In memoriam

Borges
umilitul
[i Arghezi
comersantul
ç
N RUBRICA sa din El Pais, Mario Vargas Llosa
a publicat recent un articol, în mare parte despre
Borges. Am citit textul în s\pt\mînalul Money
Express. Llosa evoc\ aici trei Argentine, cea
democratic\, Argentina lui Peron [i Argentina
de azi. Liberalul Llosa admir\ trecutul preperonist
al acestei ]\ri, cînd Borges era ajutor de bibliotecar
la Buenos Aires, func]ie în care înregistra [i
fi[a c\r]i într-o înc\pere minuscul\, f\r\ ferestre, care azi
a devenit loc de pelerinaj pentru turi[ti. Dup\ venirea
la putere a lui Juan Peron lui Borges i se ia aceast\ func]ie.
E numit în schimb ispector al pie]elor de g\ini, post pe
care autorul Istoriei universale a infamiei îl accept\. Llosa
e convins c\ scriitorul a fost astfel umilit cu premeditare,
din cauza convingerilor sale politice neconvenabile
regimului. Poate c\ da, poate c\ nu. Peron nu c\uta în
coarnele adversarilor politici, încît ar fi putut la fel de
bine s\-l lase pe Borges f\r\ nici o surs\ de venit. Admiratorii
generalului au sus]inut totdeauna c\ prin aceast\ numire
scriitorului i s-a acordat o sinecur\, nu c\ a fost trimis
s\ numere g\inile din pie]ele Capitalei. Borges a acceptat
insult\toarea ofert\, ceea ce Llosa nu comenteaz\. S\ fi
v\zut [i el în aceast\ func]ie o simpl\ sinecur\ pe care
a acceptat-o ca atare – sau o surs\ de venit dup\ ce fusese
concediat de la bibliotec\? Scriitorul a tratat cu destul\
discre]ie acest episod din via]a sa. Citind textul lui Llosa
despre umilirea peronist\ a lui Borges m-am gîndit c\
autorit\]ile de la noi, din anii 50 s-au ferit s\-l pun\
într-o asemenea nepl\cut\ ipostaz\ pe Tudor Arghezi.
L-au l\sat cî]iva ani f\r\ nici o surs\ sigur\ de venit, încît
poetul vindea cire[e la poarta casei sale de la M\r]i[or.
Mai cî[tiga din traduceri, adic\ n-a fost l\sat s\ moar\
de foame. Tot în anii 50 Vasile Voiculescu f\cea, se zice,
gimnastic\ în timpul orelor de plimbare din pu[c\rie [i
spunea optimist: „Nu murim!“. Fusese arestat la virsta
de 74 de ani. Dup\ ce a fost eliberat a mai tr\it un an
bolnav [i în s\r\cie. N-a apucat s\ vad\ publicate Ultimele
sonete închipuite ale lui Shakespeare... Suprarealistul
Gellu Naum, interzis din 1948 pîn\ în 1968, a tr\it în to]i
acei ani de pe urma traducerilor. Constantin Noica a avut
domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel din 1949
pîn\ în 1958, an în care a fost arestat. A stat în închisoare
pîn\ în 1964. Cînd a fost eliberat statul român a
cheltuit pentru el contravaloarea unui rînd de haine [i a
unei perchi de pantofi, fiindc\ atunci cînd a fost
eliberat filosoful n-avea cu ce s\ se îmbrace. Alexandru
Paleologu, care scap\ de pu[c\rie pîn\ în 1959, supravie]uind
în clandestinitate, va tr\i din acela[i an „pe cheltuiala
statului“, ca de]inut politic, pîn\ în 1964.
Prin compara]ie cu ei, umilin]a la care a fost supus
Borges, cu acordul lui, totu[i, de regimul discre]ionar
al lui Juan Peron pare o simpl\ glum\ proast\.
PE CALCANUL unui bloc dintre Calea
Mo[ilor [i bulevardul Carol scrie, cu litere
uria[e: HEMOROIZI.
Gre[eala ce se face în lumea actual\
este introducerea principiului democratic
acolo unde nu are ce c\uta. Valorile nu
pot fi democratizate. Democra]ia poate
fi suportul [i garantul valorilor, ca [i,
asta-i adev\rat, garan]ia c\ ele nu se vor
supraînc\lzi.
Din polite]e, r\spund scrisorilor unor oameni cu
idei. Ca s-o fac, sunt nevoit s\ am [i eu idei. În realitate,
n-am. Le fabric ad-hoc. Nu numai secolului dou\zeci
îi supravie]uiesc. Îmi supravie]uiesc.
Aflu din jurnalul lui Gheorghe Cr\ciun o vorb\
a lui Adler: „A fi om înseamn\ a te sim]i inferior.“
Iat\-m\ [i supraom!
