În numele lui Dumnezeu Celui în Treime preaslăvit, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.Prea iubitul meu fiu,Sunt 15 ani de când tu nu l-ai mai văzut pe tatăl tău, dar el, în anonimatul său, se informa uneoridespre tine, nutrea faţă de tine o dragoste părintească care-l obligă să-ţi trimită aceste rânduri, pe care leamscris înainte de a muri, ca să-ţi fie o lecţie folositoare în viaţă.Ştii cât am suferit din pricina vieţii mele imprudente Şi fără de grijă. Dar nu ştii cât de fericit am fostîn neştiuta mea viaţă de pelerin, atunci când mă desfătam de roadele pocăinţei.Eu mor liniştit la binefăcătorul meu şi totodată al tău, căci binefacerile revărsate asupra tatăluitrebuie să-l atingă pe un fiu simţitor. Tu să-i arăţi recunoştinţă, aşa cum vei putea.Lăsându-ţi binecuvântarea mea părintească, te conjur să-ţi aduci aminte de Dumnezeu, să-ţi păzeşticonştiinţa, să fii cu grijă, cu bunătate şi cu chibzuială. Cu subalternii tăi să te porţi cu cât mai multăbunăvoinţă, cu dragoste; pe săraci şi pe pelerini să nu-i dispreţuieşti, ţinând seama că tatăl tău muribundşi-a căpătat liniştea şi pacea sufletului său chinuit în viaţa de pelerin.Chemând harul lui Dumnezeu asupra ta, îmi închid ochii liniştit, cu nădejdea vieţii veşnice, din milalui Iisus Hristos, Mântuitorul oamenilor.Al tău tată…Aşa am stat culcaţi, boierul acesta bun şi cu mine, vorbind împreună. La un moment dat l-am întrebat:- Socot, taică, desigur că aveţi multa bătaie de cap şi tulburare cu casa pentru străini. Căci printre fraţiinoştri pelerini sunt şi unii care umblă fie că n-au nici o treabă, fie că le e lene să lucreze, făcând diferiteşarlatanii pe drum, cum mi s-a întâmplat să văd chiar mie însumi.- N-am avut multe cazuri din acestea. S-au nimerit să fie mai mult pelerini adevăraţi, îmi răspunseboierul, însă când vin asemenea vagabonzi, noi mai mult îi mângâiem şi îi ţinem să trăiască la noi timp maiîndelungat. Trăind ei printre cerşetorii noştri cei buni, fraţi ai lui Hristos, se îndreaptă adeseori şi apoi ies dincasa săracilor ca oa-j meni smeriţi şi blânzi.Iată, nu de mult am avut un exemplu de acest fel: Un târgoveţ din acest oraş s-a stricat atât de rău,încât toţi îl izgoneau pur şi simplu cu bâtele de la porţile lor.Nimeni nu-i dădea măcar o bucată de pâine. El era beţiv, scandalagiu, bătăuş şi pe deasupra şi hoţ.Într-o astfel de stare a venit el la noi, rupt de foame. Cerea pâine şi rachiu, pentru care avea o patimăgrozavă. Noi l-am primit cu dragoste şi i-am zis: „Trăieşte la noi, îţi vom da rachiu cât vrei, dar numai cucondiţia ca, de îndată ce te vei îmbăta, să te culci imediat. Insă dacă vei face un cât de mic scandal saugălăgie, atunci nu numai că te vom alunga şi nu te vom mai primi niciodată, dar vom face şi un raport cătrejudecător sau către poliţai, ca să te trimită în surghiun, ca pe un vagabond suspect.”El a fost de acord şi a rămas la noi. O săptămână şi mai bine a băut într-adevăr mult, cât a vrut, dar,potrivit cu făgăduinţa dată şi ca să nu fie lipsit de rachiu, se culca sau ieşea din casă în grădină, unde se culcaîn tăcere. Când se trezea, fraţii din casa săracilor căutau să-l convingă şi-i dădeau sfaturi ca să se înfrânezemăcar câte puţin, la început. Astfel, treptat-treptat, el a început să bea mai puţin şi, în cele din urmă, pestevreo trei luni a devenit un om cumpătat şi acum lucrează undeva şi nu mănâncă pâine străină. Iată, acum treizile a fost pe la mine ca să-mi mulţumească.„Ce înţelepciune, săvârşită şi călăuzită de dragoste!”, m-am gândit eu şi am exclamat:- Binecuvântat este Dumnezeu care-şi arată mila Sa în casa ocrotită de dumneavoastră!După aceste convorbiri, boierul şi cu mine, după ce am dormit un ceas sau două, auzind clopotul deutrenie, ne-am îmbrăcat şi am plecat de-acasă. Când am intrat în biserică, am găsit-o pe soţia sa stând acolode mult, împreună cu copilaşii ei. Am ascultat utrenia, după care a urmat dumnezeiasca Liturghie. Boierul,eu şi unul dintre copilaşi am intrat în altar, iar doamnă cu fetiţa au stat la fereastra altarului, ca să vadăridicarea Sfintelor Daruri.
