dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

18
MMX
În paginile
care urmeazã:
Vârstele incerte ale poeziei (2)
- Stela Iorga-
„Eu sînt propria mea memorie, ceea ce este în mine,
numai însumi şi deosebit de orice altceva, nu sunt nici
înfăţişările mele, nici trupurile şi nici vederile în ochi, egale,
ale lumii” (Nichita Stănescu)
Mărturisirea, dintr-un secvenţial biografic, s-ar potrivi
şi în rostirea lirică a Stelei Iorga din recentele sale volume
„A doua întoarcere din Nam” - 2009 şi „Ziaristică la
domiciliu” - 2010 (ambele apărute la Editura Centrului
Cultural Dunărea de Jos). Persoana din câteva poze „la
minut”este familiară mai ales grupului de scriitori „Noduri şi
semne”din Galaţi , unde este prezentă încă dinaintea
debutului cu „Miza pe 13"(1998): ”Rareori pot fi văzută/ şi
cu greu vorbesc/dar oamenii încă mă acuză/pentru
încurcăturile lor sentimentale”. Dihotomie contrariantă, câtă
vreme „douăzeci de ani şi mai bine/ mi s-a spus că stau rău
la impresia artistică, deşi, dincolo de relativul criticism, a
primit destule premii (naţionale, bineînţeles, cuvenite
gloriei!). De curând a fost primită în U.S.R. În fond, poeta
revendică un drept elementar al omului înzestrat: „Cât de
mult mi-aş fi dorit să-mi trăiesc viaţa/măcar o dată să-mi
desfăşor larg aripile/ şi să plutesc în aer!”. Zborul este
evadare mimetic-îngerească dintr-o realitate neacceptată.
Femei dezabuzate „într-o zi obişnuită sar pe fereastră/şi încep
să zboare lin în aer/aşa de încet încât mecanismul sufletelor
poate fi lesne văzut/de bărbaţii ca Orfeu, Dante, Petrarca
sau Goethe”.
După ce viaţa i-a oferit cele mai frustrante oportunităţi,
dar „niciodată o batistă când plâng”, reflexul de apărare le
descoperă variante salvatoare prin poezie: ”Am remarcat
că am început să mă vindec de una singură/ de parcă ştiu
cum să repar circuitele vătămate/cuvintele stau în jurul meu/
urmăresc întregul proces/aşteptându-şi rândul să vină”.
„Acum sunt o femeie de treabă”, cu reflexe dezintoxicate