In memoriam

în decenii de restri[te, ci [i paradigma unui mod de-a
reac]iona, a exigen]elor unui comportament, a fermit\]ii
unei atitudini. Cum am putea trece cu vederea, cum
am putea uita, aceast\ vital\ împrejurare? Cum am putea
subestima contribu]ia sa la identitatea noastr\?
Monica Lovinescu a fost învinuit\ de o severitate excesiv\,
inchizitorial\. Dar nu glasul Marii Doamne a l\udat cu
generozitate, a contribuit la renumele unor autori ce n-au
întîrziat a o dezam\gi prin oportunismul lor, mai discret
ini]ial, apoi dat în vileag f\r\ re]inere? I s-a mai repro[at
Monic\i Lovinescu o etic\ excesiv\, uzurpatoare
pas\-mi-te a esteticului. Dar n-a avut ea în vedere numai
[i numai tr\darea în cuvînt, compromisul textual,
adic\ îns\[i înc\lcarea ethosului imanent scriitorului, în
afara c\ruia produc]ia sa se dezagreg\? Fidel\ memoriei
p\rintelui s\u, Monica Lovinescu i-a aplicat criteriile
cu stricte]e, cu o d\ruire ce-o presupunem dureroas\.
Sortit\ exilului cea mai mare parte a vie]ii, s-a v\zut
r\st\lm\cit\, def\imat\, la un pas de-a fi ucis\, în
confruntarea cu mediul liberticid al totalitarismului, ca
înc\ o prob\ a faptului c\ orice misiune înalt\ se
cuvine a poseda un fond sacrificial. Nu ne îndoim c\
ultimii s\i ani au fost umbri]i de dezam\girile produse
de o lume înc\ departe de a fi a[ezat\. Dup\ cum nu
ne îndoim c\ va veni o epoc\ în care memoria Marii
Doamne va fi cinstit\ prin împlinirea idealurilor sale,
duse mai departe de cei mai vrednici dintre noi, care
ne sim]im azi inima cernit\, dar [i plin\ de speran]e.
Fie-i vecia u[oar\!
Gheorghe GRIGURCU
Prezen]` cople[itoare
Ascrie despre aceea care, pân\ luni, 21 aprilie,
a fost Doamna Monica Lovinescu, pentru
noi, cei care `ndeaproape am cunoscut-o, este
o grea, aproape imposibil\ sarcin\. Cum s\
`nchidem `n pu]ine [i strâmte cuvinte bog\]ia
de `nalt\ [i demn\ valoare intelectual\, moral\
[i, bine`n]eles, literar\, pe care aceast\ mare personalitate
a culturii române[ti a `ntrupat-o, ilustrat-o, reprezentat-o?
Nimeni, nic\ieri, `n lume, `n libertate sau sub jugul
totalitar, nu a dorit, nu a [tiut [i nu a putut s\ o cultive,
s\ o apere, s\ o r\spândeasc\ `n orizonturi infinite –
precum a f\cut-o Monica Lovinescu. Pe calea undelor
(„scurte“) la Radio-Paris (pân\ prin anii ^60-^70), la
Radio Europa Liber\ (ani [i ani de-a rândul, cu sprijinul
marelui Noël Bernard), prin scris (`n Memoriile de la
Apa Vavilonului, `n critica literar\). Monica Lovinescu
a fost o prezen]\ cople[itoare, `mpreun\ cu Virgil Ierunca,
`n exilul românesc [i un reper `n România. A reprezentat
– din 1947 pân\ când nu a mai putut vorbi, `n ace[ti
ultimi 2-3 ani – România: „nu, noi nu am p\r\sit niciodat\
România!“ - obi[nuiau s\ spun\, pe drept cuvânt, amândoi,
[i Virgil Ierunca [i Monica Lovinescu. A fi fost `n casa
lor din Strada François Pinton nr. 8, devenit\ acum, prin
voin]a lor, „Funda]ia «Virgil Ierunca-Monica Lovinescu»“
– `nsemna un pelerinaj `n adev\rata cas\ a culturii
României. O pot spune – cu mâna pe inim\ sau cu lacrimi
de emo]ie `n ochi – to]i cei care i-au p\[it pragul, de-a
lungul zecilor de ani. Era, de fapt, pentru mul]i, un
pelerinaj obligatoriu, o instan]\ juridic-moral\, care
d\dea speran]e sau putere celor „clandestini“ (termenul
este al Monic\i Lovinescu) [i `ncuraja pe cei din
lumea larg\ occidental\, mai ales pe cei din exil (scriu
aceste cuvinte sub semnul unui „Et in Arcadia ego“,
pe care eu `nsumi, `mpreun\ cu so]ia mea, l-am
resim]it cu ani `n urm\).
