Vatra veche 11, 2012,BT

Cronica literară
Părintele istoriei, Herodot, recunoaşte
că Zamolxe a trăit (în jurul
anului 1400 î.C.) şi nu a fost un zeu
închipuit. De altfel, el e unul din cei
trei mari profeţi ai lumii (Zamolxe,
Zaratustra şi Moise), însă numai
despre Zamolxe există izvoare „ştiinţifice”.
De ce a devenit aşa celebru
acest „rege al nostru [...] ca zeu ce
este” (Platon, Harmides) 40 ? Pentru că
a fost un erou civilizator, un preot
venerat de toate castele: de kapnobatai,
care i-au moştenit obiceiul de a
trăi retraşi, de ktistai care au învătat
meştesugul vindecării de la el, de
polistai, care nu se ştie de unde
deţineau fantasticele cunoştinţe pe
care le predau mai departe, de
„preoţii-războinici” (şi ostaşi) care
rosteau numele lui în bătălii, de regi
care se pare că au preluat belaginele
de la Zamolxe 41 . Dacii au recunoscut
în Zamolxe, omul complex demn de
luat drept model, zeificarea sa venind
în mod natural, aşa cum procedăm şi
noi astăzi cu sfinţii. Totul în sacralitatea
Logosului. „Secretul ar deplânge...
de-ar fi, de-ar şti, de-ar spune. /
Ci’în nume se deşartă,-a numi deşertăciune...
/ În sens, e adevăru-i drept
timp... se înţelege... / Vorbeşte vastul
Logos, nedezlegându-şi lege...”
În acest context trebuie citit
volumul lui Petru Solonaru 42 , volum
de poesie ermetică şi iniţiatică.
Precum mulţi istorici, nu cred ritualul
de zeificare era o formă de instruire a
preoţilor daci în ţări străine, aşa cum
s-a întâmplat cu Pitagora, deoarece ei
deţineau cunoştinţe pe care egiptenii
şi grecii nu le aveau. Poate că un
„schimb de experienţă” faţă de legile
ancestrale pe care le deţineau
pelasgii, geto-dacii şi după care se
ghidau de multă vreme să-i fi
determinat să călătorească în urmă cu
mii şi mii de ani, dacă nu cumva
civilizaţia lor era mult mai veche.
Poemul Zamolxeion, care dă şi
numele cărţii, este dedicat acestor
preoţi, iniţiaţilor, celor aleşi, capabili
să răstălmăcească cuvintele sacre. Să
nu uităm că Zamolxe a fost primul
40 Platon, Opere complete
41 http://www.2012en.ro/2008/08/religiadacilor-si-importanta-lui-zamolxe/
42 Petru Solonaru, Zamolxeion, Editura Contact
international, 2012
legiuitor al Europei 43 . Aşa cum Melchisedec
a dăruit rânduiala sa poporului
Vechiului Testament, Zamolxe a
dăruit-o continentului pe care l-a locuit.
Însuşi Isus, întrebându-i pe farisei
al cui fiu este Cristos (Mt. 22,42-
46), a invocat înţelesurile Psalmului
109, numit al regelui David, ce consacra
definitiv rânduiala lui Melchisedec,
ca unică rânduială în Biserica
Sa, invocat şi în textul esenienilor de
la Qumran, Midrash Malkizedeq, care
a pus în evidenţă existenţa unei relaţii
de excepţie între YHWH şi Melchisedec.
Trebuie să conştientizăm că încă
din perioada biblică a existat un
singur Dumnezeu, în care Melchisedec
fusese consacrat în numele lui
YHWH ca Dumnezeu al Facerii lumii,
preexistent neamului ebraic. Deci
multe date converg spre a-l privi pe
zeul nostru demn de a fi privit în acelaşi
fel şi un preot al lui Dumnezeu,
să fie preot al lui Zamolxe 44 . Dar
credinţa în Zamolxe era credinţă în
nemurire sau în înviere? Transmisă de
Herodot, de Platon şi de Strabon, credinţa
daco-geţilor în nemurire a fost,
chiar, fapt de viaţă trăit concret şi nu
mitologie. Trăită în mod real, chiar şi
după perioada de început a creştinismului,
această credinţă a daco-geţilor
se apro-pia mai mult de Înviere decât
de nemurire, din moment ce solul
care murea, în mod vizibil, străpuns
de cele trei suliţe ajungea să se prezinte
în faţa Marelui Zamolxis spre a
rosti mulţumirile şi rugăminţile se-
__________________________________________________________________________
43 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor
religioase, vol. I.
44 Pr. prof. univ. dr. I.G. Coman, conform
căruia daco-geţii au trecut la îmbrăţişarea
creştinismului cu convingerea că însuşi
Zamolxe le dă acest sfat.
32
______________________________
menilor săi, tocmai fiindcă aceştia
credeau în această trecere prin moarte
la o nouă viaţă.
Concepte antice se răsfrâng în
poemul lui Petru Solonaru prin
lumină. Razele sunt „slove şi reflexii
printr-un viu tarot / din prezentul
veşnic” din care cititorul, el însuşi
devenit discipol, îşi extrage seva
pentru cele care’l vor conduce pe firul
numărului pur ce naşte şi moare în
eter spre o limită a Logosului armonic
în chaosul Nimănui. Punctul desluşit
în Oul Lumii, izvorâtor de vortex
sferic, devine ţel pe scara
necuvintelor ascunse’n visul lui Iacob
spre grădina aflată în templul fără
cheie, a cărui poartă deschisă e
pătrunsă întru iniţiere. Aici poetul
„Prin cugete prefiră o încâlcire oarbă
/ vermeie irizare, sperjură, să resoarbă
/ voracele nirvanic... Gol, hybrisul îi
scapă / sub divizibil orfic spre: Foc,
Luth, Aer, Apă...” Şi’n tăcerea
infinitului, unde nu oricine aude
armonia furtunii dominată de iertare,
se văd ochii lui Dumnezeu. Privirea
poetului se luminează, parte din
aceleaşi reflexii culese din cea a
universului. Profet prin har divin,
menestrelul e cel ce poate trezi
divinul pentru-a risipi umbrele de pe
pleoapele noastre lăsate, sub care
irizează negrul, albul, roşul şi în final
lumina. Dacă piatra se va ridica din
adânc, şlefuită într’o mie de ani de
furtună, din adâncul ocean înţeles
doar de învăţat, preschimbarea culorii
aduce, precum Leviathan, acumulare
de’ntuneric în Chrysopeea.
„Misterele de la Eleusis proclamă
solidaritatea de ordin mistic între
hierogamos, moartea violentă,
agricultură şi speranţa unei existenţe
fericite dincolo de mormânt!”
Ele sunt sursa scenariilor păgâne
şi a sacrificiilor rituale, dar conţin →
JULIETA CARME
PEDEFUDA