Vatra veche 11, 2012,BT

More documents

Recommendations

Info

conturând cel mai amplu şi mai tulburător roman politic al literaturii contemporane. Omul nu poate exista în afara istoriei, oricât ar vrea să se sustragă. Cu doar un an înainte de dispariţia sa prematură, având ca acoperire o operă şi o experienţă vastă, autorul declară cu seninătate: „Istoria e pentru mine o sursă de inspiraţie nu mai mult decât în sensul că ea determină aproape în mod decisiv destinele oamenilor” 4 . Istoria a fost – spune acesta cu altă ocazie – „una din obsesiile mele” 5 , observând polemic că obsesia fundamentală a scriitorilor români nu a fost istoria, ci „ideea de destin care a ajuns la forme de expresie împlinite.” Ceea ce l-a interesat cu adevărat pe Marin Preda a fost drama omului atins de viclenia istoriei, „omul cu tră-săturile fundamentale ale unui ţăran contemplativ, posesorul unei spiritualităţi adânci, reprezentantul unei civilizaţii arhaice tradiţionale” 6 . Adică acel om pentru care timpul răbdător e o aparenţă şi conţine, în manifestări-le ei concrete, forţe distrugătoare. În scrierile sale, Preda surprinde fie ţăranul cu problematica sa, fie individul dezobişnuit de viaţa rurală care asaltează necunoscutul oraşului, fie intelectualul cu o mai îndepărtată origine ţărănească. În niciuna din aceste ipostaze, omul nu se află în cele mai amicale relaţii cu timpul istoric, care mai degrabă îl agresează, îi fragmentează puterile şi încrederea în sine. „Marin Preda e, poate, scriitorul român preocupat în cel mai înalt grad de stricta condiţionare a individului de către istorie, dar într-o mai mare măsură de replica acestuia care nu poate fi decât una etern umană, dincolo de statutul social şi limitele unui spaţiu peste care a năvălit o istorie tenebroasă şi distrugătoare. Destinul individual şi social se arată că poate fi afectat, perturbat, malformat, dar <strong>veche</strong>a matcă structurală a fiinţei umane se dovedeşte cu mult mai amplă şi mai rezistentă. Ea constituie chiar baza de cicatrizare a afecţiunilor organismului individual, de supravieţuire după ce destinul său istoric s-a încheiat.” 7 4 Apud, Mircea Dinutz, „Marin Preda – patosul interogaţiei”, pag. 19. 5 Ibidem, pag. 19. 6 Ibidem, pag. 54. 7 Mircea Danutz, „Marin Preda – patosul interogaţiei”, pag. 77. Acceptarea de către public a cărţii are – dincolo de calităţile incontestabile ale scriiturii prediste – şi cauzalităţi extraliterare. Scriitorul nu a ignorat niciodată planul politic al vieţii în romanele sale sau semnificaţia lui, dar i-a acordat un rol fundamental, înaintând cu precauţie împotriva cenzurii. Faptul este evident în „Moromeţii” II, în „Intrusul” şi în „Marele singuratic”, unde ochiul naratorului este critic, ştiind să-şi insinueze, să sugereze sau chiar să pronunţe dezacordul. Cu toate atenuările de ton, politicul este bine instalat în „Moromeţii” II, cu merite prea puţin recunoscute în această direcţie. Singura dată când politicul ocupă un loc major, fără a fi cu totul central, este în „Delirul”, unde pe lângă echipa de tineri a cărţii, care sunt mizele sufleteşti şi epice ale lui Marin Preda, prozatorul aduce în scenă evenimente şi personaje politice precise, cu toată hotărârea. Ştim acum că tema povestitorului era tocmai prezentarea acestei epoci, cu frământările sale sau cu delirurile ei, cu soarta noii generaţii văzută dinainte de a-şi lua avânt. Această reacţie externă a influenţat judecata şi soarta romanului „Delirul”, ca şi soarta prozatorului. „Opera lui Marin Preda reprezintă o amplă meditaţie asupra condiţiei umane, iar în esenţă Preda mereu a