PELERINUL RUS - Prietenii Sfântului Munte Athos

Eu le-am povestit amănunţit cum s-au petrecut lucrurile si cât de preţioase sunt pentru mine acestemetanii. Grefierul râse din nou şi vorbi:- Voi, cei pierde-vară, vedeţi întotdeauna minuni! Ce lucru sfânt mai e şi ăsta? Pur şi simplu lupul s-asperiat şi a plecat, căci şi câinii, şi lupii se tem de lovituri. Câte se mai întâmplă, şi-acum înseamnă săcredem că toate sunt minuni?Auzind acestea, învăţătorul începu să discute cu dânsul:- Nu te pripi! Dumneata nu poţi pricepe. Eu însă văd în istorisirea acestui ţăran o dublă taină, a naturiisimţite şi a celei duhovniceşti.- Cum aşa? întrebă grefierul.- Păi, să vezi. Deşi nu ai studii înalte, totuşi ai binevoit să înveţi măcar istoria sfântă a Noului şiVechiului Testament pentru uzul şcolarilor. Îţi aduci aminte că, pe când Adam, primul om, se afla într-osfântă stare de nevinovăţie, toate animalele şi fiarele îi erau supuse. Ele se apropiau cu frică de Adam şi el lepunea nume. Părintele căruia i-au aparţinut aceste metanii a fost cu siguranţă sfânt; dar ce înseamnăsfinţenia? Nimic altceva decât o întoarcere, prin nevoinţă, la starea de nevinovăţie a primului om, întoarcerece se petrece în sufletul omului păcătos. Când se sfinţeşte sufletul, se sfinţeşte şi trupul. Metaniile s-au aflatîntotdeauna în mâini sfinte. Ca urmare, prin atingerea mâinilor lui şi printr-o emanaţie de sfinţenie, li s-aaltoit o putere sfântă, ca puterea stării de nevinovăţie a primului om. Iată taina naturii duhovniceşti… Toateanimalele simt această putere prin mijlocirea mirosului, căci nasul tuturor fiarelor este cea mai de seamăunealtă a simţurilor. Iată care este taina naturii simţite…- Voi cei învăţaţi vorbiţi numai de putere şi înţelepciune; cu noi, cei simpli, e mult mai clar: torni unpahar de votcă şi-l dai pe gât, vine şi puterea, spuse grefierul în timp ce se îndreptă spre tejghea.- Asta-i treaba dumitale, spuse dascălul, cât despre cunoştiinţele ştiinţifice, lasă-le celor învăţaţi.Mi-a plăcut cum a vorbit învăţătorul. Apropiindu-mă de el, i-am povestit cum mi s-a arătat în visduhovnicul, cum m-a învăţat şi cum mi-a însemnat cu cărbunele pe Filocalie. Învăţătorul a ascultat toateacestea cu luare-aminte, în timp ce grefierul, întins pe bancă, mormăia:- Adevărat e că cine citeşte prea mult Biblia se scrânteşte. Aşa este! Unde s-a văzut ca o nălucă să facănoaptea semne prin cărţi? Ornul ăsta pur şi simplu a trântit cartea pe podele pe când dormea şi a murdărit-ocu funingine. Şi, iată, minunea-i gata! Ei, frate, am mai văzut eu ca alde tine!Mormăind aceste cuvinte, s-a întors spre perete şi a adormit.M-am adresat învăţătorului, zicând:- Dacă vreţi, vă arăt chiar cartea pe care se află semnul adevărat, şi nu o murdărie de funingine.Am scos din traistă Filocalia şi i-am arătat-o, spunându-i:- Mă minunez cum un suflet fără trup a putut să ia cărbunele şi să scrie.Învăţătorul, uitându-se la semn, a zis:Este o taină a duhurilor. Îţi voi explica acest lucru. Uite, vezi? Când duhurile apar cu chip trupesc înfaţa unui viu, ele îşi alcătuiesc trupul din materie lumioasă şi când dispar întorc din nou cele împrumutate dela stihii pentru alcătuirea trupului. Şi cum aerul are o elasticitate a lui, se strânge şi se întinde, sufletulîmbrăcat în el poate lua orice formă, poate acţiona şi scrie. Dar ce fel de carte ai tu? Dă-mi voie să mă uitprin ea. El a luat-o şi a deschis-o la Simeon Noul Teolog.- Trebuie să fie o carte teologică. Eu n-am văzut-o.- Această carte este aproape toată alcătuită din învăţături privitoare la rugăciunea lăuntrică a inimii, cese face în numele lui Iisus Hristos. Ea se descoperă aici în toate amănuntele, din mărturia a douăzeci şi cincide Sfinţi Părinţi.- A! rugăciunea lăuntrică o ştiu, spuse învăţătorul… Închinându-mă, l-am rugat să-mi spună câte cevadespre rugăciunea lăuntrică.