O fraz\ a lui Gheorghe Cr\ciun însu[i: „Ordinea
exprim\ frica ta de moarte.“ Ordinea de pe mas\,
din camer\, presupun. M\ apuc\ frica o dat\ la câteva
s\pt\mâni. În restul timpului, ce curajos! Serios
vorbind, cred invers. Ordinea e o form\ de moarte.
Via]a e dezordine. A spune c\ ordinea exprim\ frica
de via]\ mi s-ar p\rea mai adecvat.
Ca principiu de ordine, Dumnezeu nu mi se pare
mai interesant decât legea gravita]iei. Ori este
interioritate, ori Dumnezeu nu merit\ mai mult decât
s\ iei act de existen]a lui.
Pân\ nu demult, ai fi zis c\ optimismul [i pesimismul
au realizat unitatea contrariilor. Se întrevedea o lume
global\, asigurat\ material, în care tot ce se cuprinde,
pe diferite trepte, se va dezindividualiza. Acum, s-ar
p\rea c\ acest proiect întâmpin\ obstacole de
nesurmontat.
Ne preg\tim de Luxemburg. T are nevoie de dou\
adrese de e mail. Le g\sesc, stupoare!, în sertarul
unde le caut. Una din ele dispare numaidecât.
Pân\ la ora asta, n-a reap\rut.
Maxone e de o scrupulozitate în a-[i recunoa[te
insuccesele sau limita succeselor nu lipsit\ de umor.
Îl întreb: „-S-au b\gat multe goluri pe partea ta ?
–Nici unul. –E[ti a[a de bun ? –Portarul e bun.“
În metrou, mama Ma[ei, cred. Sigur nu sunt. E
prea tân\r\, m\ gândesc, de[i [tiu c\ o femeie frumoas\
r\mâne tân\r\ pân\ târziu. În incertitudine, n-o salut.
Ies din metrou la [osea. Un tân\r m\ întreab\ unde
e consulatul italian. Însufle]it de performan]a anterioar\,
fac presupuneri exuberante, în stare s\ z\p\ceasc\
[i un copoi. Dup\ un timp, îmi aduc aminte: [tiu
unde e (am stat acolo, cu Alexandra, la dou\ interminabile
cozi). Îns\ el, tân\rul, nu mai e. Diminea]a avusesem
mai mult succes. Un cuplu m-a întrebat unde e strada
P\rintele Galeriu. Merge]i pe strada asta, pân\ la
Popa Petre. Acolo face]i la stânga [i prima la dreapta
v\ duce la biseric\, unde e [i strada. Deloc suspicio[i,
oamenii pornesc în pas întins. Nu trec multe secunde
[i îmi aduc aminte: eram pe Silvestru când i-am
întâlnit, strad\ care îi ducea pân\ la biseric\, nu aveau
de ce s\ fac\ la stânga pe Popa Petre. Am alergat
pe dup\ col] (cu o saco[\ abundent\ într-o mân\),
s\-i mai prind. Într-adev\r, f\cuser\ la stânga, spre
Toamnei, [i soseau. Gâfâind, i-am îndrumat din nou.
Abia acum m-au privit lung. Nu-i vorb\, T m\ ajunge
din urm\. Plecând la pia]\, [i-a l\sat cheia în u[\,
la intrare. Pe dinafar\, bineîn]eles. Plecând [i eu, am
lipit un bilet: „Cheia e sub pre[.“ Puteam s-o las în
broasc\, de ce s\ se aplece ho]ul, mi-am zis. Decât
c\ exist\ o [ans\ s\ fie analfabet.
Gheorghe Cr\ciun: „Dac\ e[ti un scriitor adev\rat
nu po]i s\ scrii decât despre corp.“ Nu sunt un scriitor
adev\rat.
Pân\ la ora asta, a prânzului, a fost, ast\zi, O.K.
E adev\rat, n-am [tiut nici de rândul \sta cum se intr\
într-un bloc dup\ ce ]i s-a r\spuns la interfon [i
nici s\-i spun medicului câte extrasistole mi s-au
g\sit pe minut, îns\ este o m\sur\ în toate. Nu mi
a c t u a l i t a t e a
Luna
de pe cer
se poate cere luna de pe cer.
Gheorghe Cr\ciun: „Singura noastr\ certitudine
e propria noastr\ capacitate de autoadmira]ie.“
Mie îmi lipse[te. Una mai mult sau mai pu]in nu e
cine [tie ce.
