dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

30
(continuarea articolului din numărul 104
al revistei)
Era pregătită ţara noastră pentru a primi
pe principele Carol? Situaţia dificilă la noi
consta în lipsa oricărui simţământ dinastic,
„spiritul politic” românesc fiind deprins de
atâtea generaţii cu domnii efemere, indiferent
la desele schimbări ale domnitorilor. Se impunea înrădăcinarea
acelui cuget trainic de credinţă în persoana domnitorului şi mai
ales în perspectiva succesiunii ereditare la tron. Cum să se
nască acest sentiment când una dintre cele mai solide instituţii
ale statului, armata, fusese mânjită de actul de abdicare a
domnitorului A.I.Cuza, la 11 februarie 1866?
Ce se aştepta de la tânărul domnitor: multă prudenţă şi mai
multă îngăduinţă, o răbdare dusă până la limitele sufleteşti
omeneşti şi o cunoaştere a mediului românesc. Această alegere
avea avantajul unei garanţii pentru existenţa statului.
Deşteptarea şi întărirea simţământului dinastic depindea,
în afara însuşirilor personale ale principelui, de acţiunile
partidelor noastre politice, de luptele parlamentare, de presă şi
nu în ultimul rând de educaţia dată tinerilor români în
şcolile româneşti. 1
Regele Carol I
Presa din 3 aprilie 1866 difuza ştirea că la Bucureşti
plebiscitul pentru alegerea prinţului Carol de Hohenzollern a
început. Rezultatul plebiscitului a fost decisiv prin numărul
voturilor exprimate: 685.969 de voturi pentru şi 224 contra. Acest
rezultat a constituit o largă adeziune a poporului român la
alegerea prinţului Carol. Rezultatul impresionant de adeziune a
fost primit cu mare bucurie de toate straturile populaţiei dar nu
şi de agenţii ruşi care umpluseră ţara, răspândind zvonuri
ameninţătoare cum că o armată austro-rusă precum şi trupe
turceşti vor intra în Principate. Camerele alese în şedinţa din 1
mai 1866 a declarat în unanimitate: „…Adunarea, având
respectul datorat Înalţii Porţi şi puterilor garante, declară
pentru ultima dată în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor că
voinţa nestrămutată a Principatelor Unite este aceea de a
rămâne ceea ce sunt; o Românie unită, indivizibilă sub domnie
ereditară a unui prinţ străin provenit din una dintre familiile
suverane ale Occidentului, acest principe al acestei Românii
unite, indivizibile, fiind prinţul Carol de Hohenzollern pe
care pe această cale adunarea îl proclamă sub numele de
Carol I”.
MMX
2
I.C.Brătianu, ca trimis al guvernului român, după ce a primit
aprobarea acestei alegeri din partea împăratului Napoleon al
III-lea, s-a deplasat la Düsseldorf pentru a obţine o audienţă la
principele Karl Anton la care, din „întâmplare”, va asista şi
prinţul Carol. Audienţa din 19 martie 1866, care a durat trei ore,
în care I.C.Brătianu a lăsat o puternică impresie asupra celor
doi prinţi, a contribuit decisiv la luarea unei decizii din partea
prinţului Carol. Acesta, la solicitarea expresă a lui I.C.Brătianu,
a avut un tęte-ŕ- tęte cu prinţul Carol în care au fost expuse
pericolele care planează asupra Principatelor dacă decizia se va
amâna prea mult.
Încurajat de Bismarck, care îl îndeamnă să facă pasul
decisiv, îi sugerează să adopte tactica faptului împlinit (fait
accompli) cu care se vor confrunta Marile Puteri care, în cele
din urmă, vor trebui să recunoască un fapt care nu se va mai
putea schimba. 3 . Într-adevăr, la Conferinţa de la Paris, din cele
şapte voturi, Franţa, Italia şi Prusia au fost contra acestei
alegeri. 4
În aceste condiţii, pe 8 mai 1866 are loc o întâlnire a prinţului
Karl Anton cu I.C.Brătianu, Bălăceanu şi prinţul Carol unde
s-a discutat traseul de parcurs până în România dat fiind faptul
că Germania era în război cu Austria. Prinţul Carol alege drumul
cel mai scurt prin Viena-Baziaş sub acoperire cu paşaport
elveţian pe numele de Karl Hettingen, cetăţean care călătorea
în interes de afaceri spre Odessa. Din prudenţă prinţul a
desprins monogramele de pe lenjerie şi de pe valiza cu obiecte
de toaletă, pentru a se evita orice bănuială la controlul vamal.
