dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

More documents

Recommendations

Info

8 agenţii de vapoare şi pilotaj, asociaţiuni exportatoare de lemn. Portul reprezenta un alt subiect de carte poştală gălăţeană, fiind zona comercială cea mai activă: corăbii cu pânze aşteptau să fie încărcate cu cherestea din Vadul Sacalelor... Tot în port îşi avea sediul şi bursa de mărfuri; Palatul Navigaţiei, construit de renumitul inginer A.Saligny, docurile a căror construire a început în 1887. Str.Mihai Bravu iluminată cu felinare, găzduia sediul (numit palat sau hotel) Comisiei Europene a Dunării, din 1894. Pe Str.Traian, la 1901, circulau carele cu boi transportând MMX ...memoria iconografică a unui oraş înfloritor, Galaţiul (continuarea de la p.7) marfă (foto Maksay, Ed. Pappadopol, 1901). Dint-o carte poştală editată în 1900, aflăm că Banca Dall’Orso se afla lângă Biserica Sf. Neculai, care era biserica catedrală, iar Prefectura Judeţului Covurluiu (1903, editor A. G.D. Nebuneli & Fii, 1903) se afla pe Str. Fraternităţii. Regele Carol I venea la Galaţi să inspecteze corpul flotilei şi să asiste la manevrele vaselor pe Dunăre (1893). Iar Palatul Episcopal (azi Muzeul de Artă Vizuală) şi perspectiva spre Spitalul Militar al corpului 3 Armată reprezenta în 1906 un capăt de oraş. Cu aceste mici documente de arhivă - cărţi poştale ilustrate - se poate reconstitui splendoarea oraşului de altădată, un oraş civilizat, ridicat de oameni cu dragoste pentru aceste locuri. Poate într-o zi se va naşte un gălaţen care va dori să redea splendoarea de altă dată a oraşului, reconstruindu-l după ilustrate, dar până atunci, se pot aduna toţi colecţionarii de ilustrate cu Galaţiul vechi şi se poate edita un voluminos album cu parfumul târgului de altădată, pentru a cinsti memoria celor care au iubit Galaţiul...
Violeta Ionescu Ultima oară când Zusha a avut ocazia să mănânce pe săturate a fost la nunta Medeei Marcovici cu Shimon Salamovici - ea, fiica unui umil negustor de peşte din Galaţi, el, fiul unui mare comerciant de textile din Bucureşti - unde bucătarii s-au întrecut pe ei înşişi în tot felul de bunătăţi şi delicatese. Asta dacă Zusha ar fi fost un om care să se bucure de ceea ce-i oferă realitatea imediată. Numai că Zusha nu se mulţumea, ca toţi ceilalţi, cu realitatea imediată. Iar la nunta Medeei, a rămas, din păcate, flămând... Zusha era unul dintre acei asceţi rătăcitori care cutreierau oraşele în căutarea unui rabi care să-l iniţieze în tainele universului. Se mulţumea să doarmă prin sălile de studiu şi să mănânce resturi de pâine prin pieţe, cu excepţia Şabatului sau a ocaziilor deosebite - sărbători religioase, logodne, circumcizii şi mai ales nunţi - când era primit la mese şi se hrănea şi el, ca tot omul, cu ridichi şi untură de gâscă. Nunţile îi plăceau în mod deosebit, fiindcă acolo, mai mult ca oriunde, se afla în vecinătatea misterului, a tainei pe care o presupune cununia, unirea pe viaţă, adică în veci de veci, a două suflete care s-au întâlnit aici, în această efemeră existenţă pământească. Cum s-ar zice, Zusha era mereu nu în căutarea hranei trupeşti, cât în căutarea misterului care hrăneşte şi întreţine viaţa veşnică. Pentru toate însuşirile lui, se poate spune că Zusha avea în el o scânteie de lamed-vav ţadikim, adică ar fi putut fi unul din cei treizeci şi şase de sfinţi care, potrivit ritului mozaic, trudesc în taină în această lume, de la începuturile ei şi până la sfârşit, pentru ca greşelile oamenilor să nu o distrugă şi puterea misterului ei să rămână eternă. Din fragedă pruncie, el a ştiut că realitatea înconjurătoare are mai multe realităţi, înţelese de unii drept ficţiuni, dar la fel de reale precum ceea ce se vede, şi la care accesul său se poate face cât se poate de firesc. Constata, la