Doamne Dumnezeule! Cum se mai rugau ei în genunchi, plângând cu lacrimi de bucurie! Feţele lordeveniseră atât de luminoase, încât, privind la ele, am plâns şi eu.După ce s-a terminat slujba, stăpânul, preotul, slugile şi toţi cerşetorii au intrat împreună în sala demese. Numărul săracilor se ridica până la 40 de oameni. Aici se aflau şi ologi, şi bolnavi; erau chiar şi copii.Cu toţii s-au aşezat la aceeaşi masă. Ce linişte şi tăcere erau acolo! Eu, luându-mi îndrăzneala, i-am şoptitboierului:- Pe la mănăstiri se citeşte în vremea mesei din Vieţile Sfinţilor. Ce bine ar fi dacă s-ar citi şi ladumneavoastră, mai ales că aveţi volumele pentru tot anul.Boierul adresându-se doamnei, îi zise:- De bună seamă, Masa, ar fi bine să introducem şi noi această rânduială. Va fi foarte ziditoare desuflet. Iată, la prima masă voi citi eu, apoi tu, pe urmă părintele, iar după aceea, pe rând, fraţii.Preotul, pe când mâneam, zise: - îmi place să ascult, dar pentru citit vă rog să mă iertaţi, nu am deloctimp liber. Cum ajung acasă, nu ştiu de ce să mă apuc. Numai bătaie de cap şi grijă; trebuie ba una, ba alta.Am o grămadă de copii şi vite câte vrei. Alerg toată ziua de colo până colo. Nici nu-mi arde de citit sau deînvăţat. Am uitat şi ceea ce am învăţat în seminar.Când am auzit aceasta, am tresărit, dar doamna care şedea lângă mine m-a apucat de mână şi mi-a zis:- Părintele din smerenie zice aceasta. El întotdeauna se umileşte astfel, în vreme ce duce o viaţă cumse cuvine şi plăcută lui Dumnezeu; iată, sunt 20 de ani de când este văduv şi creşte o întreagă familie denepoţi şi pe lângă aceasta slujeşte des la biserică.La aceste cuvinte mi-am adus aminte de cuvântul lui Nichita Stithatul din Filocalie. „Firea lucrurilorse măsoară după dispoziţia lăuntrică a sufletului, adică, aşa cum este fiecare, aşa îl judecă şi pe celălalt.” Şimai departe zice: „Cel ce a ajuns la adevărata rugăciune şi dragoste, acela nu deosebeşte lucrurile. Nu-ldeosebeşte pe cel drept de cel păcătos, ci îi iubeşte pe toţi la fel şi nu-i osândeşte, tot aşa cum faceDumnezeu, Care face să răsară soarele şi să plouă şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi.”Din nou s-a aşternut tăcerea. În faţa mea şedea un cerşetor orb, din casa săracilor. Boierul îl hrănea, îiîm-bucătăţea peştele, îi dădea lingura, îi turna supa. Fixându-l cu privirea, am observat că acest cerşetor îşiţinea gura mereu deschisă, iar limba se mişca neîncetat şi parcă se cutremura. M-am gândit: nu cumva seroagă? După ce s-a terminat masa, unei bătrâne i-a venit rău. Fiind cuprinsă de un acces puternic, ea începusă scâncească. Boierul şi cucoana au dus-o în dormitorul lor şi au aşezat-o în pat. Cucoana a rămas să aibăgrijă de ea. Preotul, pentru orice eventualitate, se duse să aducă Sfintele Taine, iar boierul a poruncit să sepună caii la şaretă şi a plecat după doctor la oraş. Toţi s-au împrăştiat.Am simţit parcă o foame de rugăciune. Era o dorinţă puternică de rugăciune, cu revărsările ei deplinătate, iar singurătatea