In memoriam

Crea]ia lui Tiberiu Olah e ca o
inim\ preparat\ pentru a fi
monitorizat\, gata oricând
de opera]ie.
S\ fii loial !
Retorica post-modernist\, se [tie, e una la vedere,
franc\, manifest\. Chiar dac\ î[i demonstreaz\ egolatria,
compozitorul exhib\, de multe ori cu voluptate, mecanismele
elabor\rii opusului, dup\ toate regulile unui material
sonor animat de drame, conflicte [i, eventual, rezolv\ri,
fie dispuse într-o cursivitate logic\, ra]ional\, fie orânduite
printr-o discursivitate oniric\, iluzorie. Crea]ia lui Tiberiu
Olah e ca o inim\ preparat\ pentru a fi monitorizat\,
gata oricând de opera]ie. {i nu orice fel de opera]ie, ci
una pe cord deschis. Pu]ine sunt lucr\rile în care descoperirea
solu]iei optime s\ nu conteze ori s\ nu fie împ\rt\[it\
cu sinceritate [i entuziasm, iar îmbr\]i[area unei cauze
aleatoare s\ fie suficient\ pentru a valoriza inteligen]a
[i intui]ia compozitorului. În Timpul cerbilor, de
pild\, cu toate c\ titlul las\ frâu liber imagina]iei, Tiberiu
Olah se joac\ (or, joaca se petrece f\r\ ascunzi[uri) cu
unul dintre procedeele sale preferate: coliziunea
dintre unele conglomerate intens disonante cu alte acorduri
consonante, coliziune în urma c\reia r\mân acele sonorit\]i
edulcorate, plasate în contrast ferm cu impactul care
le-a introdus. Anatol Vieru remarca sentimentul
naturii ce se degaj\ din aceast\ lucrare. Dar, nu-i a[a,
natura e întotdeauna cinstit\, nepref\cut\.
S\ fii dezl\n]uit !
Post-modernismul, în special prin m\[tile sale,
apar]ine istoriei, îmbr\când situa]ii urgente, ce nu suport\
amânare. Ideile circul\ dezinvolt, spontan, f\r\ a fi îns\
agresive. Culmile de intensitate nu apar ca recuzit\ a
unui [oc, ci corespund unei tensiuni interioare îndelung
alimentat\ de episoade contemplative, de o simplitate
aparent\. Ca în Coloana f\r\ sfâr[it unde impetuozitatea
aglomer\rilor sonore narativ dezvolt\toare, de un colorit
ame]itor, se na[te din rarefierile la fel de entuziaste [i
de n\ucitoare ale travaliului de tip meditativ-expozitiv.
Tiberiu Olah este n\valnic [i atunci când ac]ioneaz\,
[i atunci când reflecteaz\, când fructific\ acele formule
ritmico-melodice de cert\ provenien]\ folcloric\, devenite
componente structurale ale stilului s\u, ori când gloseaz\
pe marginea unor solu]ii b\t\torite de muzica occidental\.
Consecin]a? Un anume vertij profitabil asediaz\ ascult\torul,
a[a cum, situat la mare altitudine, te ame]e[te, cople[indute,
perspectiva. Gestul componistic e unul toren]ial,
Tiberiu Olah certându-se [i împ\cându-se permanent
cu propria-i personalitate creatoare, fa]\ de care îndr\zne[te
s\-[i camufleze violen]ele [i s\-[i reprime senzualitatea.
C\ reu[e[te sau nu, asta-i o alt\ poveste.
S\ fii boem
În celebra sa Sonat\ pentru clarinet solo Tiberiu
Olah juxtapune în chip armonios practica omofoniei cu
ispitele polifoniei, hibridizarea sonatei cu fuga constituind
una dintre contribu]iile de indiscutabil\ originalitate ale
compozitorului. În fond, post-modernismul este profund
antidogmatic. Dar mai e [i iconoclast. O r\zvr\tire ce
îi contureaz\, o dat\ în plus, libertatea, conferindu-i
totodat\ [ansa unei comunic\ri rapide. Iar roadele acestei
comunic\ri sunt fulgura]iile destructurante ori incursiunile
fruste într-o direc]ie sau alta, autorul marcându-[i teritoriul
aidoma unui animal de prad\. Olah nu-[i administreaz\
ideea de polifonie la un instrument monodic, ci doar o
contureaz\. Rezult\ un fel de boemie componistic\
fascinant\, dar nesigur\, echivalând în mod consolator
ipostazele previzibile, academice, tocmai prin func]ia
charismatic\ îndeplinit\ de autor, ca [i prin proiec]ia
c\tre personificarea deplin\, discursul creator ferecându-se
în individual.
S\ fii receptiv !