început cu mirare, că este în stare să pătrundă în orice încăpere fără să fie văzut, ba până şi în cufere sau sertare încuiate, că poate citi orice carte, filă cu filă, fără Doar Zusha s-o deschidă, că poate călători fără vamă şi bagaje peste mări şi continente îndepărtate, că se poate îndestula fără să mănânce, că poate dormi şi visa fără să închidă ochii, că poate vedea trecutul şi viitorul ca printr-un şir nesfârşit de oglinzi... Lui Zusha, toate aceste însuşiri i se păreau fireşti. Îşi spunea că Dumnezeu se învrednicise de el şi-i trimisese leacul înaintea bolii. Dacă ar fi realizat că este un veritabil lamed-vav ţadikim, mai bine-zis că s-ar număra şi el printre cei treizeci şi şase de sfinţi neştiuţi ai lumii care prin rugăciunile lor ţin universul întreg, s-ar fi cutremurat. Nu e uşor să fii un om, un simplu om, şi să deţii bobul de muştar cu care să clinteşti munţii din loc sau cu care se pot sparge unele oglinzi deformate, pentru a reaşeza ordinea primordială a lucrurilor. Asta este o putere de care el, Zusha, nu se credea vrednic. Nunta de care vorbim avea loc în Bucureştii anului 1940, când nori negri se abăteau din toate părţile asupra omenirii. Dar de la începutul veacurilor, nu se schimbase nimic. Iar Zusha s-a îmbrăcat ca de sâmbătă şi s-a pus să observe atent tot ce se întâmpla în jurul lui, pentru ca taina tainelor să se petreacă la fel ca la începuturile ei, fără nicio abatere. De aceea la această nuntă, când multă lume se înghesuia în jurul hupei - acel baldachin înflorit sau „poartă a cerului” sub care stau mirii în timpul cununiei, el nu a trebuit să se suie într-un copac, pentru a vedea tot. A stat pe loc, şi a văzut... Aşa se face că, încă din timpul ceremoniei bedeken, când mirele se afla în casă şi aşeza vălul pe capul miresei, Zusha a putut să vadă ceea ce Medeea însăşi vedea în acel moment sfânt: sufletul ei intra în comuniune directă cu sufletul mamei sale, care murise mai demult, al bunicii şi ale străbunicelor ei în linie directă până la Sara, mireasa lui Abraham. Ba mai mult, şi cu sufletele copiilor, ale nepoţilor şi strănepoţilor ei până la sfârşitul veacurilor! Realizarea unui asemenea lanţ al veşniciei, în care Medeea era doar o verigă şi Zusha martorul ei neştiut, fusese clipa pe care Zusha o aştepta cu atâta înfrigurare. Nu, Zusha nu era un sfânt. Visa doar să devină vecin cu sfinţenia. Şi pentru aceasta trebuia să se asigure că fiecare nuntă se desfăşoară întocmai conform ritualului prescris. El nu trebuia decât (urmarea la p.17) MMX 9
Page 2 and 3: MMX Foto 5 Revista Dunărea de Jos
Page 4 and 5: 2 Având ca obiectiv cercetarea, cu
Page 6 and 7: 4 FESTIVALUL NAŢIONAL DE EPIGRAMĂ
Page 8 and 9: 6 Mihai-Daniel Gheorghe Chipul lui
Page 12 and 13: 10 Grădinarul poetului român Grig
Page 14 and 15: 12 Premiul revistei Dunărea de Jos
Page 16 and 17: 14 Valentin Bodea Galaţii de altă
Page 18 and 19: 16 MMX Constantin Tănase „Dragos
Page 20 and 21: 18 MMX În paginile care urmeazã:
Page 22 and 23: 20 MMX Instrumente şi mecanisme fi
Page 24 and 25: 22 să vorbească mult. Dar dincolo
Page 26 and 27: 24 biblice la modul pasiv, ci însu
Page 28 and 29: 26 Expoziţia “Iarna în pictura
Page 30 and 31: 28 10 MMX Omul Vineri părăseşte
Page 32 and 33: 30 (continuarea articolului din num
Page 34 and 35: 32 După cum afirmă şi Ion Vlădu
Page 36 and 37: 34 inteligenţa şi cultura ca să-
Page 38 and 39: 36 MMX Ioan TODERIŢĂ despre “O
Page 40 and 41: 38 Într-un interviu publicat în r
Page 42 and 43: 40 Şi - în ciuda uitării noastre
Page 44 and 45: 42 ,,Dispreţul artei este combusti
Page 46 and 47: 44 MMX (continuarea paginii 43) R:
Page 48 and 49: 46 MMX Culoarea şi dalta Ioan Orat
Page 50 and 51: 48 Universităţii din Timişoara

dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?