urmărit să evidenţieze raportul conflictual între om şi destin. Dar întotdeauna destinul cu care se confruntă individul nu este al său, ci el se luptă cu destinul colectivităţii. Astfel istoria este refăcută şi văzută prin ochiii unui singur personaj, prin prisma individualităţii. Se poate afirma că Marin Preda a vrut să aibă în centru ca personaj principal, în operele sale, istoria, care a reuşit să influenţeze şi celelalte personaje, dar pe fiecare într-un alt mod.” 8 Marin Preda refuză să creadă că istoria este un fapt dat, o predestinare a unei puteri divine, care antrenează oamenii spre împlinirea voinţei puterii divine. Pentru Preda, istoria reprezintă un proces complex, ale cărui desfăşurare şi finalitate nu sunt cunoscute, şi care nu poate fi controlată de individ. Istoria reprezintă pentru scriitor evenimentul prezentului imediat, care îi conferă o evoluţie nu totdeauna conform legii. 8 Ibidem, pag. 17. 16 Harfe-n răsărit Ce frumos e Dumnezeu Ce trăieşte-n jurul meu Şi în mine. El în lacrima-mi mereu Îşi aşterne patul său Şi-i e bine. – Doamne, Doamne, cântec viu, Tu mă ştii, eu nu te ştiu Totdeauna. Şi-mbrăcat cu linişte, Prin albastra crinişte Zbori cu luna. – Ce frumos eşti, Doamne, vai, Ochii-ţi sunt peceţi de rai, Psalmodie! Şi când mi-atingi sufletul Prin el uiţi cu umbletul Harfe-o mie. – Fără tine, dacă pleci, Aş apune întru veci Ca o steauă, Dar tu vii în noaptea grea, Vîscolindu-mi inima Cu-a ta neauă! Ce frumos e Dumnezeu, Locuind în jurul meu Şi în mine, Pân’şi după ce voi fi Dus în El pe biblii vii De gherghine. Iar atunci, cu doruri mii, Din pridvorul inimii Voi fi-n noapte Preschimbat în turturea, Dată-n scrânciob de o stea Fără moarte. Invizibilul măreţ Ce-i invizibil e măreţ, Să nu uiţi, doamnă Poezie, Cin’te citeşte nu te ştie, Cine te uită – n-are preţ, Tot invizibilu-i măreţ... Aşa şi tu, copil din verbe, Fii anonim de vrei să fii Aplaudat de ciocârlii Şi nu de feţele imberbe, Care n-au loc în veşnicii. TRAIA VASILCĂU
„Integrala Steinhardt – de ce nu m-aş lăuda şi eu niţel? – este, cred, unul dintre cele mai serioase proiecte editoriale de după 1990” .B.: Cum l-aţi descoperit pe Steinhardt? Cum aţi ajuns la implicarea în gestionarea posterităţii sale? G.A.: Este o întrebare care mi s-a mai pus, drept pentru care voi da şi eu un răspuns pe care l-am mai dat. Pe Steinhardt l-am descoperit predându-l. Între 1990 şi 1999, am fost profesor de literatură la Şcoala Normală din Bucureşti. Prin 1995, Jurnalul fericirii a intrat în programa de literatură pentru clasa a XII-a. Am constatat că această carte extraordinară avea o priză deosebită la elevi (e drept că Şcoala Normală era un liceu de elită, iar elevii din acei ani mai aveau cât de cât memoria trăită a comunismului). Contaminarea a fost reciprocă în acest tip de exerciţiu. Stimulat de acelaşi exerciţiu, am scris apoi o lucrare de gradul I despre problema libertăţii la N. Steinhardt şi la F.M. Dostoievski (care avea să devină unul din capitolele viitoarei mele monografii). În anul 2000, am publicat o micromonografie . Steinhardt în colecţia „Canon” a Editurii Aula. Tot atunci, am început un doctorat consacrat vieţii şi operei lui Steinhardt (din 1999, devenisem asistent la Facultatea de Litere din Bucureşti). Doctoratul a fost finalizat în 2007 şi susţinut în 6 martie 2008 (6 martie 1945 este, după cum se ştie, data instalării guvernului Petru Groza, eveniment care avea să-i mutileze destinul şi lui Steinhardt şi nouă – prilej de remember ironic la susţinerea tezei). Această teză stă la baza monografiei . Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, publicată în 2009 la Editura Humanitas. Din 2001, am început să merg, cel puţin o dată pe an, la Rohia, pentru explorarea arhivelor de acolo, dar şi pentru sistematizarea şi îmbogăţirea acestora. Concomitent, am început explorarea şi a altor arhive (de pildă, arhivele CNSAS). Aşa că, din aproape în aproape, am ajuns să mă implic şi în editarea Integralei Operei lui . Steinhardt, care apare la Editura Polirom (proiectată în 21-22 de volume, din această Integrală au apărut până acum 14 volume, plus varianta inedită a Jurnalului fericirii). Pentru mine, monografia, implicarea în editarea Integralei, celelalte texte, conferinţele, interviurile, apariţiile în emisiuni de radio sau televiziune fac parte din acelaşi proiect al – dacă vreţi – „gestionării posterităţii” lui N. Steinhardt. .B.: În ce fel a schimbat editarea Jurnalului fericirii percepţia biografiei steinhardtiene, a operei sale? G.A.: Păi, Jurnalul fericirii, apărut pentru prima dată în 1991, este, în ordine cronologică, primul text al biografiei steinhardtiene, publicat la noi. Celelalte texte autobiografice (scurte ca dimensiune) au apărut ulterior. Bine, cu excepţia „Notei autobiografice”, apărută în Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română, coordonat de Alexandru Mirodan şi publicat în 1986 la Tel Aviv. Câtă lume, însă, cunoştea acest text? Elemente ale biografiei steinhardtiene erau cunoscute doar în cercul apropiaţilor săi. Aşa că, editarea Jurnalului fericirii nu a schimbat, ci a creat percepţia (cel puţin percepţia publică) a biografiei lui Steinhardt. Aveam astfel atât imaginea unui Steinhardt antebelic, cât şi a unui Steinhardt interbelic şi postbelic. Aflat la incidenţa cu marile tensiuni de idei ale secolului 20 şi angrenat în bătăliile cu marile Utopii ale aceluiaşi secol dramatic. Având libertatea ca proiect central al vieţii şi operei sale în toate aceste secvenţe istorice (este şi ceea ce m-a atras cel mai mult la Steinhardt). Fireşte că sunt câteva evenimente majore ale destinului său: detenţia politică şi botezul creştin (dar şi drumul anevoios până la acest eveniment care a avut loc în 15 martie 1960 în celula 18 a închisorii de la Jilava), cunoscute, în detaliu, doar după editarea Jurnalului... Şi apoi câtă lume ştia despre tentativele lui Steinhardt de a se integra, împreună cu Emanuel Neuman, în Sinagogă, deci de a-şi asuma integral spiritualitatea în care se născuseră, dar şi despre eşecul acestei tentative? Sau câtă lume ştia, până la apariţia în acest an a variantei 17 inedite a Jurnalului fericirii, despre vizita pe care adolescentul Steinhardt i-o făcuse în 1927 lui Sigmund Freud, cu care se înrudea pe linie maternă? Şi exemplele pot continua pe pagini întregi... În ceea ce priveşte schimbarea de percepţie asupra operei steinhardtiene, aici, da, Jurnalul fericirii ne provoacă la o „revizitare”, la o relectură a întregii sale opere. Jurnalul fericirii luminează altfel opera steinhardtiană, îi luminează nişte „cotloane” care rămăseseră în umbră. La o lectură inversă provocată de această carte, putem descoperi nişte sensuri care până atunci ne scăpaseră. De plidă, substratul subversiv al criticii steinhardtiene. Se ştie că Jurnalul fericirii a fost confiscat pentru prima dată în 1972 (şi pentru a doua oară în 1984). Cum acest text nu avea nicio şansă să apară în comunism, Steinhardt a reuşit să „deverseze” unele idei sau fragmente în volumele care au putut vedea lumina tiparului (procedeul acesta e analizat în aparatul critic al Integralei). Acum, când avem Jurnalul... pe masă, deci întregul din care fusese „deversată” partea, sesizăm