Ministerul Sănătăţii Anexă din 16/09/2010 Intrare In Vigoare

Acestea se caracterizează prin anomalii ale respiraţiei ce apar în timpul somnului. O clasificare uniformă a acestor
tulburări a fost efectuată de Academia Americană a Somnului şi a fost inclusă în ICSD-2:
1. Sindromul de apnee obstructivă în somn (OSAS)
2. Sindromul de apnee/hipopnee centrală în somn (CSAHS)
3. Sindromul respiraţiilor tip Cheyne-Stokes (CSBS)
4. Sindroame de hipoventilaţie/hipoxemie asociate somnului.
Sindromul de apnee obstructivă în somn
Acest sindrom se caracterizează prin episoade recurente de obstrucţie parţială (ce produce hipopnee) sau completă
(ce produce apnee) apărute în cursul somnului terminate adesea cu trezirea pacientului. Pentru a defini acest sindrom
sunt necesare cel puţin cinci episoade obstructive în cursul unei ore (index apnee hipopnee AHI > 5). Apneea este
definită ca o încetare a ventilaţiei pe o perioadă mai mare de 10 secunde. Hipopneea se defineşte astfel:
1. O scădere evidentă de peste 50% a fluxului aerian în timpul somnului
2. O scădere evidentă în amplitudine a respiraţiei asociată cu o desaturare în sângele periferic de peste 3% sau care
produce o trezire din somn
3. Acest eveniment trebuie să dureze peste 10 secunde.
Sindromul de apnee obstructivă în somn se asociază cu somnolenţă diurnă exagerată, sforăit excesiv, treziri repetate
din somn, somn neodihnitor, oboseală diurnă, şi/sau scăderea capacităţii de concentrare şi insomnie. OSAS apare la
mai mult de 2% din femeile şi peste 4% din bărbaţii peste vârsta de 30 ani [4] şi incidenţa lui creşte cu vârsta. Acest
sindrom se asociază frecvent cu obezitatea, anomalii cranio-faciale sau de căi respiratorii superioare, boli cardiace,
pulmonare, endocrine (acromegalie, mixedem, diabet) şi boli cerebrovasculare.
La polisomnografie se înregistrează o desaturare a oxihemoglobinei, fragmentarea somnului, scăderea perioadelor de
somn REM şi scăderea stadiillor 3 şi 4 ale somnului non-REM.
Sindromul de apnee/hipopnee centrală în somn (CSAHS)
Acest sindrom este definit prin episoade recurente de apnee în timpul somnului fără prezenţa obstrucţiei căilor
respiratorii. Apneea/hipopneea centrală este definită prin:
1. scăderea fluxului aerian cu peste 50%
2. absenţa triggerului respirator determinat prin activarea respiratorie
3. durată mai mare de 10 secunde
Aceste episoade se pot asocia cu desaturarea oxihemoglobinei, treziri frecvente şi somnolenţă diurnă. Sindromul de
apnee centrală poate fi împărţit în: normocapnic (apneea centrală în cursul somnului idiopatică, respiraţii Cheyne- Stokes
şi apnee centrală în cursul somnului indusă de altitudine) şi hipercapnic [acesta se suprapune parţial cu sindromul de
hipoventilaţie asociată somnului]. Sindromul de apnee centrală în cursul somnului se asociază cu somnolenţă diurnă
excesivă, treziri nocturne frecvente şi episoade frecvente de apnee centrala în somn cu frecvenţă de peste 5 pe oră. La
trezirea din somn pacientul ar trebui să fie normocapnic. Factorii predispozanţi includ creşterea răspunsului ventilator la
dioxidul de carbon care poate apărea în leziuni ale trunchiului cerebral din infarcte, hemoragii, demielinizare, tumori, etc.
Nu se cunosc date epidemiologice despre acest sindrom dar se pare că frecvenţa lui este destul de mică.
Înregistrarea polisomnografică arată episoade de apnee sau hipopnee fără activare respiratorie a mişcărilor toracoabdominale;
aceste episoade se asociază cu treziri. Apneea centrală apare mai frecvent în somnul superficial, mai puţin
în stadiul 2 al somnului NREM şi somnul REM, rar în stadiul 3 şi 4 al somnului NREM. Apneea centrală poate apărea şi
la un pacient cu apnee obstructivă în timpul somnului.
Sindromul respiraţiilor tip Cheyne-Stokes (CSBS)
Acest sindrom se caracterizează prin fluctuaţii ciclice ale respiraţiei cu perioade de apnee sau hipopnee ce alternează
cu perioade de hiperpnee. Frecvenţa lui este de aproximativ 50% la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau boli
neurologice în special boli cerebrovasculare acute. De obicei el apare în timpul somnului însă în cazurile grave apare şi
în perioada de veghe. Frecvent se asociază cu modificări cardiovasculare, fragmentarea somnului, somnolenţă diurna
excesivă şi un răspuns anormal la CO2. La examinarea polisomnografică apare un pattern respirator tipic în special în
cursul somnului NREM.
Sindroame de hipoventilaţie/hipoxemie asociate somnului
Sindromul de hipoventilaţie/hipoxemie asociat somnului se defineşte ca hipoventilaţia asociată scăderii ventilaţiei
alveolare care se soldează cu creşterea presiunii arteriale a CO2 şi hipoxemie. Se asociază frecvent cu eritrocitoză,
hipertensiune arterială pulmonară, cord pulmonar cronic, insuficienţă respiratorie şi somnolenţă diurnă excesivă. Pe
lângă aceste manifestări pot apărea hipertensiune arterială sistemică şi aritmii cardiace.
Factorii predispozanţi includ obezitatea morbidă (BMI:35 kg/m 2 ), boli restrictive ale cutiei toracice, boli
neuromusculare (SLA), leziuni ale măduvei cervicale sau bulbului, leziuni de nerv frenic, polineuropatii cronice sau acute
poliradiculo/ polineuropatii demielinizante acute inflamatorii, hipoventilaţie alveolară centrală idiopatică, boli pulmonare
obstructive cronice şi mixedem.
La înregistrarea polisomnografică se observă o creştere nocturnă a PaCO2 şi desaturarea sângelui arterial.
Hipoventilaţia şi hipoxemia apar mai frecvent în cursul somnului REM decât NREM. În timpul perioadei de veghe
presiunea arterială a oxigenului şi a dioxidului de carbon nu reflectă modificările din timpul somnului.
Hipersomnii neasociate tulburărilor de respiraţie din timpul somnului
Hipersomnia şi somnolenţa diurnă excesivă se definesc ca incapacitatea individului de a rămâne alert şi treaz în
cursul zilei rezultând în accese involuntare de somn. Cele mai frecvente manifestări de acest gen includ narcolepsia,
sindromul picioarelor neliniştite şi sindromul mişcărilor periodice ale picioarelor în cursul somnului. Hipersomnia apare
frecvent în bolile neurologice şi poate apărea prin degenerarea centrilor somnului, fragmentarea somnului sau secundare
medicaţiei.
Tulburările ritmului circadian
Anomaliile ritmului circadian se referă la nealinierea între pattern-ul de somn al pacientului şi pattern-ul de somn dorit
sau privit ca normă socială acceptată. Majoritatea acestor tulburări se asociază cu factori externi sociali, însă în bolile
285