vector 2_1.cdr - Universitatea de Arte "George Enescu"

30
ieşire înţeleaptă pentru un artist este să râdă. Dacă un artist nu doreşte
strălucire şi faimă rămâne necunoscut, necitit, lipsit de orice influenţă, de orice
critic (un mic avantaj – necenzurat). Nu este accidental faptul că pe parcursul
desfăşurării activităţilor din cadrul Open Laboratory rezidenţii au folosit
megafonul şi şi-au expus conversaţiile pe străzi şi în pieţe. Faimosul grup artistic
ucrainian REP (Revolutionary Experimental Space) a folosit aceeaşi strategie:
dacă nu veniţi la arta contemporană, vine arta contemporană la voi. Aceasta
este o metodă curajoasă şi interesantă de aceea activităţile REP sunt
remarcabile nu doar în Ucraina. Însă o asemenea strategie este în fapt un urlet
de disperare. Performance-urile în stradă se epuizează în torente de publicitate
şi politică, uimesc inert locuitorii şi lasă descrieri superficiale pe paginile
revistelor de modă şi ale ziarelor. Povestea mitică despre Oleg Kulik, care a vrut
să-l muşte pe Slavoj Zizek, este cea mai bună metaforă pentru relaţia dintre
artă şi discursul critic. Arta contemporană arată rănile deschise ale societăţii
care ar trebui îngrijite de filosofie şi critica umanitară. Poate fi un proces dureros
în special dacă discursul critic este absent (sau dacă este orientat mai degrabă
către canonul ridicat al textelor filosofice decât către realitate). Scena artistică
ucrainiană întreprinde uneori o analiză strălucită a culturii şi societăţii şi arată
clar rănile dar nu are nici un mediu critic pentru a lucra împreună cu acesta. De
aceea, ea trece în viaţa cotidiană şi îşi formează propriul discurs destul de
agresiv faţă de combinaţia de academism-comercial. Se poate să nu-ţi pese de
arta contemporană, însă artei contemporane îi pasă de tine.
O altă problemă pentru arta ucrainiană este absenţa educaţiei
percepţiei conjugată cu un sistem educaţional demodat. Nu este însă o
problemă de absenţă a publicului. După târgul de artă Art Moscow, arta
contemporană a devenit un hobby la modă pentru înalta societate. Moda
cauzează comercializarea artei şi crează o formulă de succes: un mic protest
plus originalitate moderată plus conţinut liniştit plus formă plăcută (preferabil
pictură). E bine dacă poţi folosi o operă de artă. Printre diversele obiecte
prezentate în cadrul expoziţiei Private with Public s-a numărat şi instalaţia
Zhannei Kadyrova care aproape că a dispărut până la sfârşitul expoziţiei.
Folosind materialele sale favorite (beton şi cărămidă) ea a creat un bufet suedez
cu vin alb şi canapé. O canapé făcută de un artist faimos poate fi un stilat
accesoriu în apartamentul personal. Publicul a arătat cum văd oamenii arta
contemporană la deschiderea lui Private with Public. Vizitatorii s-au angajat ei
înşişi activ în expoziţie – au adăugat grafitti ketchup în camera cu picturile lui
Kuznetov, au fotografiat instalaţia lui Ridnyj şi aproape că au distrus „bufetul
suedez” creat de Kadyrova. Întregul proces pregătitor al proiectului a fost
orientat către comunicare. Poate că de aceea oamenii s-au simţit incredibil de
liberi la deschidere şi au început surprinzător să se joace cu artiştii: dacă tu poţi
picta pe pereţi, putem noi; dacă tu poţi ieşi pe stradă şi deveni o parte din viaţa
cotidiană şi noi putem merge în galerii şi deveni o parte a proiectelor tale. A fost
full contact şi a fost un succes: încă avem un deficit de critică, însă avem deja joc
interactiv cu publicul. Acelaşi public a transformat amenajarea statică în proces
dinamic, în care subiectul static-dinamic a trecut de la textele conceptuale la
spaţiul acţiunii imediate.
Analizând evenimentul Private with Public (prezentarea şi procesul de
lucru preliminar) este posibil să urmărim apariţia unor noi înţelesuri pentru
concepte uzuale. Reflecţia asupra situaţiei ucrainiene specifice a arătat că,
pentru noua generaţie de intelectuali, teza „privatul este politic” este complet
inteligibilă. Politicul nu mai înseamnă ceva represiv şi totalitar. Cu toate acestea,
ceea ce este „public” pare politic şi construit cultural; iar ceea ce este privat pare
a fi constituit public şi poltic. Privatul este „ împreună cu” publicul –
aceste fenomene nu ar mai putea exista unul fără celălalt. Operele artiştilor
ucrainieni şi străini reprezintă o nouă situaţie şi oferă discuţii asupra condiţiei
post-sovietice de „privat cu public” ca şi asupra artei contemporane şi câmpului
critic în Ucraina.
Într-o lume globalizată, procesul artistic luptă adesea pentru
supravieţuire. În funcţie de situaţia locală, această luptă se poate transforma în
miezul acestor procese. Arta contemporană devine un proiect politic şi comercial
şi pretinde a fi un actor în sfera publică. Vechea poveste despre artiştii
conformişti şi non-conformişti în cadrul regimului s-a transformat ea însăşi
dobândind dimensiunile comerciale şi publicitare ale talentului, tendinţelor şi
mărcilor lumii artei. Privind arta contemporană ucrainiană, întâmpini o serie de
probleme specifice unei culturi de tranziţie. Locaţia geografică între Europa şi
Rusia face din Ucraina o regiune de graniţă cu diverse tipuri de cultură
coexistente. Moştenirea post-sovietică, aflată în conflict cu noua mitologie
naţională, constituie un fundal pentru toate procesele publice incluzând activităţi
artistice şi viitoarea comercializare a artei. Este posibil ca proiectul Centrului
pentru Comunicare şi Context să continue? În absenţa instituţiilor din Kiev, CCCK
a operat în timpul desfăşurării evenimentului Private with Public ca un spaţiu
condus de artişti şi ca o iniţiativă auto-organizată. Au creat ei un anumit context
sau exista deja? Au creat o reţea sau doar s-au distrat? Care ar trebui să fie
reacţia la expoziţie – a se juca sau a analiza? Ce înţelegi atunci când câteva sute
de oameni se simt suficient de liberi pentru a dansa, a sta pe iarbă şi a participa la
expoziţie? Cum poate fi citit corpus-ul multistratificat al expoziţiei fără o
pregătire prealabilă? Cât de important este contextul pentru artă, poate fi
artificial creat sau opera de artă îl conţine deja? Cum se pot schimba înţelesurile
dacă Private with Public va fi expus într-o altă galerie, oraş, ţară... Poate că ar
trebui încercat?
Mykola Ridnyj - Visa denied,
installation, 2006
31