PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

- Vă rog să mă iertaţi, e timpul să plec. Domnul Iisus Hristos să fie cu dumneavoastră şi cu copilaşiidumneavoastră dragi!- Ah, nu! Să ferească Dumnezeu! Nu pleca! Nu-ţi dau drumul! Iată că spre seară va sosi din oraş soţulmeu. El are serviciul la tribunalul judeţean şi s-a dus acum cu prilejul alegerilor judecătoreşti. Cum o să semai bucure dânsul dacă o să te vadă! El socoteşte pe fiecare pelerin ca pe un trimis al lui Dumnezeu. Iardacă o să pleci, el o să se întristeze foarte tare că nu te-a văzut. Şi apoi, mâine e duminică. O să te rogiîmpreună cu noi la Liturghie şi-ai să mănânci cu noi ce ne va trimite Dumnezeu. În fiecare sărbătoare seadună la noi cam vreo treizeci de oameni, fraţi întru Hristos, săraci. Dar tu, cum de nu mi-ai spus nimicdespre tine? De unde eşti şi încotro călătoreşti? Hai, vorbeşte-mi! Mie îmi place să aud cuvinte duhovniceştide la oamenii plăcuţi lui Dumnezeu. Copii! Luaţi traista pelerinului şi-l duceţi în odaia cu icoane; acolo o sădoarmă la noapte.Auzind aceste cuvinte ale ei, mă minunam şi mă gândeam: stau de vorbă cu un om sau cu un duh?Aşa că am rămas să-l aştept pe boier. Am povestit pe scurt călătoria mea, spunându-i că merg laIrkuţk.- Vei trece negreşit prin Tobolsk, iar eu am acolo pe mama mea, care e călugăriţă într-o mănăstire demaici, iar acum e schimnică. Noi îţi vom da o recomandare, şi dânsa te va primi. Multă lume merge la eapentru sfaturi duhovniceşti. O să-i duci cu acest prilej o carte a Sfântului Ioan Scărarul, pe care i-amcumpărat-o din Moscova. Ce bine ar fi!În sfârşit, s-a apropiat vremea prânzului şi ne-am aşezat la masă. Au mai venit patru femei, care au luatmasa cu noi. După ce s-a sfârşit felul întâi, una dintre ele s-a sculat, a făcut o închinăciune la icoană, apoi s-aînchinat către noi, s-a dus şi a adus felul al doilea şi din nou s-a aşezat. Apoi alta s-a dus, întocmai, după altreilea fel de mâncare. Văzând acestea, i-am zis stăpânei:- Îndrăznesc să întreb: aceste femei sunt rudele dumneavoastră?- Da, sunt surorile mele întru Hristos: aceasta e bucătăreasa, aceasta e soţia vizitiului, aceasta e fata încasă, iar aceasta e camerista mea, şi toate sunt măritate.Auzind şi văzând acestea, m-am mirat şi mai mult. I-am mulţumit lui Dumnezeu care mi-a arătatoameni atât de plăcuţi Lui şi în inimă simţeam o puternică lucrare a rugăciunii. Şi pentru ca să fiu mairepede singur şi să nu stingheresc rugăciunea, sculându-mă de la masă, i-am zis cucoanei:- Aveţi nevoie să vă odihniţi după masă, iar eu ma voi duce să mă plimb prin grădină.- Nu, eu nu mă odihnesc, spuse doamna. Merg şi eu cu tine în grădină, iar tu îmi vei povesti cevafolositor pentru suflet. Dar dacă te vei duce singur, copiii nu-ţi vor da pace. Îndată ce or să te vadă, n-or să temai lase singur nici un minut, aşa de mult îi iubesc ei pe săraci, pe fraţii lui Hristos, pe pelerini.N-am avut ce face şi ne-am dus în grădină împreună. Când am intrat în grădină, pentru ca să-mi potpăstra mai bine liniştea, m-am închinat în faţa cucoanei până la pământ şi i-am zis:- Vă rog în numele lui Dumnezeu, spuneţi-mi: de mult duceţi această viaţă plăcută lui Dumnezeu? Şiîn ce chip aţi dobândit această evlavie?- îţi voi povesti totul. Mama mea este strănepoata Sfântului Iosafat, cel ale cărui moaşte odihnesc,deschise, la Bolgorod. Noi am avut în oraş o casă mare. O aripă a casei era locuită de un nobil, care nu erabogat. În cele din urmă el a murit, iar soţia lui, care era însărcinată, a născut un copil şi a murit în urmanaşterii. Copilul ce s-a născut a rămas un orfan cu totul sărac. Maica mea l-a luat din milă ca să-l crească, iardupă un an m-am născut şi eu. Noi am crescut împreună şi am învăţat cu aceiaşi profesori şi ne înţelegeamatât de bine, de parcă am fi fost frate şi soră.După oarecare vreme a murit şi tatăl meu, iar maica mea, părăsind oraşul, s-a mutat cu noi chiar însatul acesta, pe moşia ei. Ne-a dăruit acest sat al ei, iar ea, zidin-du-şi o chilie, s-a mutat la mănăstire. Ne-alăsat ca testament, dându-ne binecuvântarea ei părintească, să trăim creştineşte, să ne rugăm cu osârdie luiDumnezeu şi, mai mult decât orice, să ne silim a împlini porunca de căpetenie, adică dragostea de aproapele,să-i hrănim şi să-i ajutăm pe săraci, fraţii lui Hristos, în simplitate şi smerenie, să-i creştem pe copii în fricalui Dumnezeu şi să ne purtăm cu robii noştri ca şi cu fraţii.