Vatra veche 11, 2012,BT

Ochean întors
În aprilie 1944, prima soţie a poetului
Nicu Caranica se întorcea cu
trenul în România din Italia, după divorţ,
însoţită de fetiţa lor de 3 ani,
născută la Roma, în 26 decembrie
1940, pe care o botezaseră Ana Maria.
După câteva puţine luni, s-au mai
născut doi gemeni, ai aceluiaşi cuplu,
acum separat, care au fost numiţi Mihai
şi Mihaela. În perioada „română”,
Ana Maria copil a fost desenată de
mai multe ori de pictorul şi graficianul
Eugen Drăguţescu, care probabil
frecventa familia Caranica. Aceste
crochiuri şi lucrări de grafică, care îi
erau atât de dragi prietenei mele,
înviorau camera ei de lucru şi camera
de dormit din viitoarea ei locuinţă
din Cluj.
Fraţii Caranica au trăit în România
comunistă şi, din cauza cunoscutelor
restricţii de circulaţie şi contacte cu
străinătatea, şi-au văzut tatăl după ce
împliniseră vârsta de 40 de ani.
Toţi copiii şi-au făcut şcoala într-o
urbe subcarpatică din Oltenia, înscrişi
cu numele de familie al celui de al
doilea soţ al mamei, inginer petrolist.
Această familie de ardeleni percepea
atmosfera din „Regat” ca searbădă,
neinteresantă, falsă, foarte diferită de
viaţa transilvană, viaţa pe care erau
temporar obligaţi să o parcurgă, dar
atât… Despre integrare, nici nu putea
fi vorba… Viaţa la Cluj era evocată
continuu cu nostalgie şi admiraţie.
Mama copiilor era o foarte distinsă
profesoară de limba română şi franceză
la liceul din localitate, care avea
printre altele o mare admiraţie pentru
poezia interbelică a lui Mihai Beniuc,
cu care familia Caranica fusese
prietenă în timpul studenţiei. Eram
mirată să aflu că acest poet pe care îl
învăţam la şcoală ca un reprezentant
tipic al proletcultismului, membru al
partidului comunist din ilegalitate,
fusese prieten cu acest cuplu de
oameni atât de culţi şi fini, subjugaţi
de literatura franceză şi italiană, aşa
cum îmi apăreau părinţii Anei Maria,
cu care eram colegă de clasă. Mi se
părea un paradox pe vremea aceea!....
Numele Caranica nu era pronunţat
niciodată în anii ’50, iar locul real de
naştere al Anei Maria era disimulat în
mai comunul Roman, oraş
moldovean, care nu putea stârni nicio
suspiciune. Ce ar fi fost şi ce întrebări
ar fi născut adevărul, oraşul oraşelor,
Roma, ca loc de naştere al timidei
eleve din clasa a V-a?
În fine, la terminarea liceului cu
10 clase, în 1957, au existat probleme
cu eliberarea certificatului de absolvire
şi a diplomei de bacalaureat, deoarece
copiii erau înscrişi şi notaţi în
cataloage sub numele de împrumut al
celui de al doilea soţ al mamei. Nu
cred că, vreme de 10 ani, Liceul nu
ceruse originalul actului de naştere al
Anei Maria, dar cred ca acceptaseră
tacit această situaţie ambiguă pentru
mai multă linişte... Numele de Caranica
stârnea fiori adulţilor pe atunci,
însă noi, copiii, nu prea ştiam de
relaţia care se făcea între acest nume
şi mişcarea legionară, despre care
învăţam ceva la istorie, numai lucruri
de rău, în general consideraţi ca fiind
nişte oameni de o violenţă neobişnuită,
care au folosit crima ca metodă de
luptă politică… Aşa au ajuns să ucidă
pe marele savant Nicolae Iorga…
Cred că în aceste împrejurări
particulare, Ana Maria a fost înfiată
de bunica maternă în anii adolescenţei
târzii... Oricum, multe amănunte nu
ieşeau în afara cercului strâns al
familiei lor, care era de o discreţie
specială în tot ceea ce făceau.
