In memoriam

Pe de o parte, formele sculpturii lui Nic\ Petre se înscriu într-un
anume comentariu pe marginea structurilor bizantine [i postbizantine
[i, pe de alt\ parte, acelea[i forme se supun gestului
impulsiv [i urgent de factur\ baroco-expresionist\.
çN DIMINEA}A zilei de 21 aprilie, Nic\petre,
pe numele lui civil Petre B\l\nic\, s-a stins din
via]\ la re[edin]a sa din Toronto. Indiferent cum
va fi receptat\ sculptura lui de acum încolo, un
lucru trebuie indiscutabil amintit în aceste
momente, pentru c\ sculptura noastr\, ca gen,
[i Nic\petre, prin consecin]\, fac parte dintr-o
cultur\ fundamental inapt\ pentru tridimensional,
ba chiar ostil\ acestuia. Noi nu am avut sculptur\
decât începând cu mijlocul secolului 19, iar
dac\ e s\ socotim bine, nu avem mai mult de
150 de ani de sculptur\ cult\ [i asta dintr-o
pricin\ foarte simpl\: a[ezarea noastr\ confesional\
sub influen]a r\s\ritului ortodox, care se înscrie
direct în reflexele iudaismului [i mai pu]in în acelea
ale culturilor occidentale clasice, ale culturii grece[ti [i
romane, nu a generat o civiliza]ie articulat\ a tridimensionalului,
ci, dimpotriv\, a determinat o filozofie [i o atitudine total
ostile acestuia, prin asocierea lui direct\ cu chipul cioplit.
Una dintre interdic]iile majore ale Decalogului este tocmai
aceasta: s\ nu-]i faci ]ie chip cioplit. Crizele iconoclaste,
începând cu aceea, major\, din timpul lui Leon al IIIlea
Isaurul, nu s-au încheiat o dat\ cu epuizarea fazei lor
acute, cu agresiunea s\lbatic\ a oponen]ilor de atunci
ai icoanelor, ci se prelunge[te, subtil, pân\ ast\zi.
Pe de o parte cultura occidental\, de tip figurativ,
de tip clasico-renascentist, are propria ei vitalitate în
spa]iul de referin]\, adic\ în ambian]\ catolic\, iar, pe de
cealalt\ parte, ideologia, filosofia, modul de în]elegere
[i de reprezentare a lumii, de factur\ vetero-testamentar\,
aceea în care Dumnezeu nu este corporal, în care figura]ia
esen]ei nu este posibil\ în cheie antropomorf\, se manifest\
[i ea cu aceea[i vitalitate.
Secolul 20, mai exact începutul secolului 20, a separat,
de fapt, cele dou\ paradigme într-un mod decisiv, iar
avangardele istorice, care includ dadaismul, futurismul,
suprarealismul [i a[a mai departe, nu fac decât s\
prelungeasc\ [i s\ accentueze înc\ o dat\ criza iconoclast\
de pe vremea lui Leon al III-lea. Iar dac\ e s\ facem un
inventar al tradi]iilor culturale, al educa]iei privirii, a[a
cum s-au manifestat ele la începutul secolului 20, o s\
vedem c\ avangardele au o extrem de mare densitate
de arti[ti care vin din trei mari tradi]ii culturale: unele
din iudaism, altele din spa]iul ortodox [i altele din ambian]\
protestant\. Toate cele trei surse confesionale [i filosofice
sunt de factur\ nonfigurativ\ [i ele nu [i-au însu[it
tipul de civiliza]ie antropomorf\, eroic\, clasico-renascentist\,
acela prin care statuarul a p\truns în civiliza]ia contemporan\.
