In memoriam

România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008
22
a r t e
Ofelia Popii Andras Hathazi
Asumarea riscului
Nominaliz\rile la categoria “Cel mai bun spectacol”
consider [i acum, dup\ ce evenimentul s-a consumat
[i a beneficiat de nu pu]ine comentarii, c\ r\mân în
afara oric\ror altor alternative. Juste]ea lor ilustreaz\,
poate, în modul cel mai complet maniera de “lucru”
a juriului, constituind punctul forte în care criteriile au
operat perfect, cu argumente estetice ce nu au l\sat loc
pentru nicio ezitare. Ceea ce demonstreaz\ c\ sunt
cazuri când unanimitatea, de atâtea ori pe drept
pus\ la zid, din partea ei tr\gându-ni-se deseori ponoase
cu carul, câteodat\ nu e numai benefic\, dar e [i imposibil
s\ nu fie decizional\. Fac aceast\ afirma]ie nu ca un
observator de pe margine, ci ca un ins implicat în
chestiune, fiind unul dintre cei trei “vinova]i” de “oferta”
propus\ pentru premiere. Spectacolele pe care s-a mizat
au fost Faust de Goethe, Unchiul Vania de Cehov [i
Cinci piese scurte de Eugen Ionescu. Ordinea, spre a
nu stârni vanit\]i [i a evita orice suspiciuni, e cronologic\,
a ]inut cont de data de na[tere a autorilor. Ele apar]in
a trei regizori ce au atins o cot\ ridicat\ de inspira]ie,
reprezentând totodat\ [i trei modalit\]i radical diferite
de a concepe actul teatral, trei direc]ii stilistice [i de
formul\ spectacologic\ în care în mic\ sau mai mare
m\sur\ întâlnim cam tot ceea a constituit tendin]\ de
înnoire [i und\ de [oc în materie de art\ regizoral\.
F\r\ s\ minimalizez alte spectacole, cu eviden]\ [i
ele revendicate de la un program riguros (m\ gândesc,
f\r\ îndoial\, la experien]ele fanatice ale lui M\niu]iu,
la ceea ce au realizat Tompa Gabor, Afrim, Bocsardi,
c\ci în jurul lor sau cam agitat zarurile), dar [i la cele
trei spectacole absente de pe lista nominaliz\rilor
datorate tot lui Andrei {erban (Pesc\ru[ul), Silviu
Purc\rete (Gianni Schicchi) [i Alexandru Dabija (Capra
sau Cine e Silvia). În leg\tur\ cu cele din urm\ recunosc
c\ ([i al\turi de mine [i ceilal]i doi membri ai
juriului) le-am preferat pe cele nominalizate. De ce?
Pentru c\ [i un juriu are dreptul s\ fie subiectiv.
Chiar dac\ la o anchet\ la care am r\spuns înainte de
a vedea, de pild\, Unchiul Vania am considerat Pesc\ru[ul
cel mai bun spectacol al anului teatral 2007 [i pe Andreea
Bibiri cea mai bun\ interpret\ în Nina. Acesta e [i
motivul pentru care nemul]umirile lui Andrei {erban
le-am privit ca pe o form\ de “cochet\rie”. În sensul
c\ el are doar pe jum\tate dreptate, adic\ atâta cât\
au [i membrii juriului de nominaliz\ri. {i asta nu o
spun ca s\ disculp pe cineva. Deoarece sunt convins
c\ omisiunile de la “osp\]ul cel mare”, oricine s-ar fi
aflat în situa]ia de a opta, nu ar fi f\cut altceva decât s\
le înlocuiasc\, mai mult sau mai pu]in scutit de erori,
cu altele. Riscul, evident, ar fi fost mai mic dac\ num\rul
nominaliz\rilor nu ar fi fost de trei, ci de cinci. Dar,
Iar pentru un critic dovada cea mai important\ c\ exist\
[i c\ e folositor este iubirea pentru teatru.C\ci [i atunci
când critic\ e de presupus c\ scrie cu iubire [i nu cu ur\.
