Eu le-am povestit amănunţit cum s-au petrecut lucrurile si cât de preţioase sunt pentru mine acestemetanii. Grefierul râse din nou şi vorbi:- Voi, cei pierde-vară, vedeţi întotdeauna minuni! Ce lucru sfânt mai e şi ăsta? Pur şi simplu lupul s-asperiat şi a plecat, căci şi câinii, şi lupii se tem de lovituri. Câte se mai întâmplă, şi-acum înseamnă săcredem că toate sunt minuni?Auzind acestea, învăţătorul începu să discute cu dânsul:- Nu te pripi! Dumneata nu poţi pricepe. Eu însă văd în istorisirea acestui ţăran o dublă taină, a naturiisimţite şi a celei duhovniceşti.- Cum aşa? întrebă grefierul.- Păi, să vezi. Deşi nu ai studii înalte, totuşi ai binevoit să înveţi măcar istoria sfântă a Noului şiVechiului Testament pentru uzul şcolarilor. Îţi aduci aminte că, pe când Adam, primul om, se afla într-osfântă stare de nevinovăţie, toate animalele şi fiarele îi erau supuse. Ele se apropiau cu frică de Adam şi el lepunea nume. Părintele căruia i-au aparţinut aceste metanii a fost cu siguranţă sfânt; dar ce înseamnăsfinţenia? Nimic altceva decât o întoarcere, prin nevoinţă, la starea de nevinovăţie a primului om, întoarcerece se petrece în sufletul omului păcătos. Când se sfinţeşte sufletul, se sfinţeşte şi trupul. Metaniile s-au aflatîntotdeauna în mâini sfinte. Ca urmare, prin atingerea mâinilor lui şi printr-o emanaţie de sfinţenie, li s-aaltoit o putere sfântă, ca puterea stării de nevinovăţie a primului om. Iată taina naturii duhovniceşti… Toateanimalele simt această putere prin mijlocirea mirosului, căci nasul tuturor fiarelor este cea mai de seamăunealtă a simţurilor. Iată care este taina naturii simţite…- Voi cei învăţaţi vorbiţi numai de putere şi înţelepciune; cu noi, cei simpli, e mult mai clar: torni unpahar de votcă şi-l dai pe gât, vine şi puterea, spuse grefierul în timp ce se îndreptă spre tejghea.- Asta-i treaba dumitale, spuse dascălul, cât despre cunoştiinţele ştiinţifice, lasă-le celor învăţaţi.Mi-a plăcut cum a vorbit învăţătorul. Apropiindu-mă de el, i-am povestit cum mi s-a arătat în visduhovnicul, cum m-a învăţat şi cum mi-a însemnat cu cărbunele pe Filocalie. Învăţătorul a ascultat toateacestea cu luare-aminte, în timp ce grefierul, întins pe bancă, mormăia:- Adevărat e că cine citeşte prea mult Biblia se scrânteşte. Aşa este! Unde s-a văzut ca o nălucă să facănoaptea semne prin cărţi? Ornul ăsta pur şi simplu a trântit cartea pe podele pe când dormea şi a murdărit-ocu funingine. Şi, iată, minunea-i gata! Ei, frate, am mai văzut eu ca alde tine!Mormăind aceste cuvinte, s-a întors spre perete şi a adormit.M-am adresat învăţătorului, zicând:- Dacă vreţi, vă arăt chiar cartea pe care se află semnul adevărat, şi nu o murdărie de funingine.Am scos din traistă Filocalia şi i-am arătat-o, spunându-i:- Mă minunez cum un suflet fără trup a putut să ia cărbunele şi să scrie.Învăţătorul, uitându-se la semn, a zis:Este o taină a duhurilor. Îţi voi explica acest lucru. Uite, vezi? Când duhurile apar cu chip trupesc înfaţa unui viu, ele îşi alcătuiesc trupul din materie lumioasă şi când dispar întorc din nou cele împrumutate dela stihii pentru alcătuirea trupului. Şi cum aerul are o elasticitate a lui, se strânge şi se întinde, sufletulîmbrăcat în el poate lua orice formă, poate acţiona şi scrie. Dar ce fel de carte ai tu? Dă-mi voie să mă uitprin ea. El a luat-o şi a deschis-o la Simeon Noul Teolog.- Trebuie să fie o carte teologică. Eu n-am văzut-o.- Această carte este aproape toată alcătuită din învăţături privitoare la rugăciunea lăuntrică a inimii, cese face în numele lui Iisus Hristos. Ea se descoperă aici în toate amănuntele, din mărturia a douăzeci şi cincide Sfinţi Părinţi.- A! rugăciunea lăuntrică o ştiu, spuse învăţătorul… Închinându-mă, l-am rugat să-mi spună câte cevadespre rugăciunea lăuntrică.