Monica Lovinescu (al\turi de Virgil Ierunca) personifica
o cultur\ literar\ a anilor care, acum, se numesc din
„interbelic“. Pe scriitorii afirma]i `n „interbelic“ avusese
ocazia s\-i cunoasc\ `n casa marelui s\u tat\, `n cenaclu:
vorbea [i scria despre ei cu pasiune (de departe, [i `n
spa]iu [i `n timp)... dar aten]ia ei – a lor – se `ndrepta
spre valorile cultural-literare tinere, pe care le-a ajutat
[i moral [i material. Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca
sperau [i credeau `ntr-o nou\ Românie.
Monica Lovinescu nu a f\cut niciodat\ politic\ decât
a culturii. „Papesa exilului“, cum o numeau nemernicii
aservi]i lui Ceau[escu, a fost `n zadar, absurd [i idiot
victima `ncerc\rii de asasinat politic, ordonat de dictatorul
de la Bucure[ti. De altfel, nici nu a acceptat vreodat\
„explica]ii“ sau scuze. Mihai Pacepa, care dezv\luise
dedesubturile criminale ale atentatului, a `ncercat de mai
multe ori s\ fie primit de Monica Lovinescu: refuzul a
fost total [i definitiv (mai târziu, [i Virgil M\gureanu a
avut inten]ii similare – tot `n zadar). Monica Lovinescu
nu i-a iertat, spre deosebire de C. Noica, pe „fratele
Alexandru“! Pentru c\, `mpreun\ cu Virgil Ierunca,
Monica Lovinescu, lovit\ crunt de Securitate, nu a servit
decât Libertatea.
~n aceast\ perspectiv\, Monica Lovinescu trebuie s\
fie considerat\, istoric, `n primul rând, al\turi personalit\]ilor
politice [i culturale ale exilului românesc, `n
frunte cu Grigore Gafencu, Adriana Georgescu, Bazil
Munteanu, dar [i al\turi de Mircea Eliade, Emil Cioran,
[i Eugène Ionesco, pe care i-a cunoscut [i i-a frecventat.
Odat\ cu ace[tia to]i – [i al]ii – Monica Lovinescu [i
Virgil Ierunca – au r\mas ast\zi numai `n pagini de carte,
`n Jurnal, `n amintiri.
Dup\ 1990, a `nceput s\ apar\ opera Monic\i
Lovinescu `n Editura Humanitas: se „`ntorcea“, cu scrierile,
`n ]ara pe care nu o p\r\sise.
Dar... Cuvintele sale au `nceput s\ „jeneze“ pe cei
din România: erau, pentru unii, prea severe, pentru al]ii,
prea blânde, pentru al]ii, `nc\, injuste etc., etc.
Românii din România aveau alte judec\]i `n perspectiva
lor intern\, decât Românii din exil.
Doamna Monica Lovinescu, `n tot ceea ce a comunicat
verbal [i a sus]inut `n scris a avut, incontestabil, de partea
sa adev\rul.
Alexandru NICULESCU
Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca, în vizit\ la România literar\ (1992)
i n m e m o r i a m
MONICA LOVINESCU – n\scut\ la 19 noiembrie 1923
– este fiica lui Eugen Lovinescu, cunoscutul critic literar,
[i a Ecaterinei B\l\cioiu.
Primele ei încerc\ri literare dateaz\ din copil\rie: la
vârsta de opt ani scrie un „roman”, care îi apare în Diminea]a
copiilor. Se relanseaz\ în anii adolescen]ei, dar textele din
aceast\ perioad\ [i le va renega mai târziu, considerându-le
„sofisticate [i artificioase” (este vorba de proza scurt\
din Vremea, Kalende etc. [i de un roman reprodus în mai
multe numere succesive din Revista Funda]iilor Regale).
În primii ani de dup\ r\zboi este cronicar de teatru (un
cronicar iconoclast) la revista Democra]ia condus\ de Anton
Dumitriu [i asistent\ a lui Camil Petrescu la seminarul de
art\ dramatic\ al acestuia.
În septembrie 1947 pleac\ la Paris, beneficiind de o
burs\ a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948
cere azil politic în Fran]a. Aici lucreaz\ un timp ca
regizor pentru diferite companii care promoveaz\ teatrul
de avangard\. În continuare, preocupat\ de situa]ia din
România, public\ articole despre literatura român\ [i despre
ideologia comunist\ în reviste ca East Europe, Kontinent,
Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de l’Est, Témoignages,
La France Catholique. Redacteaz\ capitolul despre teatrul
românesc din Histoire du Spectacle (lucrare enciclopedic\
ap\rut\ la Gallimard). Traduce – sub pseudonimele Monique
Saint-Côme [i Claude Pascal – câteva c\r]i române[ti în
limba francez\. Al\turi de so]ul ei, scriitorul [i filosoful
Virgil Ierunca, se face tot mai cunoscut\ ca adversar\ a
regimului antiintelectual [i antina]ional din România.
