In memoriam

România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008
8
p o e z i e
miron
KIROPOL
22 decembrie 2006
Cheam\ jocul dup\ numele mitului,
Numai a[a se poate spune c\ e[ti.
Cheam\ ceea ce `n mintea uman\ e nimicul
Gratuitatea, hazardul,
{i totul `mprejur se va preface
~n aer subtil, `n fericirile copilului
Când arunc\ `n unde pietricele
{i vede `n pustiul celuilalt mal
O citadel\ a anticilor.
23 decembrie 2006
Piatr\ lins\ de apele de dinainte de `ntâia
z\mislire,
Ochi desprins dintr-un zeu,
Singurul bine ce r\mâne
~n mâna cer[etorului
Aproape de râul ce-[i pierde respira]ia
~n tumultul vârtejului
~n pieptul bâlbâind sl\bit
Ca `naintea sicriului rug\ciunea
De a fi:
Sunt ea `n cele mai ascunse
M\runtaie ale sale.
Atunci vine furtuna [i m\ suge
Din carne, din os [i din duh
Pân\ ce m\ rev\rs peste maluri
Despuind digurile de memorie.
{i bine e s\ ui]i chiar [i visul
C\ lacrima ]i-a fost mireas\.
25 decembrie 2006
Vine o lini[te turbat\
Din orice spa]iu d\ruit
Lacrima dac\ `[i arat\,
Oglind\ sie[i, pe cel ce a murit.
Vine un joc venit din spa]ii
Vizitate f\r\ corp,
Un alt `nceput al vie]ii
Un alt sfâr[it al mor]ii.
Locul ocupat `n carne se face
Podoab\ infinitului.
26 decembrie 2006
Love[te ziua trupul meu lovit.
Auzi-l cum nu se mai aude.
Lumina va mai sc\dea din prea pu]inul ei
P\n\ `n visul surpat,
Pân\ când `mi va vorbi
Cu coaja sfâ[iat\,
Iar ceea ce `mi va spune
Va fi t\cerea `ntâiului har,
~nflorirea ce din sfâ[iere z\misle[te.
*
Lumin\ din lumin\, vindecare din vindecare,
Inima bate dincolo de ea
~n ceea ce se zide[te abia:
Mân\ cu mi[c\ri visate de degete,
Ochi gata s\ se rostogoleasc\ din privire,
Unghii moarte `nfipte `n soare
Pentru a re`nv\]a fierbintele inimii.
Un laur `nl\n]uie fruntea despicat\.
Vezi, din orice v\zduh
E[ti cel chemat.
S\ ne `nchin\m prieteni, aur [i sfere
F\r\ sfâr[it `n f\r\ sfâr[it,
Miere pe gura Verbului
Ce ne vars\ `n gâtlejul p\s\rilor,
~n cantic tras afar\ din gu[\
De ciocurile puilor.
*
Aceast\ muzic\ e trupul f\cut coaj\
Din care ]â[ne[te cererea `n c\s\torie
A mugurilor `nconjura]i de tandre]ea
Ce râde [i plânge de bucuria desp\r]irii
de p\rin]i,
De cer [i p\mânt, pentru a deveni cer [i
p\mânt.
C\uta]i ceea ce nu mai este
~n ceea ce este,
C\ci se arat\ la fa]\
Sora mea ce mu[c\ din fructul dintâi,
Sânul meu r\mas `n al ei.
*
Singur\tate, ve[nic\ potrivnicie,
~mpotriva lacrimei [i `mpotriv\ mie,
Când m\ g\sesc f\r\ s\ fiu,
Poate ca form\ de `nger `n sicriu.
Gonit din mine [i n\scut din scrum,
Macera]ie a spiritelor din ieri pân\ acum;
Ah, flori care c\de]i ori drepte
V\ a[eza]i `n mor]ii de pe trepte,
~n ceea ce `n ei se `ntrupeaz\
Vampir, fantom\, Dumnezeu cui paz\?
Singur\tate, am\gire, har?
Arheologic trup vie]ii `i par.
Apoi, dac\ mai sunt, afla]i c\ am
Chipul gemând cu aburul pe geam,
{i ceea ce-mi r\mâne din figur\
Str\bate leacul, dar creat arsur\.
*
Sufletul meu, ceea ce mai tr\ie[te din tine
E `nceputul gloriei.
Deci r\mâi hohot de plâns `ntre suspine;
A[a, via]\ f\r\ moarte,
Se risipesc adunate vis peste vis florile.
{i altceva ce mai pot s\ spun
~n afara cuvintelor de nimeni sprijinite,
C\zut, ridicat de c\dere?
C\ am existat `ntâmpl\tor,
Nor devorat de alt nor,
Creat necreat rut
Prin sinea sa ce piere.
Privesc anticele popoare,
M\ las privit de ele.
Lacrima `nva]\ s\ zboare
Cu sarea ca piele.