Ca în orice labirint al adev\rului, important e traseul,
care oblig\ la vie]uirea cu tine însu]i, dar [i cu alteritatea
ta. Astfel, post-modernismul e plin deopotriv\ de puseuri
originale, inedite, extravagante [i de detente obi[nuite,
standard, ordinare. Când remedii insolite, când parafraze
ori chiar citate, cu toate îns\ înserate în regim de surpriz\
cât mai relevant\. Pe de alt\ parte, noile arhitecturi postmoderne
sunt dependente de atare aluzii ori prelu\ri, în
timp ce formele consacrate (de clasicism, romantism,
modernism) au încetat, în mare parte, s\ mai existe ca
atare, ele fiind înlocuite printr-un conglomerat de idei
[i fapte formale pe care le-am putea eticheta rezonabil
doar prin termenul de eseu componistic. A[a cum
este, de exemplu, Simfonia a IV-a „Giocossa”, în care
dincolo de pendularea ambigu\ dintre tragic [i comic
ori între monodie pe de o parte [i eterofonie sau polifonie
pe de alt\ parte, asist\m la translarea si combinarea în
trepte a unui material sonor care, la un moment dat
r\mâne parc\ uluit de sonorit\]ile beethoveniene ce ne
amintesc flagrant de Simfonia a IX-a. Printr-o asemenea
abordare a metabolismului componistic, Tiberiu Olah
bag\ de seam\ c\ post-modernismul trimite la o întreag\
tradi]ie european\, ce-i drept actualizat\ în fa]a prezentului,
astfel încât tiparele ei mentale [i expresive s\ exercite
o presiune considerabil\, re-formând percep]ia
noastr\ sonor\ [i împingând-o spre rezolvarea amiabil\
a dilemelor ridicate de grosul experien]elor avangardiste.
S\ fii altruist !
În primul rând cu tine însu]i, suprapunându-te ori
de câte ori este nevoie. Olah, bun\oar\, superpozeaz\
piese proprii, de sine st\t\toare, capabile s\ con-vie]uiasc\
atât separat, distinct, cât [i împreun\, solidar (ca în ciclul
Armoniilor) ori s\ sporeasc\ un traiect ini]ial, cu valoare
de cantus firmus, prin adi]ie progresiv\ sau simultan\
de voci, siameze din punctul de vedere al facturii [i
ethosului (ca în Rime pentru revela]ia timpului). Este
o conving\toare pledoarie pentru un aspect particular
al pluralismului, acela de posibil\ reduplicare auctorial\.
Un pluralism ce poate crea, iat\, o nou\ omogenitate a
în]elesului, în ciuda multiplicit\]ii de efecte, instrumente,
stiluri. Adaptând o butad\ a lui Hal Foster, am putea
spune c\ Tiberiu Olah dezvolt\ o muzic\ precum un
semn al muzicii.
S\ fii abil !
C\lin Dan spunea cândva c\ post-modernismul este
o cultur\ de a[teptare. „Nu se sesizeaz\ mari curen]i
energetici, ci doar o infinitate de puls\ri în zona eseisticii,
o simultaneitate de concerte camerale ce se grupeaz\
[i se despart în configura]ii aproximative [i efemere”.
În acest peisaj compozitorul post-modern pânde[te la
a r t e
toate col]urile, fiind preg\tit s\ r\spund\ oric\rei provoc\ri.
Nu e u[or s\ rezi[ti la un asemenea stres: î]i trebuie o
anume îndemânare, iscusin]\ chiar în a dribla ceea ce
nu te reprezint\ [i a deambula în zonele congruente cu
propriul temperament sau stil de lucru. Aparent Tiberiu
Olah nu a lansat idei monumentale, nu a avut revela]ii
esen]iale precum {tefan Niculescu, Aurel Stroe sau
Anatol Vieru. Numai cel care a str\b\tut cu gravitate
c\ile crea]iei poate sesiza inefabilul unei idei secundare
[i doar cel care a fost cutremurat de m\re]ia unor
vaste construc]ii poate în]elege semnifica]ia detaliului.
În Spa]iu [i ritm, ca [i în Simfonia a III-a, în Poarta
s\rutului, ca [i în clasele de compozi]ie de tipul Echinoc]iilor
sau Invoca]iilor Olah a [tiut s\ gestioneze cu dib\cie
rela]ia dintre obiectele [i evenimentele sonore [i modul
de perpetuare al acestora. Compozitorul, spre deosebire
de moda post-modernismului de nuan]\ hermesian\, nu
numai c\ pune în discu]ie, problematizând anume ceva,
ci chiar afirm\, dincolo de orice îndoial\, enun]uri
categorice. Este felul lui de a fi actual [i autentic.
S\ fii consecvent !
Jaques Lacan define[te post-modernismul prin prisma
dedubl\rii ce implic\ multiple rupturi în lan]ul semnifica]iilor
(dedublarea identificându-se în arta sunetelor cu pasti[a
Tiberiu Olah
[i cele [apte porunci ale
postmodernismului
[i colajul). Pe de alt\ parte, Frederic Jameson crede c\
„experien]a post-modern\ accentueaz\ eterogenitatea
[i profundele discontinuit\]i în opera de art\, care nu
mai este unificat\ sau organic\, devenind acum un virtual
ansamblu de subsisteme disjuncte”. La Tiberiu Olah,
dimpotriv\, opusul muzical, chiar [i atunci când are la
baz\ un material brut [i accidental ori impulsuri de varii
genuri [i pregnan]e, v\de[te o exemplar\ constan]\ [i
stabilitate. Nu e nici fluxul continuu, nest\vilit din
sintactica niculescian\, dar nici clivajele ori incompatibilit\]ile
din alc\tuirile formale ale lui Aurel Stroe. Compozitorul
refuz\ diagnosticarea curent\ a muzicii actuale ca
patologic\. Legat osmotic de tradi]ie, el lucreaz\ temeinic
la instaurarea unei euforii a sunetului ca o manifestare
concludent\ a post-modernismului în raport cu sublimul.
Iar dac\ Tiberiu Olah poate fi asociat esteticii postmoderniste,
este [i pentru c\ s-a dovedit a fi loial,
dezl\n]uit, boem, receptiv, altruist, abil [i consecvent.
Liviu D|NCEANU
România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008
23