Începând din 1951, realizeaz\ emisiuni literare [i muzicale
pentru Radiodifuziunea Francez\ [i devine repede un nume
în acest domeniu de activitate, c\ruia îi va r\mâne fidel\
decenii la rând.
Tr\ie[te o tragedie, nereu[ind s\-[i elibereze mama
întemni]at\ în România din motive politice (de[i face
demersuri disperate în acest sens) [i aflând în cele din urm\
c\ ea a fost asasinat\ în închisoare, în 1960.
Din 1962 colaboreaz\ la postul de radio „Europa Liber\”,
iar din 1967 realizeaz\ pentru acest post emisiunile de mare
audien]\ Teze [i antiteze la Paris [i Actualitatea cultural\
româneasc\. Absorbit\, în tot mai mare m\sur\, de colaborarea
la „Europa Liber\”, înceteaz\ (în 1975) s\ lucreze pentru
Radiodifuziunea Francez\.
Via]a literar\ din România este puternic influen]at\ de
verdictele [i comentariile ei, ascultate noaptea, pe ascuns,
de foarte mul]i intelectuali. Monica Lovinescu devine, treptat,
o instan]\ critic\, sus]inut\ de scriitorii demni [i responsabili
[i denigrat\ furibund de cei aservi]i regimului comunist. În
1977, cu aprobarea lui Nicolae Ceau[escu, Securitatea face
o tentativ\ de-a o reduce la t\cere. Monica Lovinescu este
b\tut\ s\lbatic, în fa]a locuin]ei ei din Paris, [i ajunge în
com\ la spital, dar imediat dup\ ce se restabile[te î[i reia,
neintimidat\, activitatea. De la mii de kilometri distan]\,
particip\ febril [i eficient, ca [i cum s-ar afla în România,
la toate campaniile, declarate sau disimulate, duse de scriitorii
independen]i împotriva imposturii [i terorii comuniste.
Dup\ 1989, viziteaz\ România [i este primit\ triumfal
de oamenii de cultur\ (cu excep]ia celor care, în continuare,
nu-i suport\ intransigen]a intelectual\ [i moral\). În 1992
î[i încheie colaborarea la „Europa Liber\”, în condi]iile
restrângerii activit\]ii acestui post de radio (restrângere
împotriva c\reia protesteaz\ – f\r\ rezultat – intelectuali de
elit\). Colaboreaz\ la numeroase ziare [i reviste, posturi de
radio [i televiziune române[ti, r\mânând un spirit lucid,
adversar al oric\rei forme de mistificare. La 28 septembrie
2006 r\mâne singur\, ca urmare a încet\rii din via]\ a lui
Virgil Ierunca, so]ul [i prietenul ei, de multe decenii.
Moare la Paris, la 20 aprilie 2008, dup\ o lung\ suferin]\,
suportat\ cu demnitate.
CRONICI LITERARE, COMENTARII, ESEURI. Unde
scurte, Madrid, Ed. Limite, 1978 (texte din per. 1962-1971)
Unde scurte – jurnal indirect, Buc., H., col. „Memorii,
jurnale”, 1990 (texte din per. 1962-1971) Seismograme
- Unde scurte II, Buc., H., col. „Memorii, jurnale”, 1993
(texte din per. 1972-1977) Posteritatea contemporan\ -
Unde scurte III, Buc., H., col. „Memorii, jurnale”, 1994
(texte din per. 1978-1982) Est-etice - Unde scurte IV,
Buc., H., col. „Memorii, jurnale”, 1994 (texte din per. 1983-
1987) Pragul - Unde scurte V, Buc., H., col. „Memorii,
jurnale”, 1995 (texte din per. 1988-1999; cupr. [i pagini
de jurnal propriu-zis) Insula {erpilor - Unde scurte VI,
Buc., H., col. „Memorii, jurnale”, 1996 (texte din per. 1990-
1995) Diagonale, Buc., H., 2002 (texte ap\rute la rubrica
Diagonale din România literar\, în per. febr. 1996 – nov.
2001).
CONVORBIRI. Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen
Ionescu, {tefan Lupa[cu [i Grigore Cugler, Buc., CR, 1992.
MEMORII. La apa Vavilonului, Buc., H., col. „Memorii/
jurnale/ convorbiri”, 1999 (memorii ref. la per. 1947-1964)
La apa Vavilonului, vol. II (memorii ref. la per. 1960-
1980), Buc., H., col. „Memorii/ jurnale/ convorbiri”,
2001 La apa Vavilonului, , vol. III, Buc., H., col. „Memorii/
jurnale/ convorbiri”, 2003 (memorii ref. la per. 1980-1990).
JURNALE. Jurnal (1981-1984), Buc., H., col.
„Memorii/jurnale/convorbiri”, 2002 Jurnal (1985-1988),
Buc., H., col. „Memorii/ jurnale/ convorbiri”, 2003 Jurnal
(1994-1995), Buc., H., col. „Memorii/jurnale/convorbiri”,
2004.
România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008 17