- Iată ce se spune în Noul Testament: omul şi toată făptura nu se supun deşărtăciunilor de bună voie şitoată firea suspină năzuind şi dorind să intre în libertatea fiilor lui Dumnezeu. Şi acest tainic suspin alfăpturilor şi năzuinţa înnăscută a sufletelor constituie rugăciunea lăuntrică. N-ai nevoie s-o înveţi, ea existăîn toţi şi în toate…- Dar cum poţi s-o dobândeşti, s-o descoperi şi s-o simţi în inimă, să-ţi dai seama de ea şi s-o primeşticu voinţa ta, pentru ca ea să lucreze deschis, să desfăteze, să lumineze şi să mântuiască?- Nu-mi aduc aminte dacă e scris despre aceasta undeva, în tratatele teologice, răspunse învăţătorul.- Uite aici, aici sunt scrise toate, i-am arătat eu.Învăţătorul a luat un creion, şi-a notat numele cărţii şi mi-a zis:- Voi comanda negreşit această carte în Tobolsk şi o voi cerceta.Apoi ne-am despărţit.La plecare i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru convorbirea avută cu învăţătorul, m-am rugat caDomnul să rânduiască astfel, încât să citească măcar o dată Filo-calia şi să-l înţelepţească spre mântuire.În primăvară, într-un sat, s-a întâmplat să mă opresc la un preot. Acesta era un om bun, fără familie.Am stat la el trei zile. Cercetându-mă în această vreme, la urmă mi-a zis:- Rămâi la mine, te plătesc, căci am nevoie de un om conştiincios. Ai văzut că la noi se construieştelângă vechea biserică de lemn una nouă, de piatră. Nu găsesc un om de încredere care să vadă de lucrători şisă stea în biserică, unde se adună banii pentru construcţie. Cred că tu ai fi în stare de aşa ceva şi ai putea trăişi tu bine, potrivit cu starea ta. Ai sta singur în paraclis şi te-ai ruga lui Dumnezeu. Acolo este şi o micăodaie retrasă. Rămâi, te rog, măcar până ce se termină biserica.Cu toate că întâi am refuzat, totuşi, la rugămintea convingătoare a preotului, am consimţit. Astfel amrămas până toamna. La început eram liniştit. Mă îndeletniceam cu rugăciunea, deşi venea mult norod labiserică, mai ales în zilele de sărbătoare. Unii ca să se roage, alţii ca să caşte gura, iar alţii ca să maişterpelească ceva din tava în care se adunau banii. Şi cum eu între timp citeam, uneori Biblia, alteoriFilocalia, unii dintre ei intrau în vorbă cu mine, iar alţii mă rugau să le citesc ceva.De la un timp am observat că o fată de ţăran venea adesea la biserică şi se ruga îndelung luiDumnezeu.Trăgând cu urechea la murmurele ei, mi-am dat seama că rostea nişte rugăciuni ciudate, uneori cu totulschimonosite. Am întrebat-o ce fel de rugăciuni spune. Mi-a zis că mama ei ţine de Biserică, însă tatăl eifăcea parte dintre rascolnicii care nu-i recunosc pe preoţi. Am sfătuit-o să rostească rugăciunile aşa cumtrebuie, după tradiţia Bisericii şi am învăţat-o „Tatăl Nostru” şi „Născătoare de Dumnezeu”. Către sfârşit i-am spus: Să zici cât mai des si cât mai mult rugăciunea lui Iisus. Ea ajunge mai repede decât toaterugăciunile la Dumnezeu şi prin ea îţi vei dobândi mântuirea sufletului.Fata mi-a primit sfatul cu luare-aminte şi a