sindromul de detresã respiratorie

Monitorizarea corectă a naşterilor premature, administrarea
de corticoizi antenatal şi surfactant postnatal au îmbunătăţit
prognosticul acestor nou-născuţi, ducînd la scăderea mortalităţii cu
aproximativ 10%.
Mortalitatea creşte odată cu scăderea vîrstei de gestaţie şi
depinde de apariţia complicaţiilor imediate. Totuşi mortalitatea
rãmîne crescutã în proporţie de 10-80% în funcţie de dotarea secţiei.
Aproximativ 80% din nou-născuţii sub 1500 grame nu
prezintă sechele neurologice sau mentale şi pe termen lung pot
prezenta o funcţie pulmonară normală.
TAHIPNEEA TRANZITORIE NEONATALĂ
(întîrzierea resorbţiei lichidului pulmonar fetal/Plamînul umed
sau DR de tip II)
Incidenţa: 1%-25% din nou-nãscuţi.
Fiziopatologie: Sindromul este secundar întîrzierii în
absorbţia lichidului pulmonar fetal avînd ca rezultat scăderea
complianţei pulmonare, volumului tidal şi creşterea spaţiului mort.
Factori predispozanţi:
- operaţia cezarianã,
- sexul masculin,
- nou-nãscutul SGA,
- diabetul matern.
Clinic:
debut în primele 24 de ore,
tahipnee > 100 resp./min,
retracţii intercostale
geamăt expirator
rareori cianoză care este atenuată cu minim de O2 în concentraţii
sub 40%
evoluţie favorabilã în 24 ore.
Examenul radiologic poate fi normal sau cu opacitãţi liniare
perihilare sau alveolare, aplatizarea diafragului şi ocazional lichid
pleural.
27