Cel care marcheaz\ ruptura definitiv\, sau, mai bine
zis, cel care face trecerea de la sculptura ca form\
gravita]ional\, ca form\ newtonian\, c\tre sculptura
de tip imponderabil, c\tre sculptura ensteinian\, este
Constantin Brâncu[i. {i orice episod din sculptura
româneasc\, [i nu numai româneasc\, de dup\ Constantin
Brâncu[i nu poate fi judecat cu adev\rat decât raportându-l
la cele dou\ mari paradigme, la cele dou\ mari
aspira]ii ale formei tridimensionale: la aceea clasicorenascentist\
[i la aceea iudeo-oriental\. Brâncu[i, f\r\
s\ fie abstract, a[a cum de multe ori se face gre[eala de
a fi definit, este poate cel mai concentrat sculptor realist,
dar un sculptor non-figurativ. Brâncu[i este interesat
de un nou discurs asupra materiei, iar acesta nu
implic\ exterioritatea, aspectele anecdotice [i perisabile
ale formei, ci esen]ele, conceptele, defini]iile, scopurile
ultime ale energiei vitale care se concentreaz\ [i se
manifest\ într-o form\. El nu sculpteaz\ pas\rea, sculpteaz\
desprinderea de gravita]ie, sculpteaz\ zborul, nu sculpteaz\
pe[tele ca accident, sculpteaz\ fluidul, dinamica, nu
sculpteaz\ coco[ul, sculpteaz\ ritmica muzical\ a spa]iului,
nu sculpteaz\ foca, nu sculpteaz\ regele [i a[a mai departe,
ci sculpteaz\ principiile [i circumscrie conceptele.
Dup\ Brâncu[i lucrurile s-au clarificat [i s-au amestecat
în egal\ m\sur\. Foarte mul]i au intrat în brâncu[anismul
minor, au intrat în discursivitatea pe care Brâncu[i a
eliminat-o voit din preocup\rile sale, [i au r\mas în zona
de periferie a sculpturii brâncu[iene. Cei mai importan]i
sculptori de ast\zi din România [i din lume au un filon
brâncu[ian, f\r\ s\ fie epigoni sau parteneri mecanici
ai lui Brâncu[i. {i de la Henry Moore la Paul Neagu
avem nenum\rate exemple.
În acest sens, este foarte interesant de urm\rit ce s-a
întâmplat în sculptura româneasc\. Genera]ia din care
face parte [i Nic\petre este una de sculptori exemplari
[i i-a[ aminti aici pe Vasile Gorduz, Ovidiu Maitec, Paul
Vasilescu, George Apostu, Gheorghe Iliescu-C\line[ti,
Paul Neagu, Peter Jacobi etc. Dac\ privim aceste prezen]e
în sculptura româneasc\ [i universal\ în acela[i timp,
pentru c\ mare parte dintre ei sunt deja sculptori care
reprezint\ în egal\ m\sur\ spa]iul cultural românesc [i
diverse alte spa]ii culturale europene sau extra-europene,
se va vedea foarte limpede c\ fiecare [i-a identificat o
zon\ în care comunic\ cu Brâncu[i, dar în care se [i
individualizeaz\ în acela[i timp. Ovidiu Maitec, de pild\,
[i-a însu[it zona clasic\, o zon\ care ]ine cumva [i de
spa]iul aulic, de spa]iul imperial, de acea metafor\ a
stabilit\]ii, a a[ez\rii definitive în loc [i în timp.
George Apostu este singurul nostru sculptor romanic,
pre-gotic, [i ilustreaz\ o atitudine de tip prometeic,
fondator, care este fascinat\ de formele grele, abia scoase
din amorful materiei. Paul Neagu s-a dus [i c\tre zonele
alternative, c\tre modelarea spa]iului [i prin alte procedee
decât acelea stricte ale sculpturii, f\cînd [i performance,
[i instala]ii, [i obiecte, încercînd, prin toate, s\ redefineasc\
rela]ia cu spa]iul, s\ creeze un nou raport cu acesta.
Gheorghe Iliescu-C\line[ti s-a dus c\tre zona decorativ\,
c\tre zona care arat\ puterea de jubila]ie a p\durilor,
puterea de jubila]ie a lemnului, aceea în care gravitatea
este cumva l\sat\ într-un plan secund [i bucuria de a tr\i
este adus\ într-un plan mai apropiat, iar Gorduz [i
a r t e
Desp\r]irea de Nic\petre
Paul Vasilescu, prin interesul pentru modelaj, pentru
suprafa]\ [i pentru lumin\, l-au reconciliat oarecum
pe Brâncu[i cu Rodin.
