PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

Dar ce este rugăciunea în ea însăşi şi cum trebuie, de fapt, să ne rugăm? La aceste întrebări, deşi suntcele dintâi şi cele mai trebuincioase, rareori se pot da lămuriri cuprinzătoare şi pe înţelesul tuturor. Atuncicel ce doreşte rugăciunea cu multă râvnă se trezeşte din nou în faţa unei taine. Din citirea făcută în linii marii se va înrădăcina în memorie o parte a rugăciunii, care, cu toate că e plină de evlavie, totuşi rămâneexterioară, şi atunci el poate ajunge la următoarea concluzie: ca să te rogi, trebuie să te duci la biserică, să-ţifaci cruce, să te închini, să stai în genunchi, să citeşti Psaltirea, canoanele, acatistele…Această părere obştească despre rugăciune o au cei ce nu cunosc scrierile despre rugăciunea lăuntricăşi lucrările despre contemplaţie ale Sfinţilor Părinţi. În cele din urmă, cel ce continuă să caute va afla carteace se numeşte „Filocalia”, în care 25 de Sfinţi Părinţi au pus la îndemână ştiinţa şi miezul rugăciuniiadevărate, rugăciunea inimii. Aici taina mântuirii şi a rugăciunii începe, pentru el, să se descopere, şicăutătorul vede că a te ruga cu adevărat înseamnă să-ţi îndrepţi cugetul spre neîntrerupta aducere-aminte deDumnezeu, să umbli ca şi cum Dumnezeu ar sta de faţă în orice loc, să-ţi îmboldeşti sufletul spre iubirea Luiprin mijlocirea cugetării la Dumnezeu şi să-ţi uneşti respiraţia şi bătăile inimii cu numele Domnului,conducându-te în toate acestea de chemarea, ce se face mai întâi cu gura, a Prea Sfântului Nume al lui IisusHristos, sau de rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus în orice timp şi în orice loc, fără să ţii seama deîndeletnicirea pe care o ai… Cu toate că aceste adevăruri strălucitoare îl vor convinge pe cel ce cautărugăciunea să treacă imediat la împlinirea înţeleptelor îndrumări, totuşi, în timpul practicii, făcută cuîntreruperi, el nu va rămâne cu totul lipsit de greutăţi atâta vreme cât un povăţuitor încercat nu-i va descoperiîntreaga taină. Anume că numai repetarea deasă şi neîn: cetată a rugăciunii (oricum s-ar rosti la început) estesingurul mijloc puternic, atât pentru săvârşirea rugăciunii lăuntrice, cât şi pentru mântuirea sufletului. Deasarepetare a rugăciunii este temelia care ţine toată clădirea lucrării de mântuire, aşa cum o întăreşte SfântulSimeon Noul Teolog: „Acela, zice el, care se roagă neîncetat şi-a unit astfel, într-un singur mănunchi, toatefaptele bune.”Şi atunci povăţuitorul, ca să desfăşoare adevărul acestei descoperiri în toată întinderea lui, îl dezvoltăîn chipul de mai jos:Pentru mântuirea sufletului este de trebuinţă, în primul rând, credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fărăcredinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6). „Cel ce nu va crede se va osândi”(Mc. 16, 16).Dar tot în Sfântă Scriptură se vede că omul singur nu poate da naştere nici măcar unei credinţe demărimea grăuntelui de muştar, că însăşi credinţa nu vine de la noi, ci este un dar de la Dumnezeu; credinţa,ca dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt.În acest caz ce-i de făcut? Cum putem împăca nevoie de credinţă cu neputinţa noastră de a o naşte înnoi? În Evanghelie este descoperit mijlocul de a o dobândi, dimpreună cu câteva pilde. „ Cereţi şi vi se va da” (Le. 11,9). Apostolii n-au fost în stare să trezească în ei înşişi, cu propria lor putere, o credinţă desăvârşită,dar L-au rugat pe Iisus Hristos: „Doamne, măreşte-ne credinţa!” Iată o pildă în care se arată cum trebuiecăutată credinţa. Credinţa se dobândeşte, astfel, prin rugăciune.Însă, pentru mântuirea sufletului sunt de trebuinţă, pe lângă o credinţă adevărată, şi faptele bune, căci„credinţa fără fapte este moartă”. Diri fapte este îndreptăţit omul, iar nu numai din credinţă, căci scris este:„de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile: să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseştistrâmb; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 19, 17-l9).Iar aceste porunci trebuiesc împlinite toate deodată. „ Că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singurăporuncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (Iac. 2, 10). Sfântul Apostol Pavel, arătând slăbiciuneaomenească, zice că „dinfaptele Legii nici un om nu se va îndrepta” (Rom. 3, 20). „Ştim cu adevărat că Legeae duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat” (Rom. 7,14). În ce chip am putea, prin urmare, saîmplinim faptele cerute de Legea Domnului, când omul e slab şi nu are puterea să înfăptuiască poruncile?Nimeni nu are putinţa atâta vreme cât nu o cere, cât nu se roagă lui Dumnezeu ca să i-o dea. „Nu aveţi,pentru că nu cereţi”, ne arată pricina Apostolul (Iac. 4, 2). Dar chiar însuşi Iisus Hristos spune: „ […]fărăMine nu puteţi face nimic” (In. 15, 5). Cum putem să facem însă ceva cu El, Mântuitorul ne învaţă astfel:„Rămâneţi întru Mine, şi Eu întru voi.” Căci „ cine rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadămultă”. Iar să rămâi întru El înseamnă să simţi neîncetat că Domnul Hristos este de faţă şi să te rogineîncetat întru numele Lui: „ Orice veţi cere de la Tatăl întru numele Meu vă va da.” Aşadar, putinţa de asăvârşi fapte bune se dobândeşte prin rugăciune! Pilda o vedem chiar la Apostolul Pavel, care de trei ori s-a