Vatra veche 11, 2012,BT

(I)
De la iubirea pasiune la comunicarea
corporală
Ghid de lectură la scenariul
teoretic al unui fost curs
Textul pe care cititorul îl are în
faţă reprezintă scenariul teoretic al
cursului de Hermeneutica iubirii.
Acest curs aplica relaţiilor
interpersonale înţelese ca o întâlnire
între lumi virtuale de semnificaţii
principiile interpretării hermeneutice
şi lua ca exemplu pentru acest tip de
relaţii iubirea. Conform evoluţiei
postmoderne a logicii programelor
universitare, acest curs a evoluat
tematic spre Corp şi comunicare, în
formula precisă a unui curs de
Comunicare de/şi gen.
Transcrierea scenariului teoretic
al cursului de Hermeneutica iubirii
într-o carte s-a dovedit foarte dificilă.
Discursul oral de tipul cursului
dispune de mijloace economicoase
pentru a semnala implicarea sau
dezimplicarea, detaşarea, seriozitatea
teoretică sau ironia jucăuşă, ipoteza
bine întemeiată sau sugestia ghiduşă.
Transliterarea şi transcodarea
acestor conotaţii ar fi necesitat spaţii
textuale largi şi explicaţii fastidioase.
De aceea, în cele din urmă, am ales o
soluţie de compromis între cursul
care a fost şi cartea care urma să fie.
Am transcris părţile teoretice care
analizau iubirea pasiune, iubirea de
tip Don Juan, iubirea romantică şi
iubirea aşa cum ea apare din
perspectiva psihanalizei, în funcţie de
cele trei mari teorii filosofice ale
dorinţei, platoniciană, spinoziană şi
freudiană, lăsând loc deschis în
ultimul capitol pentru cristalizarea
unei forme psihanalitice sau pentru
configurarea unei teorii corporeiste a
dorinţei. Am păstrat şi unele exerciţii
aplicative în excursuri semnalate prin
italice. Cititorul poate alege să le
accepte ca reţete sau „sfaturi
practice” ori să le considere tandre
ironii.
O bună parte a cursului n-a putut
fi transcrisă din pricina riscantei sale
oralităţi pentru care mi s-a sugerat să
fac mai degrabă o înregistrare.
Rămâne de văzut dacă bunăvoinţa şi
imaginaţia cititorului acestei cărţi o
va putea reconstitui pe cont propriu.
Iubirea în limitele unei
ontologii hermeneutice a
detaliului
În puţine locuri ale culturii occidentale
e atât de evidentă distanţa ce
separă filosofia de literatură ca în
modul diferit în care este tratată
iubirea. O atare diferenţă ar trebui să
fie prevenitoare în ceea ce priveşte
calitatea metafizicii occidentale, dacă
n-am şti deja că ea apare ca un
surogat de religie pentru elitele
raţionaliste şi continuă prin a fi, în
principal, o ideologie a raţiunii şi a
raţionalităţii. Poate că lipsa ei de
viitor în modernitatea târzie se leagă
tocmai de această parţialitate a
raţiunii faţă de multiplicitatea
dimensiunilor existenţiale...
Rezerva sau jena filosofiei
occidentale faţă de iubire merge mână
în mână cu rezerva mai accentuată pe
care raţiunea o are faţă de orice formă
a dorinţei şi se înscrie în clasa
generală a opoziţiei raţiunii faţă de tot
ceea ce nu este cunoaştere sau
moralitate raţională, dictată de reguli:
simţuri, imaginaţie, reprezentare,
sentimente etc. Iar diferenţa în
evaluarea iubirii faţă de dorinţă
provine, cu toată natura lor identică,
din modalitatea lor diferită: pentru
filosofie, iubirea este dorinţa
modelată, domesticită, cultivată. În
modelarea dorinţei, în domesticirea şi
civilizarea ei se recunoaşte meritul
literaturii, al mitologiei şi artelor în
general, şi se adevereşte o parte din
formula: Liebe ist nur ein Wort, dacă
o vom traduce hermeneutic: iubirea
este numai o semnificaţie. Acesta este
unul din efectele sociale sau
civilizatorii ale mitologiei şi artelor:
de a semnifica, de a produce moduri
de exprimare existenţiale, de a oferi
modele culturale. 1
Rezervându-şi dreptul de a medita
asupra iubirii, filosofia occidentală
recunoaşte efectul modelator al
literaturii asupra iubirii, dar nu
înţelege sau trece sub tăcere propriul
efect modelator. Or, participarea
filosofiei occidentale la ceea ce a
devenit iubirea în occident este la fel
de mare ca şi participarea la
edificarea creştinismului. Căci iubirea
devine în occident o formă a „dorinţei
1
Astfel, anecdota ne arată că sărutul
„standardizat”, închizând ochii, este consecinţa
difuzării unui model cinematografic
hollywodian al gestului...
______________________________
metafizice”, a dorinţei de Absolut, a
dorinţei de a fi Absolutul şi datorită
participării complice a filosofiei. Reprezentarea
occidentală a iubirii e
produsul specific al unei sacralizări
religioase a sexualităţii, peste interdicţiile
şi tabuizările căreia se suprapune
ontologia platoniciană a transcendenţei.
Iubirea, cel puţin iubireapasiune,
care, pentru Occident, este
forma pozitivă, acceptabilă religios şi
cultural a teribilei stihii care este
sexualitatea, la fel ca şi filosofia s-ar
putea să fie produse exclusiv
occidentale, „afaceri de provincie”.
Oricum, iubirea ca „dorinţă
metafizică” – dorinţă de Absolut,
Transcendent sau Sacru – este
coextensivă istoriei de până acum a
occidentului, la fel ca religia sa
creştină sau filosofia sa metafizică, la
fel ca tehnica ori artele sale.
În cadrele unei filosofiei occidentale
a dorinţei, iubirea nu apare nici
ca simplă afectivitate şi nici ca simplu
epifenomen al sexualităţii. În definitiv,
ce este iubirea ? Este ea propriul
meu sentiment, sentimentul celuilalt,
necesara relaţie dintre ele? În ce măsură
pot fi sigur chiar de sentimentul
meu? Ce este operaţional definitoriu?
Că simţim nevoia să stăm în preajma
lui? Că facem dragoste, că ne vedem
frecvent cu celălalt, că glumim cu
plăcere cu el? Răspunsul la toate
aceste întrebări e mereu interpretabil,
e o chestiune de hermeneutică. Fenomenologia
iubirii devine foarte vastă:
de la iubirea romantică până la filmele
pornografice, de la puritatea iubirii
adolescentine „potrivit semnificaţiei
poetice”, până la nevrozele erotice
ale psihanalizei şi psihiatriei, de
la mistică, la magie erotică. Cu o
singură condiţie: în măsura în care e
purtătoarea „dorinţei metafizice”. Întrebările
problemă: de ce ne îndrăgostim?,
de ce perseverăm în a ne
îndrăgosti, în pofida experienţelor
noastre dezastruoase sau decepţionante?,
de ce discursul îndrăgostit →
AUREL-TEODOR CODOBA
4