În aceast\ orchestr\ de sculptori, în structura acestei
genera]ii, din punct de vedere tipologic, adic\ f\r\ a face
echival\ri axiologice, Nic\petre este un baroc cu tente
expresioniste. El [i-a însu[it for]a generatoare [i regeneratoare
a naturii [i a materiei. A descoperit for]ele germina]iei,
a descoperit for]ele htonice, st\rile de laten]\ ale realului
pe care le-a redimensionat, le-a restructurat, le-a reconstruit
[i le-a adus aproape de partitura muzical\ a desprinderii
de gravita]ie, a desprinderii de imperativele materiei
grele. În mod fundamental, ca [i Brâncu[i, Nic\petre
este un cioplitor, este acel tip de con[tiin]\ artistic\
care se sfie[te s\ se impun\ cu voluntarism în rela]ia
lui cu materialul. Cel care modeleaz\ lutul [i apoi îl toarn\
în form\ definitiv\, porne[te de la principiul c\ înainte
de a exista forma în materie, în substan]a amorf\,
exist\ în propria sa reprezentare, în mintea sa, în interioritatea
sa, el nef\cînd decât s\ o scoat\ din propria sa fiin]\ [i
s\ o adauge materialului pe care îl modeleaz\. Cioplitorii,
care reprezint\, într-un fel, maximum de ingenuitate,
maximum de inocen]\, sunt cei care cred c\ rupând
din materie, rupând din blocul de piatr\, din trunchiul
lemnului, a[chie cu a[chie, bucat\ cu bucat\, la un
moment dat, în\untrul amorfului, înl\untrul blocului
indiferent [i lipsit de orice rezolu]ie în sine, vor g\si
forma care a[teapt\ s\ fie descoperit\. Nic\petre este un
c\ut\tor, este un cercet\tor înl\untru, în substan]a lumii,
[i nu o con[tiin]\ care oblig\ lumea s\ ia formele propriilor
lui reprezent\ri. Dar aceste lucruri nu trebuie în]elese
mecanic [i absolutist. {i cel care adaug\ materie [i cel
care deta[eaz\ materia ilustreaz\ la fel actul de crea]ie;
reprezentarea interioar\, forma mental\ [i forma sufleteasc\
sunt prezente în aceea[i m\sur\ în metabolismul sculptorului,
doar tehnica [i procedeul prin care el î[i descoper\ propria
interioritate îl a[az\, aparent, în realit\]i cu totul diferite.
În ultima expozi]ie pe care Nic\petre a organizat-o
în România, cea din 2006, de la Biblioteca Central\
Universitar\, au fost concentra]i aproape 40 de ani de
sculptur\, din anii 1966-67, în orice caz de pe la mijlocul
deceniului 7, [i pân\ la începutul acestui mileniu, pân\
la începutul anilor 2000. Dac\ urm\rim traseele formelor
sale se va vedea cu cât\ stricte]e î[i urm\re[te programul,
cu cât\ convingere î[i decupeaz\ formele, cu cât\ acribie
î[i cultiv\ obsesiile. Indiferent dac\ e vorba de piatr\ sau
de lemn, imaginarul s\u func]ioneaz\ absolut identic
[i tr\deaz\ o energie vital\, o capacitate de absorb]ie, de
transmisie [i de r\spuns cu totul uimitoare. Cred c\ nu
exist\ în sculptura româneasc\ de ast\zi un temperament
artistic, în sine, de o asemenea vigoare [i o inocen]\ de
o asemenea dimensiune. Faptul c\ nu s-au manifestat
clivaje, c\ nu sunt rupturi în discursul s\u, c\ totul se
leag\ a[a cum a fost enun]at, arat\ cu cât\ precizie
Nic\petre [i-a decupat lumea de forme înc\ din anii
’70 [i cu cât\ perseveren]\ [i-a urm\rit-o. Chiar atunci
când trece la tridimensionalul de tip clasic, s\ zicem,
la acela figurativ, reperele lui de cioplitor [i dinamica
gândirii care ]in de t\ietura direct\ r\mân egale cu
sine, proaspete [i neperturbate.
Dac\ e s\ asociem diverselor stilistici interioare
momentele prin care formele lui Nic\petre au trecut,
atunci ele s-ar înscrie în dou\ mari categorii. Pe de o
parte, acestea se înscriu într-un anume comentariu pe
marginea structurilor bizantine [i post-bizantine, unde
ornamentica [i un anumit tip de figura]ie hieratic\ se
întâlnesc, [i, pe de alt\ parte, acelea[i forme se supun
gestului impulsiv [i urgent, de factur\ baroco-expresionist\,
la cap\tul c\ruia se intrez\re[te, îns\, nostalgia unui
clasicism imperturbabil [i senin.
Cam a[a se vede, la o privire sumar\, aventura sculpturii
lui Nic\petre la cap\tul a aproape patruzeci de ani de
lupt\ [i de reverie în pîntecele materiei. Al acelei materii
care, iat\, [i l-a revendicat acum pentru totdeauna.
25
România literar\ nr. 16 / 25 aprilie 2008