început să facă astfel, cu toată simplitatea. Şi ce credeţi?După o vreme destul de scurtă, mi-a mărturisit că s-a deprins cu rugăciunea lui Iisus, că simte o neîncetatăbucurie de a se îndeletnici cu aceasta - dacă i-ar fi cu putinţă, chiar necontenit -, căci atunci când se roagăsimte o mare plăcere, iar după ce sfârşeşte, de asemenea, bucurie şi dorinţa de a reîncepe rugăciunea. M-ambucurat de acest lucru şi am sfătuit-o să continue şi mai mult rugăciunea în numele lui Iisus Hristos.Se apropia sfârşitul verii. Mulţi dintre cei ce veneau la biserică începuseră să vină la mine nu numai casă le citesc câte ceva, ci şi ca să le dau sfaturi pentru diferitele necazuri ale vieţii şi chiar ca să prezicpierderile şi pagubele lor. Se ede că unii mă socoteau vrăjitor. În sfârşit, şi fata despre care v-am vorbit avenit tristă la mine, ca să ceară un sfat: Nu ştia ce să facă, căci tatăl ei se gândise s-o mărite împotrivavoinţei ei cu un rascolnic dintre cei ce nu au preoţi şi că nu-i va cununa un preot, ci un ţăran.- Ce fel de cununie legiuită va mai fi, se jeluia ea, căci asta e totuna cu desfrânarea. Aş vrea să fugunde-oi vedea cu ochii.Eu i-am zis:
- Page 5 and 6: - Cum se poate învăţa rugăciune
- Page 7 and 8: duhovniceşti şi să-i cureţe suf
- Page 9 and 10: adevăr, creştinul să se lepede c
- Page 11 and 12: Am ascultat cu bucurie cuvintele c
- Page 13 and 14: cealaltă nu va mai fi nimic, aşa
- Page 15: venea din chemarea numelui lui Iisu
- Page 19 and 20: încălzit şi mai mult rugăciunea
- Page 21 and 22: scrise de monahii greci. Tot aşa c
- Page 23 and 24: - Dacă doreşti - îmi spuse negus
- Page 25 and 26: Cu aceste cuvinte am venit încă o
- Page 27 and 28: - Vă rog să mă iertaţi, e timpu
- Page 29 and 30: - De pildă, pe Maxim Mărturisitor
- Page 31 and 32: Aşadar, precum îţi spuneam, a ve
- Page 33 and 34: Doamne Dumnezeule! Cum se mai rugau
- Page 35 and 36: Mergeam câte puţin şi încet, c
- Page 37 and 38: puteam să-mi scot picioarele din n
- Page 39 and 40: Mi-a plăcut foarte mult această
- Page 41 and 42: putut ajunge atât de repede băiat
- Page 43 and 44: pe care ştiinţa n-a descoperit-o
- Page 45 and 46: este plăcută Lui - de vreme ce El
- Page 47 and 48: omul care se ruga căzu deodată la
- Page 49 and 50: cred în nimic din cele ce ţin de
- Page 51 and 52: de aceste mijloace, trebuie să ne
- Page 53 and 54: şi se exprimă într-un mod deoseb
- Page 55 and 56: înfricoşător se lăsă parcă la
- Page 57 and 58: ăgat de seamă că cel care şedea
- Page 59 and 60: epistolelor apostolice, vei găsi d
- Page 61 and 62: La aceste vorbe el îmi răspunse:-
- Page 63 and 64: Dar ce este rugăciunea în ea îns
- Page 65 and 66: propriile sale puteri şi, de aceea
- Page 67 and 68:
Athos a învăţat rugăciunea neî
- Page 69 and 70:
luptă cu lenea, dar, cu cât o spu
- Page 71 and 72:
3) să ţinem minte de-a pururi că
- Page 73 and 74:
Vă mulţumesc din inimă, prea scu
- Page 75 and 76:
ci să te întorci îndată către
- Page 77 and 78:
inefăcătoare atât asupra firii,