dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

Când abordează pictura abstractă, de cele mai multe ori
Ioan Oratie porneşte tot de la datele realului, însă acestea suferă
metamorfoze, astfel că numai rareori sunt şi recognoscibile.
Doar titlurile amintesc de motivele de la care artistul a pornit
iniţial („Adâncul mării I, II”, „Orga”, „Ritmuri”, „Grădina”,
„Interior creştin”, „Impresii din Cheile Dobrogei I, II”, „Duhul
oraşului”). Materia cromatică este aşezată în pete şi tuşe
dinamice, ingenios orchestrate, proaspete. Roşuri şi galbenuri
strălucitoare, albastruri de diferite nuanţe, verzuri crude sau
La marginea satului
Casă la Hârsa
intense, sunt ritmate, după necesităţi, cu acorduri de violaceu,
roz, ocru, oranj, alb, oliv, auriu, cafeniu, negru. Liniile închid în
conturul lor forme racordate la mişcările sufleteşti ale pictorului,
la trăirile şi stările lui din momentul actului de creaţie. El
imaginează structuri geologice şi vegetale, adâncuri acvatice,
instrumente muzicale, stări ale eului. Ioan Oratie stăpâneşte
bine ştiinţa compoziţiei, ansamblurile tablourilor sunt
echilibrate, artistul ştie să obţină rafinamente şi subtilităţi de
pastă, ştie când să fie sintetic şi când să se oprească şi la
detalii. Pictura sa, sensibilă şi tonică, uneori cu accente
expresioniste, este a unui profesionist care caută şi reuşeşte
să-şi individualizeze discursul, să propună soluţii plastice care
s-o facă atrăgătoare iubitorilor de artă şi să-i exprime cu
sinceritate crezul artistic.
Corneliu Stoica
Scriitori gălăţeni nominalizaţi în
DICŢIONARUL GENERAL AL LITERATURII
ROMÂNE*
GHEORGHE I.TOHĂNEANU
- stilistician şi traducător
S-a născut la 7 mai 1925, la Galaţi. Urmează cursurile
Liceului „V.Alecsandri” din Galaţi(1935-1943) şi Facultatea de
Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1943-1947). Până
în 1948 este profesor suplinitor la Galaţi, la Liceul
„V.Alecsandri”, apoi la Şcoala Normală; în 1949 începându-şi
cariera universitară la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În
anul 1952 este îndepărtat din învăţământ din cauza activităţii
politice a tatălui său. În 1954 va fi reîncadrat la o şcoală generală
de lângă Ploieşti; după un an fiind numit la Universitatea din
Bucureşti. Din 1956 trece la Universitatea din Timişoara,
străbătând toate treptele didactice (conferenţiar în 1962,
profesor în 1971) până în 1995, când se pensionează. Obţine
titlul de doctor în filologie în 1968, , cu teza „Limba şi stilul
poeziilor lui Eminescu”. Este unul dintre întemeietorii
învăţământului filologic universitar din vestul ţării şi ai şcolii
de stilistică din Timişoara. În perioada 1970-1976 a condus
Sectorul de lingvistică al Filialei Timişoara a Academiei Române.
După 1995 va funcţiona la Universitatea „Aurel Vlaicu” din
Arad şi la Universitatea „Tibiscus”din Timişoara, la care a fost
un timp şi decan al Facultăţii de Jurnalistică. Debutează în
1949, la revista „Cum vorbim” şi va colabora cu articole şi
studii la volume colective sau la reviste culturale, literare şi de
specialitate: „Limbă şi literatură”, „România literară”, „Orizont”,
„Studii şi cercetări lingvistice”, „Limba română”, „Analele
(urmarea la p.48)
MMX
47