dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

20
MMX
Instrumente
şi mecanisme
financiarbugetare
între
copertele unei
cărţi de
economie
A apărut, nu de
mult, în peisajul cărţii de
economie, o nouă
lucrare*, cu un adevărat
caracter monografic,
ambiţionând să spună
totul (ori suficient de
mult) despre politicile şi mecanismele fiscal-bugetare, în
domenii şi structuri cât mai variate.
Autorii lucrării, dr. Florin Marcel NUŢĂ şi drd.Alina
Cristina NUŢĂ, lectori la Universitatea DANUBIUS din Galaţi,
organizează materia cărţii în discuţie, pe patru capitole şi pe nu
mai puţin de 14 subcapitole, debutând cu analizarea principiilor,
obiectivelor, instrumentelor şi domeniilor de referinţă ce
definesc substanţa şi, evident, problematica politicilor fiscalbugetare,
în care statul este văzut ca un susţinător legal (şi
intersat, adăugăm noi) al practicii şi teoriei în domeniu. Desigur,
un prilej ca tinerii semnatari, să prezinte, distinct, conţinutul
generic al unei politicii fiscale şi, desigur, al unei
politici bugetare.
Şi asta, în ciuda faptului că problematica pe care o incumbă
pare să fie, cel puţin pentru unii, înţeleasă de la sine, având în
vedere transparenţa sub care, inevitabil, acţionează structurile
de acest fel. De aceea, în acest demers, autorii au în vedere
faptul că literatura de specialitate demonstrează, mai totdeauna,
inclusiv la noi, că există mari diferenţe că pot exista diferenţe
substanţiale. “în conturarea domeniului de manifestare a
politicii fiscale”. De asemenea, ei precizează, chiar de la început,
că în definirea domeniului de manifestare a structurile luate în
analiză, pot fi decelate trei importante direcţii de acţiune.
Afirmaţia, desigur, nu este întâmplătoare. De aceea, pentru a
ne spulbera îndoielile, autorii aduc, în sprijinul afirmaţiei lor,
argumente de ordin istoric, care pot fi luate încă din antichitatea
romană, în care putem vorbi, nu-i aşa, despre o protoeconomie
organizată, de vreme ce, în activitatea publică, ca şi în limbajul
epocii, întâlnim noţiuni evoluate, pentru acel timp; de exemplu,
aerarium pentru trezoreria statului sau publicum prin care se
înţelegea trezoreria patricienilor. Dar aerarium nici pe departe
nu-şi încheia, aici, ciclul său existenţial, de vreme ce era divizat,
după cum constată autorii, în trezoreria comună, specifică
taxelor standard precum tributum ori vectigalia) şi în
trezoreria sacră, respectiv aerarium sanctum or sanctius, la
care se apela în cazurile extreme.
Ajunşi în acest punct, ne permitem o mică digresiune;
anume, una referitoare la starea actuală a României, născută,
chipurile, ca popor, dintr-un părinte autohton şi altul roman,
de la care însă nu am învăţat nimic. Şi asta, pentru că, iată,
romanii, după cum se poate vedea, în cercetările acestor tineri,
îşi puteau face fonduri de rezervă, acel aerarium sanctius ori
sanctium, evident pentru vremuri grele, în timp ce românii de
azi, habar nu au de acest procedeu al bunului şi simplului
gospodar de acum două milenii.
Ce înseamnă acest lucru? E simplu: Românii, conduşi
doar în interesul clasei avute, sunt, astăzi, lipsiţi de orizont
economic şi spirit de previziune. De aceea, ei se înrobesc,
pur şi simplu, peste ocean, pentru o elementară, precară şi
costisitoare supravieţuire. Şi câte tobe se bat, şi cu câte surle
mai cântă ei, guvernanţii de azi, că se zbat pentru popor, că nu
mai pot dormi de grija oamenilor. De o asemenea politică,
oarbă şi incultă, oamenilor cinstiţi, românilor cum ne aiuresc...
guvernanţii, le este, din păcate, silă. De aici, fireşte, revoltele
protestatarilor. Şi staţi, că acesta e doar începutul!
Să revenim, însă, la..oile noastre, continuând cu înşiruirea
dovezilor în sprijinul organizării, desăvârşite, a fiscului, pentru
că,nu-i aşa, existenţa acestora, după cum lasă autorii să se
întrevadă, implică inclusiv existenţa unor politici fiscale. Ei,
semnatarii acestei lucrări, ne spun că acel fiscus, care
“reprezenta coşul în care se strângeau impozitele şi taxele de la
contribuabili” a mai avut, ceva mai târziu, încă o trezorerie,
aerarium militare, care trebuia să susţină armata. Mă rog,
exemplele sunt multiple şi toate, absolut toate, dovedesc că, în
satrângerea şi gospodărirea banului public, există o ştiinţă
veche care, în lume (cu excepţia ţării noastre), a prins rădăcini
adânci, fiind o treaptă laică a civilizaţiei.
Trecând, prin acest istoric, autorii stabilesc, în primul
capitol al lucrării(Conţinutul politicii fiscal-bugetare),elemente
de componenţă ale acestui tip de politică, evident cu referiri
pertinente în actualitate; respectiv, conţinutul politicii fiscale
şi pe cel al politicii bugetare, după care este stabilită
conexiunea conţinutului politicii fiscale cu cel al politicii
bugetare, epuizând, în acest fel, subcapitolul: Problematica
politicii fiscal-bugetare, domenii de referinţă, principii,
obiective şi instrumente.
O nuanţă critică, dar şi o pronunţată notă personală,
prezintă capitolul doi ( Abordarea politicii fiscal-bugetare din
perspectiva doctrinelor economice) în care noţiunea de politică
fiscal-bugetară, cu sensurile ei majore, este urmărită, în timp,
prin mai toate doctrinele economice ale timpului; astfel, autorii
prezintă, acest tip de politică, în viziunea reprezentanţilor
doctrinelor clasice, ale keynesiştilor, neo-keinesiştilor,
monetariştilor (Milton Friedman, K. Brunner, A.H.Meltzer etc).
Desigur, politica fiscal-bugetară a fost analizată, de cei
doi autori, şi în lumina noii orientări teoretice, apărută prin anii
8o, ca o reacţie opusă keynesiştilor. Este vorba, desigur, de
teoria economiei ofertei, care se referă la stagnarea
producţiei, ca urmare a politicilor dirijiste, aplicate cândva
şi în ţara noastră, întrucât sistemul fiscal aferent „distruge
iniţiativa şi provoacă distorsiuni asupra recompenselor
cuvenite proprietarilor de factori de producţie şi implicit asupra
modului de alocare a resurselor comunităţii”.