Vatra veche 11, 2012,BT

(căci altfel când avusese timp părintele bucătar să-i
gătească?), somni bulbucaţi, crapi bortoşi, ştiuci zvelte,
mrene aurii, plătici turtite, lini cu pieliţa de şarpe,
caracudă, ţipari, scoici, raci în tot soiul de gustări şi
înfăţişări, ciorbe, plachii, marinate, rasoale, pe varză,
umpluţi cu stafide, cu ceapă, cu nuci, scordolele şi pilaf de
gâturi de raci, ghiveciuri la tavă, cu untdelemn grecesc, cu
măsline de Volo, clăbuci de icre, stive de raci roşii… Vor
mai fi aduşi ţârii, care chiar acolo fură părpăliţi,
amestecaţi cu oţet, untdelemn şi pătrunjel, precum şi
câteva smocuri … de păstrăvi.
Chiar şi oamenii care participă la „facere” sunt ieşiţi din
comun, pe măsura forţelor naturale: Trebuie un risipitor să
toarne untdelemn şi un nebun să… bată icrele.
Se petrece, şi în această zi, o reaşezare, o modelare, o
schimbare a vinurilor, care să rezoneze cu peştele. Deci
(…) întâi cu un vin niţel mai acriu, ca să taie izul greu de
mâl şi baltă, şi pe urmă cu altele mai vârtoase, vinuri
răspicate, cu fund, de coniac şi adânc de cotnăraş, în care
peştii să nu mai înoate ca în apă, ci să se mistuie îndată.
La aşa cotnăraş, aşa odihnă!
Pentru ziua a patra, miercuri, s-a poruncit mielul, mielul
în cele trei ipostaze ale lui, miel fraged de lapte, oaie şi
berbec, fie întreg, fie bătut, adică batal, cu toate anexele
lor, de la creier, uger, căpăţână, până la fudulii, plăcintă
de gichir, ce se mai cheamă şi drob, borşuri răcoritoare,
stufaturi, mâncare de tarhon, măruntaie la frigare
încununate cu măţişoare întoarse pe dos şi spălate în zece
ape.
Începutul trebuia să-l facă niscaiva gustări introductive:
rinichi fripţi, creieri prăjiţi, limbi rasol, momiţe şi alte
ghinduri în sos de vin, ochi de miel rasol cu
hrean,…fudulii trufaşe… Vă rog să reţineţi: creier,
căpăţână şi… fudulii trufaşe! La asemenea bunătăţi,
nelipsite de pe masă ar fi fost toate salatele potrivite:
păpădie, untişor, năsturaşi, creson, ceapă şi usturoi verde,
spanac, cu osebire lăptuci răsfăţate în zarzavageria
mănăstirii, iar la urmă clătite cu dulceaţă de vişine şi
gogoşi, plăcinte învârtite şi poale-n brâu.
Şi, cum orice facere nu-i uşoară, o mare bătaie de cap o
reprezintă alegerea vinurilor, căci mielul cere unul,
berbecul altul, oaia cu izul ei de seu vrea băutură aparte,
cam ca a porcului, la ciorbe s-ar cuveni vinaţuri înclinând
spre cele ale peştelui. Ei, cum te descurci?!...
Întrebarea care rămâne este dacă asistăm la o
„sacralizare” a mâncării sau o „desacralizare” a spaţiului
mănăstiresc. Cititorul fusese deja avertizat că botezul,
nunta, praznicul şi nenumăratele hramuri, conform
tradiţiei, nu sunt altceva decât prilej de petreceri şi
zaiafeturi. Şi parcă asta ţine să şi dovedesască autorul!
***
Simple sau sofisticate, bucatele îndeplinesc, în literatura
română, o mulţime de roluri, de funcţii, începând cu cea
primordială – hrană indispensabilă vieţii. Uneori,
reprezintă visul – niciodată împlinit – al omului sărac şi
flămând, alteori este mod de socializare, mijloc de etalare
a bogăţiei, prilej de filosofare, cale de înaintare pe scara
socială, condiţie sine qua non a unei intrări ritualice în
lumea poveştilor, prilej de desfătare a simţurilor, bucuria
de a simţi că trăieşti, modalitate de a cunoaşte oameni şi
locuri, mod de a păstra echilibrul naturii (Dacă nu-i
mâncăm noi pe peşti, ajung să ne mănânce ei pe noi…
Ţara de dincolo de negură), dar şi ofrandă, medicament,
Gliga Maestro "Master I" Violin
_______________________________________________
ajungând chiar armă de luptă... lingvistică (să ne amintim
modalitatea inedită de combatere a exagerărilor latiniştilor,
celebrul Prandiulu academicu pus la cale de Odobescu!)
ori... procedeu postmodern!
Oricum am gândi lucrurile, indiferent de motivaţie
(senzitivă, gnoseologică, etică sau estetică), gastronomia,
mai mult sau mai puţin rafinată, face parte din viaţa
noastră – ea ne oferă repaus sau prilej de reflecţie, când ne
bat necazurile, reprezintă punctul de vârf al unei zile faste
ori motiv de adâncă satisfacţie când postmodernii – veşnic
inspiraţi – descoperă lucruri ce s-au mai descoperit deatâtea
ori în ultimele 200 de ani! Din toate aceste motive,
eu vă propun să organizăm… un chiolhan pe cinste!
_____________________________________________
Am văzut oameni fericiţi şi trişti. Priveam prin ei şi le
admiram, ca pe-o putreziciune născută din pudoarea sufletului,
templul indiferenţei. Ce rost ar mai avea milostivirea?
Mă afund în milă şi le mângâi orgoliile ca pe-o
călugăriţă ce se supune emoţiilor, ca unei pietre ce refuză
Biserica. E numai deşert... În cutia aceea de lut prin care
furtunile de nisip dansează molatec nemaigăsind nicio
oază. Nici instinctele nu mai sună în catedrala copiilor din
flori. Ce ar putea fi trupul fără suflet? Un obiect sunând a
gol printre genunchii unui Dumnezeu decadent. Este
acesta un motiv ca unul din noi să iubească pe furiş?
***
La început, am gândit lucrurile alcătuind propoziţii
pline de interjecţii. A fost primul act de cunoaştere, o sumă
de deveniri pline de osteneala inocenţelor perceptive.
Apoi, cu tonalitatea plângăreaţă a judecăţilor, am încheiat
un proces-verbal, spre a da ştire înclinaţiei despre infidelitatea
contagioasă a limbajului, înflorind sterilitatea buzelor
plecate fără rost să protesteze împotriva plictisului
metafizic.
Şi am rămas măsură a tuturor lucrurilor, excitându-ne
silabele la orice descompunere a voinţei – cu care umplem
golul tragediei înnobilate de strâmbăturile Cerului.
GEORGE BACIU
48