Vatra veche 11, 2012,BT

Rugăciune la izvor
Ca o căprioară însetată
fugind
spre ape liniştite
te-am întâlnit
şi-oricât aş vrea să mint
nu pot ascunde-n grabă
nările uimite.
Amuşinau deriva
izvoarelor ce curg
precum durerile din viaţă,
izvoare de parfum, amurg
oprit în ochiul care va
alătura
în inimi dor şi teamă
faţă-n faţă
un timp nedefinit –
o clipă şi un loc,
o întâlnire.
Am alergat către soroc
şi Lui i-am mulţumit
nu pentru apă
nici pentru vise, ci pentru că
te-am întâlnit.
Şi pentru că azi sunt
o parte din existenţa ta
pe care-n nări o simt
fiind
nerăbdătoare – căprioara
altui timp
pe-acest pământ.
Şi-aş vrea
în ăst amurg să ştiu
lumina de ce arde
cometă între noi şi cade
spre ape liniştite
ce le tânjesc, un spirit viu
ce împlineşte ruga mea. Nu-i vrajă de
amurg:
e zâmbet, căutare
în insula pierdută în eter
46
fără-ncetare
izvoarelor ce curg
învăluită de-un mister.
Semn
Când omul îşi reneagă vatra,
în prag neînchinându-se de fel
e semn că îţi reneagă templul
şi-altarul care l-a clădit pe el.
CARME PALLADA
______________________________________________________________________________________
Sila este starea ce mă învăluie şi, credeţi-mă, încerc să
nu mă înec în silă, aşa cum se îneacă în apă unul ce nu ştie
înota. Pentru fluidul numit apă sunt tehnici de înotat, instructori
şi profesori de înot. Dar ieşirea din silă, cine te învaţă?
Pe scriitor eu îl văd ca pe un călător în timp. El vine în Politicieni, cu zeci de milioane de euro în cont, cu sute de
lumea noastră, îşi scrie sentimentele ce-l bântuie şi viziunea contracte oneroase cu statul, propagă pompieristic, cu „ură
ce o are, în care noi ne regăsim mai mult sau
partinică” politica partidului „său” care-i nivelează
calea spre hoţii şi matrapazlâcuri. Au fost şi
mai puţin, şi apoi pleacă prin cărţi în alte lumi
şi timpuri să-şi probeze, în alte condiţii, spusele,
probabil sunt puţini, foarte puţini, politicieni ce
adică scrisurile. Cartea este vehicul ce
mai ţin lângă inimă adevărul şi mândria de-a fi
călătoreşte prin generaţii de cititori, mai
români, înainte de a fi parlamentari. Eu am cunoscut
doi – poate mai sunt şi alţii – Adrian Pău-
arzându-se şi micşorându-se, mai luminându-se
sau mărindu-se. De aceea, acesteia, indiferent
nescu şi Lazăr Lădariu. Însă aceştia nu mai sunt
de gen abordat, eu îi aşez la picioare covoare
pe scena politică, iar unul dintre ei nici pe scena
roşii şi o primire, demnă doar de capete
vieţii. Au fost excluşi – unul cu o lege curioasă
încoronate. Căci ce e cartea dacă nu o întâlnire
unde intră în parlament cel de pe locul 3, în defavoarea
celui de pe locul întâi. Adrian Păunes-
de gradul trei cu un cap încoronat cu idei,
scriitorul. Deşi aş putea spune şi ce e cartea în
cu, iar cel de-al doilea fiindcă nu s-a complăcut în
format electronic dacă nu o întâlnire de gradul trei cu un cap
sforării şi jocuri de culise. Amândoi, aproape ca
încoronat cu idei, scriitorul, nu spun asta. Sunt un conservator
care, deşi e conştient de terenul câştigat de acest suport Au rătăcit de mult şi nu mai aud durerile „talpei ţării”.
nimeni alţii, au ţinut cu poporul... să nu rătăcească. Restul?
informativ şi viitorul său, ţin cartea, ca artefact, mult mai Nu mai vreau nici politică cu unu, nici cu trei trandafiri,
aproape de inimă. Sunt cărţi cu semnătura scriitorului, cărţi nici cu portocaliu, nici cu săgeţi, nici cu ochi, nici cu
pe care scriitori mi le-au dat cu dedicaţie şi pe care le-am tulipani. Vreau o altă clasă politică şi alte partide. Clasa
atins. Cărţile în format electronic nu mă emoţionează deloc. politică e compromisă aproape la unison. Ce adevărat sună
Atingerea virtuală...!!??? Fix nimic. Sau aproape fix nimic! un cântec: „Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca
Am primit, de curând, de la scriitorul Nicolae Băciuţ, o proştii, ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi”.
carte care şi-a pornit călătoria în aceste zile, de la Tg. Mureş, Sunt scriitor român „naţional cu faţa spre universalitate”
de la Editura Nico. Şi-a pornit-o însă Înapoi în viitor, după şi nu-mi este indiferentă ţara şi cine o conduce. Voi merge la
cum îi e şi titlul. Şi de ce nu, dacă am admite liniaritatea vot să-mi fac datoria de cetăţean şi să-mi liniştesc conştiinţa,
timpului. Perseverent unor principii solide de conduită, să-i dau argumente că sunt un om responsabil, cu drepturi şi
inclusiv cea de conduită literară, culturală, în general, autorul obligaţii faţă de societate. Voi merge la vot, neapărat voi
vede trecutul aşezat literar, ca premisă a viitorului. Acesta-n merge. De fiecare dată! Să votez, ce? Să votez alte minciuni
condiţiile în care prezentul este neconvingător, tributar şi alţi mincinoşi, să votez liste, să votez interese personale
aşezării corecte a valorilor, tributar organizării corecte a ascunse ipocrit în spatele binelui pentru cei mulţi, să votez
ierarhiilor.
alianţe într-ale furtului şi ticăloşiei. Oare, trebuie neapărat să
Manelizarea, noua cultură a inculturii, şi-a arătat mă îmbăt ca să întreb caragialesc: „Eu cu cine votez?” Cum
meandrele şi în cultura scrisă, unde versuri de doi lei sunt să-mi anesteziez simţurile să nu văd mizeria din jurul meu şi
aşezate în manuale, mai mult de nedumerire, decât de în acelaşi timp „pe mine să mă redau mie”. Ştie cineva
clarificare, unde e o perpetuă luptă surdă între democraţi, răspunsul?
liberali şi... alte lemne.
RĂZVA DUCA