Duminică, 8 mai 1866, pe vapor se afla şi I.C.Brătianu care
sosise de la Paris exact la timp ca să-l poată întâmpina pe
prinţul Carol la Turnu Severin unde, ajuns pe pământ românesc,
îşi scoase pălăria şi desconspiră identitatea călătorului care a
fost rugat să urce într-o trăsură trasă de opt cai. 5
A urmat o călătorie neîntreruptă prin Craiova şi Slatina,
unde a fost aclamat de populaţia îmbrăcată în costume populare
bogat colorate şi de primari care au ţinut cuvântări. Primul
popas a fost făcut la Piteşti, unde este întâmpinat de generalul
Golescu, membru al Locotenenţei Domneşti şi de ministrul
afacerilor externe Ion Ghica. După o călătorie de un ceas, prinţul
împreună cu înalţii demnitari sunt invitaţi la moşia familiei
Golescu unde mama fraţilor Golescu, în vârstă de 76 de ani,
invită oaspeţii la un prânz. Se pare că prinţul nu a poposit şi la
Florica din apropiere, unde era casa părintească a
familiei Brătianu. 6
Traseul parcurs până la Bucureşti cu trăsura trasă de 12
cai a constituit un bun prilej pentru prinţ de a admira frumosul
port românesc pe care îl îmbrăcau românii la sărbătoare. Se
pare că la Ghergani, unde era conacul lui Ion Ghica, s-a făcut
un popas pentru ca prinţul să-şi pună fracul cu care dorea să
apară în capitala tuturor românilor.
Pe data de 10 mai 1866 a avut loc intrarea solemnă în
Bucureşti, unde primarul Dumitru Brătianu a prezentat prinţului
cheile oraşului, în prezenţa celor 30.000 de bucureşteni care
asistau cu entuziasm la acest moment istoric pentru ţara
noastră. A urmat o slujbă oficială la Mitropolie, unde prinţul a
sărutat Crucea şi Evanghelia după datinile noastre. La
Parlament, în imediata vecinătate a Mitropoliei, prinţul Carol a
fost întâmpinat de Lascăr Catargiu, membru al Locotenenţei,
miniştrii, deputaţii celor 33 districte ale ţării, consilierii Curţii
de Casaţie, membrii Curţii de Conturi, ai Curţii de Apel, etc. Pe
masa din faţa tronului Mitropolitul Nifon a pus Crucea şi
Evanghelia şi invită pe principe să depună jurământul pe legile
ţării. 7 Principele emoţionat a ţinut o cuvântare în limba franceză
ca răspuns la mesajul preşedintelui Camerei Deputaţilor:
„….Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit
român… Vă aduc o inimă credincioasă, gânduri cinstite,
deschise, voinţă fermă de a face numai bine, un devotament
nemărginit pentru noua mea patrie şi acel respect neclintit
pentru lege şi drept, respect pe care l-am învăţat de la
strămoşii mei… Începând din această clipă suntem un trup
şi-un suflet! Să credeţi în mine aşa cum eu cred în voi….
Trăiască România!”. 8
A doua zi a fost consacrată depunerii jurământului de
către trupe pe terenul de instrucţie al garnizoanei de la
Cotroceni, prilej solemn cu care principele Carol a îmbrăcat
pentru prima dată uniforma de general român.
Reşedinţa princiară a fost pentru început o casă modestă
a familiei Golescu, pe care statul o cumpărase cu 15 ani înainte,
după ce servise ca şcoală militară, cazarmă, spital
şi comandament.
Prinţul şi-a asumat în primele clipe o sarcină deosebit de
grea. Toate vistieriile statului erau goale, cei mai mulţi
(urmarea la p.37)