Ura r\mâne doar în seama gugu[tiucilor.
CÂTEVA CONOTA}II SUBIECTIVE
m\ întreb, cui ar fi folosit o asemenea solu]ie? Sigur,
pe de o parte, ea ar fi fost mai comod\ pentru juriu,
protejându-l de unele „p\cate”, [i, pe de alta, ar fi
îndulcit întrucâtva sentimentele de frustrare. Prea pu]in
îns\ fa]\ de primejdia de a demitiza spiritul de competitivitate,
împingându-l în logica lui „hai s\ împ\c\m [i
capra [i varza”. Trebuie s\ m\rturisec, totu[i, c\ prezen]a
într-un juriu, de[i totul s-a ispr\vit f\r\ s\ se taie
capul cuiva, nu e ceva de invidiat. În ceea ce m\
prive[te, am înc\ insomnii din pricina absen]ei lui
Purc\rete de pe lista regizorilor nominaliza]i sau a lui
Bogdan Zsolt a actorilor. Dar asta e o problem\ pur
personal\ [i m-a afectat direct. De altfel, la un moment
dat, ca s\ dau un exemplu, nu am fost str\in de ideea
de a propune spre nominalizare la categoria cel mai
bun actor trei interpre]i din Unchiul Vania. Oare care
ar fi fost reac]iile?
Un paradox
Marina Constantinescu remarc\ o degradare a Galei
de la o edi]ie la alta. Paradoxul e c\ îi dau dreptate, dar
nu sunt de acord cu ea. Întrucât, dup\ opinia mea, nu
Gala se degradeaz\, dimpotriv\, Caramitru et.com fac
eforturi imense de a o men]ine într-o stare de normalitate.
Ceea ce se degradeaz\ este atitudinea artistului fa]\ de
propria breasl\. Nu se mai poart\, ast\zi, bucuria fa]\
de ce s\vâr[e[te aproapele t\u. Mul]i, ori chiar foarte
mul]i, sunt interesa]i de realitatea teatral\ doar în m\sura
în care îi vizeaz\. A disp\rut cultul pentru valori, la cei
tineri pentru model (fenomen cu nelini[te remarcat [i
de Gabriel Liiceanu cu prilejul lans\rii c\r]ii omagiale
dedicate lui Victor Rebengiuc), prolifereaz\ în schimb
mentalitatea c\ teatrul “începe [i sfâr[e[te cu noi”.
Urm\rile unei astfel de “împ\c\ri cu sine” se pot constata
în multiple planuri, iar în timp pot deveni catastrofale.
C\ci ele nu se înf\]i[eaz\ decât ca ni[te moste ale
suficien]ei [i lipsei de har, nefiind altceva decât un
produs p\gubos a ceea ce se în]elege prin a-]i fura singur
c\ciula. Dar s\ nu ne speriem prea tare atâta vreme
cât publicul de teatru nu înceteaz\ s\ r\spl\teasc\
prin serioase semne de optimism, ar\tându-se pe mai
departe un degust\tor al spectacolelor de art\ [i nu a
acelora de band\ rulant\. Când întâlne[te pe afi[ nume
de regizori precum {erban, Purc\rete, C\t\lina Buzoianu,
Tompa, M\niu]iu, Dabija, Darie, Galgo]iu, cum [i de
tineri ca Radu Afrim, d\ n\val\ c\tre s\lile de spectacol.
Nu-l re]ine nici chiar distan]a dintre Cluj, Bucure[ti
sau Sibiu. Cum nu i-a re]inut nici pe Clody Bertola [i
Lucian Pintilie s\ alerge la Târgu Mure[ s\ vad\ Livada
cu vi[ini în regia lui Harag sau pe Mariana Mihu] [i
Victor Rebengiuc s\ ajung\ la Cluj [i s\ vad\
Unchiul Vania.
