sasa pana, 239p..pdf

diafane ale poemei, asemeni penitei care s'a rasucit
pe loc intepind hirtia.
Versul continua cu intreruperea unor secunde
parca de absents. In acel timp tocul sare la
stinga paginei albe. Acel spatiu lasat dela ultimul
cuvint e pauza unei virgule (1), dar vibrionul
gramatical a incetat sa scirtlie. Alteori, mai tirziu,
bratul obosit al poetului luneca saniuta §i un luminis
in padure create alba pata intre strofe.
Pauza se impune obligator pina ochiul intilne0e
cuvintul urmator.
Un strigat din afara. Te opre0i. Milne alt cuvint
initial, cuvintul acelei secunde va aprinde
fitilul altei pagine.
In acest iurea magic de stenografii subierane,
orice felinar e o trezire din miraj, o turburare a
efluviilor precum un spectacol de prestidigitatie
s'ar anula intr'o pelicula de film proectata cu
incetinitorul. Cititor, traie§te poemul cum ai trece
cu valizele pline de nitroglicerina printr'o tarn
de foc.
Chiar fara aceasta noutate in prezentare,
impusa din felul de creiare i din pluralitatea ametitoare
de interpreiare (parca ar fi vorba de
explicarea viselor" alit de felurita dela carte la
carte), poemul acestui ev de dupa razboi e diferit
de ceiace pina atunci se numia poezie, deli recunoa0e
in ceata parintii cari de mult au lasat-o
orfana ; Baudelaire, Lautreamont, Rimbaud. Dar
despre acest miez nou, despre acest miraculos
jucator pe un trapez suspendat in azur ai Vara
plasa de salvare, despre poem vad ca eti indeajuns
de lamurit. Intelegerea to se poticne0e de
o virgula... Fiind de resortul retinei, aspectul te-a
zapacit din clipa intiia ; ai totu0 aceasta haina
se impunea alta. Ce ochi ar suferi cel mai greu
de motive bizantine covor, intr'un salon unde
printre mobile gerpuie linia stilului Louis XVI ?
Ridicii tonul, domnule G. Adzmescu!
227