vector 2_1.cdr - Universitatea de Arte "George Enescu"

construind contexte_relaţionând contexte
NOTE DESPRE „CUNOAŞTEREA SITUATĂ”
Alexandru BOUNEGRU
Alexandru Bounegru a
colaborat cu Bik van der Pol
la realizarea proiectului
Teach Me Something în
cadrul Bienalei
Internaţionale de Artă
Contemporană Periferic 7:
Focussing Iaşi, secţiunea
Strategii ale învăţării,
curator: Florence Derieux.
Proiectul realizat de către artiştii olandezi Liesbeth Bik şi Jos van der Pol,
activi de peste zece ani sub titulatura de Bik van der Pol, pentru secţiunea
Strategies of Learning a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Iaşi
Periferic 7: Focussing Iaşi, s-a numit Teach Me Something. Conceptul în jurul căruia
s-a construit abordarea celor doi artişti a fost acela de „cunoaştere”, înţeles ca
legătură vitală între informaţie şi situarea locală.
Rolul asumat de observatori activi ai cezurii temporale dintre factorii locali
care determină schimbările inerente unei societăţi consumeriste şi depozitarii unei
cunoaşteri pe cale de dispariţie, a oferit celor doi o înţelegere detaşată, o
developare distantă, dar sigură, a unui context strict local, cel al oraşului Iaşi în
anul 2006. „Cunoaşterea” recuperată, care a devenit, după căderea comunismului
în România, apanajul unor persoane aparţinând unor paliere sociale din ce în ce mai
largi, a făcut obiectul investigaţiei duo-ului Bik van der Pol. Interviurile realizate de
ei cu oameni de competenţe profesionale extrem de diverse (tinichigii,
ceasornicari, legători de cărţi, etc.) punctează pregnant o realitate caleidoscopică a
profesiilor mai mult sau mai puţin periferice. Imaginea extrasă dezvăluie o
recrudescenţă a vechilor profesii „manuale”, care există în continuare, aparent
invizibile în ritmul frenetic al dezvoltării capitaliste în România.
Bik van der Pol au operat, pentru acest proiect, o descindere relevantă în
ţesutul social periferic al oraşului Iaşi. Interviurile realizate în Bazarul din Iaşi, loc al
unei activităţi febrile, în care oamenii se întâlnesc nu numai pentru interese
comerciale punctuale, ci şi pentru un tip de socializare specific, de neîntâlnit în alt
spaţiu din oraş, prezintă oameni cu abilităţi extraordinare, completate fericit de un
simţ înnăscut al improvizaţiei.
Ce frapează în toate aceste mini-interviuri este rapiditatea cu care aceşti
oameni s-au readaptat (aproape toţi cei intervievaţi au peste patruzeci de ani şi au
avut diverse meserii – tinichigiul din Bazar a lucrat ca metalurgist, marinar şi
bucătar, cel care repară umbrele în Piaţa Nicolina a fost inginer); ei şi-au însuşit
aceste abilităţi presaţi de nevoia de supravieţuire. Foşti beneficiari ai unei economii
masificate şi falimentare, au simţit necesitatea reorientării profesionale.
Dincolo de aceste aspecte punctuale, demersul celor doi artişti sugerează
importanţa acestei „cunoaşteri” care poate părea măruntă, nesemnificativă.
Valoarea acestei cunoaşteri informale e dată de ancorarea strictă în realitatea
socio-politică a ultimilor şaisprezece ani. Tipul acesta de cunoaştere, ce nu are
absolut nimic în comun cu mediile oficiale de diseminare a valorilor şi cunoştiinţelor,
va dispare, probabil, treptat, înghiţit de noua orientare economică capitalistă.
Rămâne doar ideea centrală a acestui proiect – acest tip de cunoaştere este doar un
alt fel de pedagogie, o altă abordare, informală şi relaxată, a unei „ştiinţe” a
realizării obiectelor de consum efectuate manual, în care implicarea umană este
directă, nemediată şi specifică.
Teach Me Something iluminează aspecte ale dezvoltării locale care, de
obicei, sunt situate într-un teritoriu al anonimatului şi obscurităţii.
48 49