Dau, într-o carte de Italo Calvino, peste urm\torul
fragment: „Sunt atâ]ia al]ii, mai tineri sau mai
pu]in tineri decât tine, care tr\iesc în a[teptarea unor
experien]e extraordinare; de la c\r]i, de la persoane,
de la c\l\torii, de la evenimente, de la ceea ce le
rezerv\ ziua de mâine. Tu nu. Tu [tii c\ lucrul cel
mai bun pe care-l mai po]i a[tepta e s\ evi]i ce e
mai r\u.“ A[ fi de acord, dac\ n-ar fi cu totul inutil
s\ speri a[a ceva. M-a[ mul]umi cu ce e un pic mai
pu]in r\u. Nu s\ nu mor, ci cum s\ nu mor.
Pe strada Latin\, în partea ei dinspre Calea Mo[ilor
– pe cealalt\ o ignor complet, nu e în drumul
nostru –, începând din Sp\tarului, nu-mi place s\ m\
duc. La co]ul dinspre casa noastr\, lipit\ de
muzeul numit cam aproximativ Pallady, cu fa]ada
în Sp\tarului [i latura în Latin\, o cas\ cândva
frumoas\, acum p\r\ginit\, în contrast cu câinele
superb din gr\din\, s\-i zicem dog german. În col]ul
opus, dinspre bulevardul Carol care se vede,
destul de departe, în fund, o cas\ tot f\r\ etaj, nu
de mult renovat\, cu firma Jaluzele, disp\rut\ de la
un timp. Pe partea ei, c\tre încruci[area C\ii Mo[ilor
cu Carol, n-am prea fost [i nici mare lucru nu e de
semnalat, afar\ de o vast\ pubel\ public\ pe locul
unde se va construi, cine [tie când, un bloc, de
magazinul alimentar Bombaru, de cam doi ani
dezafectat [i a[teptând, cu hârtie de ziar lipit\ pe
vitrine, s\ fie restaurat ca agen]ie de voiaj care se
va g\si al\turi de alt\ agen]ie de voiaj. Pe col], o
farmacie, înlocuit\ de o flor\rie. Pe stânga, cum
prive[ti spre Calea Mo[ilor, mai întâi o cas\ cu pisici
[i câini l\tr\tori când nu te a[tep]i. Urmeaz\ o
curte mare, pavat\ m\runt, cu, în fund, Casa de pensii,
sediul central, o cl\dire de la 1900, lat\ [i bombat\,
cu un etaj sau dou\, acoperi[ în pant\ repede [i
f\r\ vino-‘ncoa. Dup\ grilajul de la intrare, ghereta
portarului [i cu[ca a doi câini tol\ni]i pe trotuar.
Nu latr\ când, în trecere, abia de nu calci pe ei. În
curte [i de-a lungul trotuarului, ma[ini, unele atunci
sosite, altele pornind cu, în\untru, doamne [i domni
func]ionari, uneori [i [efi mai mari. Vine la rând o
cas\ p\r\sit\, tot în fundul unei cur]i, unde tr\geau
vara les sans-abri, proprietate, zice-se, a unui om de
afaceri din lumea interlop\, Nicu Ghiar\. Clo[arzii
nu se mai ad\postesc acolo fiindc\, în prim\vara
asta, casa a fost demolat\, l\sând în loc destul spa]iu
pentru o alt\ pubel\ public\, în care r\m\[i]ele
menajere, fotoliile desfundate [i cutiile de televizor,
prev\zute cu ecran, se arunc\ peste grilajul acoperit
cu mari folii de plastic cenu[iu. Prin intersti]iile
grilajului, ies [i intr\ al]i doi câini pa[nici, hr\ni]i de
persoane feminine de o anumit\ vârst\, grijulii. Dup\
aceasta, continuând parcursul, o cl\dire înalt\, discret\
în manifest\ri, abia mi-o reprezint. Al\turi, înc\ o
pubel\, unde a fost, pân\ de curând, o ber\rie f\r\
mu[terii [i, fa]\ în fa]\ cu Bombaru, alt magazin
alimentar. La cap\t, o scurt\ anfilad\ de vitrine. Prima
d\ spre galantare cu mânc\ruri gata preparate, de
nimeni cercetate, a doua e a unui pantofar de mod\
veche, cu calapod, ciocane [i cuie între din]i [i, în
sfâr[it, a treia, unde la venirea noastr\ fusese o filial\
a Casei de Economii [i Consemna]iuni, e sediul pustiu
al Alian]ei Dreptate [i Adev\r, [i ea, alian]a, dezafectat\,
din sectorul doi. Inutil s\ repet: îmi cade mai mult
la stomac decât la suflet strada asta, Latin\, prefer
s\ ocolesc, ca s\ ajung în Mo[ilor, pe Corbeni. Acolo
m\ întâmpin\ un bloc reprofilat în hotel cu nume
sonor – The Monte Nelly – prin fa]a c\ruia trec
impresionat.
România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008
31