*
Cuvintele fericirii
~mi stau pe buze,
Spune-mi o dat\ [i `nc\ o dat\
Minunile ascunse.
M\ voi preface
C\ nu le-am auzit.
A[a vei veni, pace
Rostit\ de mit.
Nimeni pe p\mânt
Nu ne-a uitat.
Suntem aceea[i carne,
Leac vinovat.
*
S\ nu râzi de mine,
S\ nu râzi prea tare,
S\ râzi floral
Ca o `ntrebare
A cerului când pe umerii
Omului cade
Cu stelele toate
Cu Dumnezeu `nf\[ate,
Cu `ngenuncherea ochilor
Ce nu mai v\d,
Cu `ngenuncherea
Auzului ce nu mai aude,
~n lumile goale,
Din cear\ f\cute.
Suflu peste ele [i le refac
Zân\ din ve[nic leac.
29 decembrie
Chiar [i mireasma are un fo[net cald,
Soarele `nve[mânt\ orice poart\,
Cel ce `n sine sinea lui [i-o poart\
Trece prin lume ca fald peste fald
De aripi desf\cute ca s\ ard\,
F\clii `ngr\m\dite sub o stea
Ce-i cânt\ numele din zeu `n zeu
Pân\ `n secunda devenit\ cea de pe urm\,
Chemat\ z\mislire.
*
Hölderlin: Asupra mor]ii unui copil:
Proprie copiilor frumuse]ea se cere,
D\ruire a Domnului r\sfrângerii;
Au ca el odihn\ [i t\cere,
Lucru pentru care sunt l\uda]i [i `ngerii.
*
Acolo unde lumina `[i are locul na[terii
Vin pe lume pentru a lua har
Din toate [i mai ales din mine,
C\ci `mi sunt dat,
{i sunt dar celui ce m\ con]ine:
Copil [i `nceput, sfâr[it [i eternitate.
1 ianuarie 2007
Se desf\[oar\ `n sare a[teptarea
~naintea zidului, se vede
Dincolo gr\dina, abia un ram
Din când `n când plute[te.
Ceva supracelest a copt `n sev\
{i iat\ p\mântul peste mor]i a pleznit
Cu zbucium de strig\te cântate.
Nu mai e mult pân\ la ve[tile
A tot ceea ce din carne
Devine duh, stele [i fire de iarb\:
Ve[mânt pentru `ncoronare.
2 ianuarie 2007
M\ redau mie `nsumi
Nem\rginit sfâ[iere,
Punct chemat `n punct chemat
Din care curg toate circonferin]ele
~n mine deasupra a[trilor [i `n ei.
Cât\ dorin]\ de a fi prin a nu fi,
De a nu r\mâne om `n carne,
Cuvânt degustat [i respins,
Astfel ne iubim din corp `n corp,
Din ceea ce am fost `n ceea ce suntem.
*
C\ te-am visat, prin vis erai pierdut\,
Un nimic fosforescent.
Prea mult buzele mele l-au rostit.
Acum `i spun c\ t\cerea `i d\ via]\.
Toate lucrurile vor fi nori
Ce [i-au `nchipuit c\ sunt corp.
4 ianuarie 2007
M\ aflu singur `n comun sfâr[it,
Nu se aude decât mirajul infinitului
Ce-mi sufl\ peste chip.
Zile tocmite cu cerul se desfat\
Ca limbile moarte nepovestite de nori.
M\ aflu ca un cerc vr\jit
~nconjurând p\mântul.
M\ spun `n vis, trec prin zicerea umbrelor.
Focul mi-e hran\ pân\ când
Oasele scrumite ale tuturor oamenilor
Renasc din m\duva mea
Pe un p\mânt de regi.
*
Spune-mi c\ am `nviat
Mai `nainte de a fi c\zut `n moarte,
Tu, Doamne ce e[ti fericirea lacrimei
{i bucuria celui ce sus]ine cerul
Cu gemetele lumilor disp\rute
Pentru a se face har.
Vecine trompete de `ngeri
{i flaute `naripate
Vestesc un con]inut
De Cantic devorator de zborul abisului
Tandru cu cel pustiit.
5 ianuarie 2007
Cuvântul se a[eaz\ pe ornamente
Cu ve[ti de copii,
Adulmec\ cerul cu vocale, silabe,
Viziuni mai vechi decât cerul,
Miracol e carnea când se `ntoarce
C\tre privirea celui ce o iube[te
Recreat\ `n semne sacre,
~n cuvinte rostite chiar nerostite.
*
Lumina zilei geme vinovat\
Peste chipul ce a tr\it pe culmea
Dus\ la vale.
Câte stânci s-au rostogolit `n pr\pastie,
Au acoperit drumul
De la o ve[nicie la alta!
Nimeni nu are timp s\-[i aduc\ aminte
De c\derea lor `n care oameni
{i fort\re]e au `ncetat s\ fie.
Chiar dac\ azi p\mântul e leag\n
Unui sfâr[it geam\n.