dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

48
Universităţii din Timişoara”, „Banatul”(serie nouă ), „Aradul
cultural”, „Bucovina literar㔺.a. Prima sa carte „Studii de
stilistică eminesciană”, apărută în 1965, va fi urmată de altele,
dedicate mai ales poeziei lui Eminescu, dar şi analizei sub raport
stilistic a scrierilor lui Ion Budai-Deleanu, Ion Creangă,
Al.Macedonski, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, V.Voiculescu, Nicolae Labiş ş.a. Coordonează numeroase
volume colective („Studii de limbă şi stil”, 1973, de exemplu
ş.a.), alcătuieşte, în colaborare, antologii comentate („Amintiri
din copilărie”, de Ion Creangă, 1976, Tudor Arghezi „Arte
poetice”, 1987), traduce din scriitorii latini, Macrobiu şi Vergiliu.
Este membru al mai multor societăţi ştiinţifice din ţară şi Doctor
honorio causa al Universităţii „Dunărea de Jos”din Galaţi (2000).
A fost distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei
Române (1965). Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara (
1979, 2001), Marele Premiu „Mihai Eminescu”al Uniunii
Scriitorilor (1989), Premiul Uniunii Scriitorilor (1994), Marele
Premiu al Inspectoratului judeţean pentru Cultură Timiş (1994),
Marele Premiu al municipiului Timişoara (1995), Ordinul
naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler (2002).
În „Studii de stilistică eminesciană” G.I.Tohăneanu
abordează într-o primă secţiune lexicul, structura gramaticală,
stilul şi versificaţia liricii de tinereţe a lui Mihai Eminescu, iar în
a doua, aspecte stilistice ale creaţiilor din perioada maturităţii
poetului. Acest tip de studiu va fi continuat în „Expresia
artistică eminesciană”(1975), unde sunt analizate poemele de
inspiraţie folclorică (vocabularul, polisemantismul cuvintelor,
particularităţile sintaxei poetice, şi folosirea unor termeni-cheie
şi a unor motive. Se identifică motive eminesciene în opera
unor poeţi de mai târziu şi este evidenţiată influenţa limbii lui
Eminescu asupra prozei sadoveniene. Lucrarea „Eminescu şi
limba română(1989), surprinde relaţiile dintre Eminescu şi unii
predecesori sau descendenţi, detectate prin coincidenţe de
natură stilistică, şi cercetează motive, sintagme, expresii, epitete
rare, gramatica poeziei, devenirea cuvântului poetic în variante,
ipostaze prozodice. Capitolul „Creşterea limbii româneşti”din
cartea „De ce Eminescu”(1999, în colaborare cu Eugen
Todoran), reuneşte comentarii eseistice asupra unor termeni
poetici, a unor segmente de vers ori asupra unor procedee
stilistice eminesciene. Alt volum, „Neajungerea limbii:
Comentarii la „Ţiganiada” de I.Budai-Deleanu”(2001),
include o serie de studii al căror titlu este dat de un vers sau de
o parte de vers din scrierea comentată, ţinta lui Tohăneanu
fiind relevarea inventivităţii lexicale a autorului. Analiza
filologică a cuvântului (sursa termenului, familia de cuvinte,
câmpurile lexicale, schimbările de categorie gramaticală etc) e
completată de interpretarea stilistică. Se identifică vocabule
din „Ţiganiada” prezente la scriitorii de mai târziu şi sunt
analizate în mod special similitudinile de imagini, structuri şi
expresii între textul lui Budai-Delanu şi scrieri ale lui Eminescu.
Grila stilistică fusese aplicată de Tohăneanu şi prozei, mai întâi
în „Stilul artistic al lui Ion Creangă”(1969), unde sunt
investigate oralitatea, naraţiunea şi dialogul,portretul şi
enumerarea, sinonimia, limbajul aluziv, mijloacele stilistice ale
participării, mecanismele declanşării comicului, precum şi în
„Arta evocării la Sadoveanu”(1979), care conţine comentarii
stilistice asupra lexicului, cu deosebire asupra sinonimiei. În
„Dincolo de cuvânt”(1976), volum alcătuit, de asemenea, din
MMX
(continuarea de la pag. 47)
GHEORGHE I.TOHĂNEANU
studii de stilistică şi cu privire la versificaţie, Tohăneanu face
un excurs teoretic despre sinonimia, omonimia şi tectonica
textului poetic, pentru ca secţiunea a doua să cuprindă analize
referitoare la limbajul poeziei lui Ion Budai-Deleanu, Eminescu,
Tudor Arghezi, Lucian Blaga, V.Voiculescu, Nicolae Labiş.
Ultima secţiune, are în vedere probleme de versificaţie, domeniu
în care autorul este un deschizător de drumuri prin distincţia
pe care o propune între schema „ideală”, sau „teoretică” şi cea
„reală” sau „practică” a ritmului şi prin formularea conceptelor
de „ritm dominant”, „substituiri ritmice”, „ritm secund”. Cu
mize asemănătoare, culegerea de comentarii „Scrisori din roase
plicuri”(2002), revine la expresia poetică eminesciană,
semnalând unele similitudini cu Shakespeare, abordează
limbajul personajelor lui I.L Caragiale şi se opreşte, la
paralelisme între dramaturgul român şi Cervantes, în fine,
examinează relaţia folclor-literatură cultă din aceeaşi perspectivă
stilistică. Alte patru cărţi „O seamă de cuvinte româneşti”(1976,
în colaborare cu Teodor Bulza), „Cuvinte româneşti”(1986),
„Dicţionar de imagini pierdute”(1995) şi „Viaţa lumii
cuvintelor. Vechi şi nou din latină (1998), urmăresc „biografia”
cuvintelor, evoluţia sensurilor acestora de la începuturi până
azi, înţelesuri descoperite în vorbire, în literatură şi cultură.
Tohăneanu este, înainte de toate, un practician al stilisticii
militare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în
cursul căruia fiecare amănunt, fiecare nuanţă, reapare cu har,
sunt raportate la ansamblu, revelat astfel ca o „lume”, dintr-o
perspectivă mai puţin frecventată de critică.
S-a stins din viaţă 28 august 2008, la Timişoara.
Articolul referitor la Gheorghe I.Tohăneanu din acest
DICŢIONAR include la final „Scrierile autorului” şi
„Repere bibliografice” despre autor.
Virgil Guruianu
*DICŢIONARUL GENERAL AL LITERARTURII
ROMÂNE este realizat sub egida Academiei Române şi se
doreşte a fi o lucrare complexă, un „…dicţionar integral al
literaturii române cu tot ceea ce presupune el: autori,
publicaţii, curente literare, concepte, opere anonime,
instituţii literare etc”, un dicţionar „…ce încearcă să prezinte
pe toţi autorii de limbă română care, într-un chip sau altul,
ilustrează cultura română în timp şi spaţiu, indiferent de
locul unde au scris şi s-au afirmat”.
( Eugen Simion- „Cuvânt înainte”)