuinţa ei şi- altele.
- Page 5 and 6: - Cum se poate învăţa rugăciune
- Page 7 and 8: duhovniceşti şi să-i cureţe suf
- Page 9 and 10: adevăr, creştinul să se lepede c
- Page 11 and 12: Am ascultat cu bucurie cuvintele c
- Page 13 and 14: cealaltă nu va mai fi nimic, aşa
- Page 15 and 16: venea din chemarea numelui lui Iisu
- Page 17 and 18: - Iată ce se spune în Noul Testam
- Page 19 and 20: încălzit şi mai mult rugăciunea
- Page 21 and 22: scrise de monahii greci. Tot aşa c
- Page 23 and 24: - Dacă doreşti - îmi spuse negus
- Page 25 and 26: Cu aceste cuvinte am venit încă o
- Page 27 and 28: - Vă rog să mă iertaţi, e timpu
- Page 29 and 30: - De pildă, pe Maxim Mărturisitor
- Page 31 and 32: Aşadar, precum îţi spuneam, a ve
- Page 33 and 34: Doamne Dumnezeule! Cum se mai rugau
- Page 35 and 36: Mergeam câte puţin şi încet, c
- Page 37 and 38: puteam să-mi scot picioarele din n
- Page 39 and 40: Mi-a plăcut foarte mult această
- Page 41 and 42: putut ajunge atât de repede băiat
- Page 43 and 44: pe care ştiinţa n-a descoperit-o
- Page 45 and 46: este plăcută Lui - de vreme ce El
- Page 47 and 48: omul care se ruga căzu deodată la
- Page 49 and 50: cred în nimic din cele ce ţin de
- Page 51 and 52: de aceste mijloace, trebuie să ne
- Page 53 and 54: şi se exprimă într-un mod deoseb
- Page 55: înfricoşător se lăsă parcă la
- Page 59 and 60: epistolelor apostolice, vei găsi d
- Page 61 and 62: La aceste vorbe el îmi răspunse:-
- Page 63 and 64: Dar ce este rugăciunea în ea îns
- Page 65 and 66: propriile sale puteri şi, de aceea
- Page 67 and 68: Athos a învăţat rugăciunea neî
- Page 69 and 70: luptă cu lenea, dar, cu cât o spu
- Page 71 and 72: 3) să ţinem minte de-a pururi că
- Page 73 and 74: Vă mulţumesc din inimă, prea scu
- Page 75 and 76: ci să te întorci îndată către
- Page 77 and 78: inefăcătoare atât asupra firii,