Vatra veche 11, 2012,BT

Poezia lui George Dan s-a întors,
după un naufragiu de câteva decenii,
la izvoarele dintotdeauna ale marii
literaturi române. Într-un veşmânt de
sărbătoare datorat, în egală măsură,
prestigiului de critic şi istoric literar
al lui M.N. Rusu, sensibilităţii
Danielei Mariano şi efortului grafic al
tinerei edituri clujene, Eikon. Un
nume ce părea uitat a fost, cu
exemplară competenţă şi probitate,
restaurat în demnitatea visului şi a
credinţei sale. Volumul Oamenii din
lande (2012), de-ar fi să urmăm o
idee a lui Nichita Stănescu, e poate
chiar sugestia mărilor din zbor şi a
aripilor deschizând ferestre către
lumea ireală, în 1946, a libertăţii şi a
cuvântului inefabil. A cuvântului ca
un Lazăr dezbrăcat de trup, eliberat
din peştera cărnii (a istoriei) şi, metaforic,
restituit incendiului spiritual.
Lansarea cărţii, succesiv, la Braşov şi
Bucureşti (1, 3 iunie 2012) a constituit,
din cel puţin trei motive, un eveniment
cultural cu totul remarcabil.
Mai întâi, fiindcă, după peste patru
decenii de la Utopica (1969), M.N.
Rusu revine spectaculos în actualitatea
literară imediată cu o ediţie simbol.
El, temutul critic al anilor ’70, de
la Amfiteatru, Luceafărul, Viaţa studenţească,
Cronica, Familia, plecat,
după 1990, să-şi continue activitatea
acolo unde politica culturală a statului
a falimentat lamentabil. A plecat,
deci, la New York, în cea mai mare
comunitate românească din Statele
Unite şi în cea mai bine organizată
reprezentare a spiritualităţii naţionale.
Este redactorul-şef al revistei Lumină
lină/Gracious Light şi al Cenaclului
„Mihai Eminescu”, după ce a încheiat,
ca director, istoria Lumii libere,
una din cele mai importante publicaţii
ale exilului politic românesc
de peste Ocean. Cu o activitate prodigioasă
departe de ţară, i-a fost, probabil,
mai lesne decât nouă să vadă
cât de mare e criza valorilor de acasă
şi cât de extinsă criza de autoritate a
actului critic. O posibilă explicaţie a
gestului de curaj şi responsabilitate în
învierea unei opere şi a unui nume.
Fiindcă, este al doilea argument al
importanţei întâlnirilor din zilele
amintite, M.N. Rusu nu editează pur
şi simplu un autor şi un manuscris dat
lui spre păstrare în... 1966. El reîntregeşte
şi corectează, prin acest volum,
sumarul de nume al aşa-zisei generaţii
pierdute. Îl adaugă pe George Dan lui
Ion Caraion, Geo Dumitrescu, C. Tonegaru,
Mihail Crama şi celorlalţi importanţi
scriitori ai insurgenţei lirice
postbelice, repede suprimată prin măsurile
agresiv-discreţionare ale cenzurii
(manuscrisul, acum editat, al lui
George Dan, datează din 1946,
volumul lui Geo Dumitrescu, Libertatea
de a trage cu puşca, apare în 1945
şi, în acelaşi an, Omul profilat pe cer,
al lui Ion Caraion).
În sfârşit, M.N. Rusu înseamnă şi
prezenţa printre noi a modelului de
critic şi istoric literar pe cale de dispariţie.
Omul de mare cultură pentru care
se mai justifică încă existenţa bibliotecilor,
a sălilor de cercetare, a
fondurilor documentare, a arhivelor şi
a colecţiilor de periodice. Într-un cuvânt,
a memoriei noastre culturale.
Camil Petrescu spunea că obiectivul
criticii literare este controlul permanent
al derivelor intelectuale. Este
exact ceea ce a făcut, face şi, sper, va
mai face, cu aceleaşi remarcabile
împliniri editoriale, M.N. Rusu.
O observaţie finală. Departe de
ţară, M. N. Rusu face, la New York,
ceea ce fac colegii lui de la Bucureşti,
Cluj, Iaşi sau Timişoara. Scrie, adică,
în limba română, construieşte punţi
de comunicare între două culturi, organizează
spiritual o comunitate şi
imaginează, peste Ocean, utopii de
identitate naţională. Comentează
cărţi, editează publicaţii restituie documente,
validează efortul creator al
noilor veniţi, oficiază, cu prestigiu, în
congrese şi cenacluri, întreţine, altfel
spus, cu pasiune şi jertfă, ideea hotarelor
deschise şi a cuvântului liber. Îşi
continuă, prin urmare, sub acelaşi cer,
cu dăruire şi competenţă, programul
36
de critic şi istoric literar dinainte de
1989. Consacră, la New York, oameni,
valori şi idei (în Lumină lină,
ew York Magazin, Meridianul românesc
sau Romanian Journal) aşa
cum o făcea, acum câteva decenii, la
Amfiteatru, Luceafărul sau Cronica.
Doar culorile anotimpurilor sunt altele
şi memoria vârstei mai nostalgică.
Omul e acelaşi, îndeletnicirile lui neschimbate,
fiindcă, oriunde, pagina de
revistă şi obişnuinţa scrisului sunt
aceleaşi. Ceea ce impresionează este
această revenire spectaculos-editorială
într-o lume literară descumpănită
şi, nu de puţine ori, indiferentă faţă de
gloria puterii ei şi faţă de lecţia amară
a înfrângerilor ei. M.N. Rusu s-a
întors printre noi cu lecţia de miraj a
adevărului şi cu cea de recunoscută
probitate profesională. El, care n-a
trăit nicio clipă altfel decât împreună
cu noi.
AUREL SASU
Printre multele surprize ale verii se
înscrie şi una extrem de plăcută:
apariţia la Editura Nico din Târgu-
Mureş, a unei cărţi de excepţie. Ne
referim la cartea Lentila de contact,
semnată de cunoscutul om de cultură,
Nicolae Băciuţ. Sub forma unor
„Dialoguri la distanţă”, provocate de
iluştrii mânuitori ai condeiului,
Nicolae Băciuţ şi Dan Mucenic, se
dezvoltă, cu ajutorul unor interviuri
luate de profesionişti ai genului, ca
Alexandra Jinga, Liliana Moldovan,
Lucian Mănăilescu, Raia Rogac, prof.
Mirela Corina Chindea ş.a., o
adevărată profesiune de credinţă. →
IO CATRIA