şi tăcerea îmi lipseau de două zile. Simţeam în inimă ca un fel de inundare caretindea să irumpă şi să se reverse în toate mădularele, dar deoarece am reţinut această nevoie, am simţit odurere puternică, de altfel o durere plină de bucurie, care cerea o linişte plăcută şi dorinţa de a mă sătura derugăciune. Aici mi s-a descoperit de ce adevăraţii lucrători ai rugăciunii ce se săvârşeşte singură fugeau deoameni şi se ascundeau în anonimat, după cum am mai înţeles pentru ce prea cuviosul Isihie numeşte grăiredeşartă până şi convorbirea cea mai duhovnicească şi mai folositoare, precum zice şi Sfântul Efrem Şirul:„Vorba bună este de argint, dar tăcerea, de aur curat.” Gândindu-mă la toate acestea, m-am dus în casasăracilor. Acolo toţi se odihneau după masă. M-am urcat pe cerdac, m-am liniştit, m-am odihnit, m-amrugat. Când s-au trezit săracii, l-am găsit pe orb şi l-am condus spre grădină. Ne-am aşezat într-un locsinguratic şi am început să vorbim.- Pentru Dumnezeu, spune-mi, spre folosul meu sufletesc, săvârşeşti rugăciunea lui Iisus?- Da, de multă vreme, neîncetat.- Dar ce simţi când o faci?- Atâta doar, că nu pot trăi fără rugăciune nici ziua, nici noaptea.
- Page 5 and 6: - Cum se poate învăţa rugăciune
- Page 7 and 8: duhovniceşti şi să-i cureţe suf
- Page 9 and 10: adevăr, creştinul să se lepede c
- Page 11 and 12: Am ascultat cu bucurie cuvintele c
- Page 13 and 14: cealaltă nu va mai fi nimic, aşa
- Page 15 and 16: venea din chemarea numelui lui Iisu
- Page 17 and 18: - Iată ce se spune în Noul Testam
- Page 19 and 20: încălzit şi mai mult rugăciunea
- Page 21 and 22: scrise de monahii greci. Tot aşa c
- Page 23 and 24: - Dacă doreşti - îmi spuse negus
- Page 25 and 26: Cu aceste cuvinte am venit încă o
- Page 27 and 28: - Vă rog să mă iertaţi, e timpu
- Page 29 and 30: - De pildă, pe Maxim Mărturisitor
- Page 31: Aşadar, precum îţi spuneam, a ve
- Page 35 and 36: Mergeam câte puţin şi încet, c
- Page 37 and 38: puteam să-mi scot picioarele din n
- Page 39 and 40: Mi-a plăcut foarte mult această
- Page 41 and 42: putut ajunge atât de repede băiat
- Page 43 and 44: pe care ştiinţa n-a descoperit-o
- Page 45 and 46: este plăcută Lui - de vreme ce El
- Page 47 and 48: omul care se ruga căzu deodată la
- Page 49 and 50: cred în nimic din cele ce ţin de
- Page 51 and 52: de aceste mijloace, trebuie să ne
- Page 53 and 54: şi se exprimă într-un mod deoseb
- Page 55 and 56: înfricoşător se lăsă parcă la
- Page 57 and 58: ăgat de seamă că cel care şedea
- Page 59 and 60: epistolelor apostolice, vei găsi d
- Page 61 and 62: La aceste vorbe el îmi răspunse:-
- Page 63 and 64: Dar ce este rugăciunea în ea îns
- Page 65 and 66: propriile sale puteri şi, de aceea
- Page 67 and 68: Athos a învăţat rugăciunea neî
- Page 69 and 70: luptă cu lenea, dar, cu cât o spu
- Page 71 and 72: 3) să ţinem minte de-a pururi că
- Page 73 and 74: Vă mulţumesc din inimă, prea scu
- Page 75 and 76: ci să te întorci îndată către
- Page 77 and 78: inefăcătoare atât asupra firii,