mai uşor astfel de substraturi subversive. Să dau un exemplu, ca să fiu mai uşor înţeles. În volumul Incertitudini literare din 1980, există un articol intitulat „H. de Balzac şi G.B. Shaw: două dosare judecătoreşti”, în care, pornindu-se de la romanul Punerea sub interdicţie, de Balzac, şi de la piesa Sfânta Ioana, de Bernard Shaw, se analizează mistificările, măsluirile din unele procese judiciare (ca, de pildă, procesul Ioanei d’Arc). Textul a fost deversat aproape integral în Jurnal... Acum, când citim Jurnalul fericirii, putem mai uşor sesiza că textul din Incertitudini..., prin numeroasele similitudini descrise, trimitea la mistificările din procesele politice comuniste. Şi sunt numeroase exemplele de acest fel... .B.: Cum vă explicaţi notorietatea Jurnalului fericirii? G.A.: Jurnalul fericirii este una dintre fericitele excepţii care confirmă aşteptările legate de ideea literaturii de sertar. Să ne amintim că, după 1990, toţi ne aşteptam la revelaţiile produse de o mare de literatură de sertar. Or, aşa cum s-a dovedit, sertarele scriitorilor români s-au dovedit cam goale. Jurnalul fericirii este una dintre puţinele excepţii de la această situaţie. El adaugă, pe de altă parte, încă un sens conceptului de literatură de sertar: literatura depozitată în sertarele Securităţii. Ca şi alte volume de memorialistică a detenţiei, cartea lui Steinhardt este o formă de → ICOLAE BĂCIUŢ
Page 1 and 2: 11 Lunar de cultură * Serie veche
Page 3 and 4: Editorial În urmă cu zece ani, î
Page 5 and 6: afirmă, extatic şi tangent la exi
Page 7 and 8: festivitate, nu o repetiţie reală
Page 9 and 10: stejar. A căzut în bătălia pent
Page 11 and 12: cenuşiul României din acei ani…
Page 13 and 14: Europei, rămâne doar fascinantă,
Page 15: morţii în „Steaua” nr. 8/1960
Page 19 and 20: „Hristos, ca şi Tatăl, lucreaz
Page 21 and 22: (I) Raportul lui Nicu Steinhardt cu
Page 23 and 24: altora. Dacă va fi cu putinţă s
Page 25 and 26: Cronica ideilor (I) 1. Privire de a
Page 27 and 28: Exasperat de „profesionişti”
Page 29 and 30: În fine, Sacrificiul îi aduce în
Page 31 and 32: Laurenţiu preia singurătatea şi
Page 33 and 34: şi trimiteri la salvarea messianic
Page 35 and 36: poetului francez se răstoarnă: î
Page 37 and 38: Unică, prin sinceritate şi căldu
Page 39 and 40: intenţionat să reconstituie itine
Page 41 and 42: precum a Păsării Phoenix, într-u
Page 43 and 44: care a mişcat lucrurile în unele
Page 45 and 46: - La începutul lui august 2012, As
Page 47 and 48: (IV) …scriitorii ăştia tineri,
Page 49 and 50: (VI) IV. AERUL Simbol al elevaţiei
Page 51 and 52: fiica ta a murit, adică degeaba î
Page 53 and 54: a unor strădanii de înaltă vibra
Page 55 and 56: De la bun început, precizez că r
Page 57 and 58: Frântă pe roată Năduşeala îmi
Page 59 and 60: limba engleză, găsindu-ne într-u
Page 61 and 62: A4 În mica arhivă I. Peltz (risip
Page 63 and 64: 25 octombrie 1923 - 25 octombrie 19
Page 65 and 66: În spatele lunii De mi-ai putea ş
Page 67 and 68:
care avea un ornament floral în nu
Page 69 and 70:
CAPRICIU VITAL Malul mării, subţi
Page 71 and 72:
Starea prozei …Pân`la Pod-de-car
Page 73 and 74:
CĂRTURARI I pentru Ion să ai pute
Page 75 and 76:
-file de jurnal- August 2012 Aproap
Page 77 and 78:
Excelsior Venele tuturor secolelor
Page 79 and 80:
Doi fraţi de la capetele depărtă
Page 81 and 82:
Curier Impactul revistei VATRA VECH
Page 83 and 84:
Mulţumiri, urări de bine! Ioan Pa
Page 85 and 86:
Între 10 şi 14 octombrie, în Ger
Page 87 and 88:
Un singur oraş din România, duce
show all

Vatra veche 11, 2012,BT

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?