Nevoia de critici
Foto: Mediafax
Cei mai mul]i dintre laurea]ii [irulului de Gale
anterioare, la fel ca [i cei din seara de 14 aprilie
2008, indiferent pentru ce merite, au sim]it c\ e necesar
s\ exprime mul]umiri. Nu am f\cut nici eu excep]ie
de la un astfel de gest protocolar de bun\cuviin]\ [i am
mul]umit teatrului pentru c\ exist\. Aceasta cu atât mai
mult cu cât criticul de teatru în general, dar [i comentatorul
de spectacole ce am fost vreme de peste trei decenii,
are o condi]ie cu totul special\. Parafrazând un cunoscut
titlu de carte al lui Marin Sorescu a[ zice c\ e singur
printre oamenii de teatru. Dac\ dramaturgul, regizorul,
actorul [i scenograful sunt cei care creeaz\ teatru, pe
critic acela care îl creeaz\ este însu[i teatrul. F\r\ s\
existe teatrul existen]a criticului de gen e de neconceput.
Or, existen]a teatrului înseamn\ pentru mine cei din
amintire, pururi vii [i neuita]i, [i-mi îng\dui s\ trascriu
câteva nume de care am fost puternic marcat: Toma
Caragiu, Vlad Mugur, George Constantin, Gina Patrichi,
Leopoldina B\l\nu]\, Octavian Cotescu, Dan Jiteanu,
Silvia Popovici, Adrian Pintea, Mo]u Piti[, Ovidiu Iuliu
Moldovan, Dan Micu, Iulian Vi[a… {i înseamn\ [i cei
al\turi de care m\ simt mândru c\ tr\iesc, c\ am norocul
s\-mi plec clip\ de clip\ fruntea dinaintea lor. Îi port
mereu în minte [i suflet pe Radu Beligan, Ion
Lucian, Dina Cocea, pe Liviu Ciulei, Lucian Pintilie,
Aureliu Manea, Andrei {erban, Purc\rete, pe lordul
Rebengiuc, pe unicii {tefan Iordache [i Hora]iu M\l\ele,
pe Radu Penciulescu, Horea Popescu, David Esrig,
C\t\lina Buzoianu, Tocilescu, Moisescu, pe Silvia
Ghelan, Ilie Gheorghe, Florin Piersic, Caramitru, Iure[,
M\laimare, Mih\i]\, Mircea Rusu, pe Valeria Seciu,
Mariana Mihu], Maia Morgenstern, pe M\niu]iu, Tompa
Gabor, Dabija, Darie, Strumer, Buhagiar, Lia Man]oc,
pe Emil Boroghin\, Constantin Chiriac [i pe al]ii mul]i
nenumi]i. Prin anii a veacuri dou\ ei au creat miracole,
f\când teatrul s\ existe [i implicit [i criticul s\
existe. Lor le-am mul]umit [i prin fiecare am mul]umit
teatrului. Nu a[ dori îns\ ca vorbele mele s\ par\ cumva
ocazionale. De circumstan]\. Adev\rul e c\ “via]a
criticului în teatru” nu a fost numai un ]op\it exaltat de
entuziasm. Pe lâng\ întâlnirile cu minuna]ii la care
m-am referit nu am fost ocolit [i de întâlniri cu in[i
de o infamie ce mi-a dep\[it orice imagina]ie.Desigur,
ace[tia din urm\ au reu[it s\ m\ fac\ s\ suf\r [i chiar
s\ m\ umileasc\. Dar s-au trudit degeaba. Niciodat\
nu au reu[it s\ m\ fac\ s\ nu iubesc teatrul. Iar
pentru un critic dovada cea mai important\ c\ exist\
[i c\ e folositor este iubirea pentru teatru. C\ci [i atunci
când critic\ e de presupus c\ scrie cu iubire [i nu cu
ur\. Ura r\mâne doar în seama gugu[tiucilor. Din p\cate,
“fauna”e în ascensiune. Astfel c\ ast\zi mai mult ca
oricând e nevoie de critici [i de m\rturia lor. Li se cuvine
[i fariseilor s\ le fie cunoscut\ înf\]i[area cea real\.
Ion COCORA