Ana Maria a fost luată după terminarea
liceului sub protecţia surorii
tatălui ei, dna Eta Boeriu (născută
Margareta Caranica) şi a fost înscrisă
la Facultatea de Litere din Cluj sub
numele de Ana Maria Boariu. După o
scurtă căsătorie cu Sergiu Dan, fiul
cunoscutului prozator ardelean Pavel
Dan, decedat din păcate timpuriu, pe
care nora, desigur, nu l-a cunoscut, ea
a continuat să trăiască în Cluj, ca
redactor la Editura Dacia.
Toată copilăria mea am auzit
evocări ale minunatei ei mătuşi, Eta
Boeriu, frumoasă, deşteaptă, elegantă,
talentată, foarte iubită şi admirată în
societate, pe care copiii Caranica o
adorau, dar care pentru Ana Maria
aceasta ar fi avut o slăbiciune
deosebită. Eta Boeriu apărea constant
în relatări ca o fiinţă ideală, demnă a
fi imitată şi urmata în preocupări şi
comportament. Eta era totul la Cluj.
Ea a introdus-o pe prietena mea în
societatea intelectuală a Clujului, în
cercul oamenilor de litere şi, în fine,
Ana Maria a început să se simtă acolo
ca „acasă”. Încet, încet, în povestiri a
început să apară şi figura vag
conturată a tatălui absent, Nicu
Caranica cu care, bănuiesc, relaţiile
erau doar epistolare. Şi acesta apărea
10
Ana Maria Caranica
_________________________________________________
o fiinţă ideală, un om deosebit de
cultivat, bun cunoscător al literaturii
franceze şi italiene, poet şi critic
literar, care trăia în „Oraşul
luminilor”, Paris… Figura lui era ca o
himeră şi, desigur, era recunoscută
totdeauna dorinţa fierbinte de a-l
întâlni ca persoană adultă şi formată
intelectual, ceea ce devenise Ana
Maria la Cluj. Nicu Caranica era a
priori considerat a fi o personalitate
fermecătoare, doar era fratele Etei.
Cred că a existat o corespondenţă
interesantă între tată şi fiică, ca între
doi oameni de litere, pe care, din
păcate, nu o cunosc.
Mihaela Fulea, muzicolog, sora
mai mică a Anei Maria, s-a stabilit
definitiv în Germania înainte de 1980
(cred) şi a fost prima care şi-a vizitat
tatăl la Paris. În acea perioadă, ea era
în curs de elaborare a unei teze de
doctorat despre opera componistică a
marelui George Enescu, pe care o
efectua în Germania. Avea nevoie de
Bibliotecile Parisului pentru
documentare. Nu ştiu dacă această
teză, care pare atât de interesantă, a
fost până la urmă finalizată, deoarece,
din păcate, ea a devenit curând
văduvă, la relativ scurt timp după
emigrare. Din informaţiile mele, şi
fratele geamăn, Mihai, şi-a vizitat
tatăl la Paris, cam în aceeaşi perioadă.
După nenumărate încercări şi
eforturi de tot felul, la începutul
anilor ’80, Ana Maria a obţinut în
fine mult râvnitul şi atât de invidiatul
paşaport „pentru vest”, cu care a
călătorit, în fine, la Paris şi Roma, cu
scopul declarat de a-şi cunoaşte tatăl.
Revederea a avut loc după o
reprimată dorinţă de peste 40 de ani.
Nicu Caranica i-ar fi spus în glumă,
cu autoironia caracteristică: „Sunt
vizitat de tot felul de femei şi bărbaţi
care vin de departe şi pretind că sunt
copiii mei. Ce surpriză!…” Ana
Maria şi-a schimbat lookul, s-a întors
cu altă culoare de păr şi altă coafură
de la Paris, care îi şedea foarte bine,
dar care părea excentrică pentru →
DR. CARME CIOFU