Managementul riscului de dezastru. Ghid de lucru pentru ONG-urile ...

Înþelegerea corectã a relaþiilor dintre
hazard, vulnerabilitate, risc ºi dezastru condiþioneazã
utilizarea corectã a terminologiei.
Aceste raporturi sunt sintetizate de
Alexander (1993) astfel: “Hazardul poate fi
privit ca situaþia pre-dezastru, în care existã
un anumit risc de producere a unui dezastru,
mai ales din cauza faptului cã o comunitate
umanã este situatã într-o poziþie de
vulnerabilitate”. Se evidenþiazã aºadar trei
etape în evoluþia unui fenomen natural ce
are potenþialul sã genereze consecinþe
negative: etapa de hazard, apoi apare
riscul ca acesta sã afecteze un areal
vulnerabil, iar în final se poate ajunge la
dezastru. Riscul se gãseºte la intersecþia
dintre hazard ºi vulnerabilitate, iar hazardul
este cel mai cuprinzãtor taxonomic (Cutter, 2001).
7
Autorii Tobin ºi Montz (1997) descriu
succesiunea manifestãrilor unui eveniment extrem
astfel: hazard – risc – ameninþare – impact/
dezastru – faza post-impact. Cu alte cuvinte, caracteristicile
de hazard existã încã din faza
iniþialã, atunci când fenomenul este pus în relaþie
cu societatea umanã, cu consecinþele pe care le
poate avea (vorbim deja de risc). Impactul cu
societatea sau, în unele cazuri, dezastrul
reprezintã faza de apogeu a unui fenomen
extrem. În final, se ajunge în faza post-impact
care este, din multe puncte de vedere, la fel de
importantã ca ºi celelalte. La rândul sãu, Smith
(2001) se opreºte asupra raporturilor dintre
hazard ºi risc. El considerã cã riscul include
probabilitatea ca un anume hazard sã se producã. Acelaºi autor comparã hazardul cu cauza,
iar riscul cu consecinþa: “hazardul (cauza) reprezintã o ameninþare potenþialã pentru
societatea umanã ºi valorile ei, iar riscul (efectul) este probabilitatea ca un anumit hazard sã
se producã”. Hazardul seismic sau atmosferic poate exista într-o regiune nelocuitã, dar riscul
apare numai acolo unde existã oameni ºi bunuri construite de aceºtia.