dunarea de jos 105 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

„Madam,” o lua el de la capăt, încercând să o tempereze
şi, dacă se putea, să-i potolească imboldurile-i ascunse, „vă
rog, încă un pic de cafea.” Amalia o chema pe Celestina, întrucât
celelalte fete aveau comenzi de onorat. În felul acesta, Grigore
Vârnav, golind ceaşcă după ceaşcă, îşi asigura prilejul de a o
pipăi cu privirea pe Celestina cea ingenuă pentru că zgârcenia
sau, poate, greutăţile unei familii cu patru copii la şcoală nu-i
îngăduiau să facă o cheltuială de o sută de euro cât era tariful
fetei pentru o singură dată. În acelaşi timp încerca zadarnic
să-i insufle Amaliei repulsia pe care, pretindea el, o încercase
aflând despre acele întâmplări dezgustătoare.
„Referinţele dobândite de-a lungul studenţiei şi
rezidenţiatului i-au asigurat un loc de asistent pe lângă un
mare profesor din capitală. La cabinetul lui veneau nevestele,
fiicele şi amantele marilor politicieni, miliardari, celebrităţi de
tot felul etc. Omul nostru ar fi trebuit să zică mersi că i-a pus
Dumnezeu mâna în cap, dar el ce credeţi că a făcut?” „Ce putea
să facă?” „Vă spun imediat. S-a apucat să seducă pacientele.”
Doamna Amalia nu s-a mai putut abţine şi a izbucnit într-un râs
clocotitor, aproape convulsiv. Grigore Vârnav se grăbea să-i
întindă un pahar cu apă şi era vizibilă străduinţa ei de a trece cu
vederea sila pe care i-o provoca. Pentru o asemenea stupiditate
grandioasă parcă merita să înduri prezenţa unuia ca Vârnav.
„Şi zi aşa: s-a apucat să le seducă ... Şi ele ce făceau?”
„Cine, doamnă?” „Alea, amantele politicienilor şi ale
miliardarilor.” „Aa, şi nevestele şi fiicele... Unul dintre ei, mai
ţâfnos, l-a dat în vileag şi profesorul a fost silit să-l pună
pe liber.”
Mai erau şi alte amănunte prin „dosarul” comisarului, însă
Amalia Stioianov, femeie matură, trecută prin multe, nu se
încredea orbeşte într-o investigaţie poliţienească fără a cântări
lucrurile cu propria minte. Aşa că la proxima întâlnire cu
ginecologul, adică la următorul control medical, l-a întrebat în
timp ce urca goală puşcă pe masa de consultaţie: „Aţi cunoscut
multe femei, domnule doctor?” „Am consultat foarte multe. Şi
multe din ele bine întreţinute şi îngrijite. Dumneavoastră, aşa
cum am remarcat şi data trecută, le întreceţi pe toate din acest
punct de vedere, ceea ce este surprinzător. Parcă n-aţi fi
practicat o meserie care ...” „Care, ce?” „Care ucide.”
La celelalte controale a venit alt doctor. Comisarul Vârnav
a informat-o pe madam Amalia că Artur Badiu a fost dat afară şi
de la Comisia Profilactică tot pe motiv de seducţie. „Pe cine,
Doamne iartă-mă, a sedus?” „Ehei, sunt lucruri grele, doamnă,
nu aşa.” Alte amănunte nu s-au mai aflat, poate şi datorită
faptului că Celestina a plecat la o importantă firmă de modeling
cu numeroase contracte în străinătate, iar interesul poliţaiului
pentru problema în discuţie a dispărut.
Despre toate acestea îşi amintea cu nostalgie maica Amalia
de la schitul Movila Banului în dimineaţa zilei când s-a anunţat
de la egumenie că va avea loc o vizită medicală de specialitate.
Un simţ necunoscut până atunci i-a spus că se vor întâlni şi
când a intrat în cabinetul de consultaţii l-a recunoscut deşi anii
lăsaseră asupra lui urme neîndoielnice. Totul s-a petrecut ca
pe vremea Comisiei Profilactice, el exprimându-şi admiraţia faţă
de forma ei fizică, în ciuda atîtor vicisitudini, ea aşteptând un
gest seducător din partea celui atât de blamat pentru
asemenea acte.
Doar Zusha
(continuarea de la pag. 9)
să privească şi să se roage mult...
A urmărit apoi cu înfrigurare ceremonia propriu-zisă, în
care mireasa a apărut, purtându-şi părticica de veşnicie sub
vălul ei alb şi ţinând în mâini o lumânare aprinsă. Când ea s-a
alăturat mirelui sub baldachin şi a început să-l înconjoare pentru
a aduce lumină celor şapte nivele primordiale ale Creaţiei în
cadrul cărora cei doi urmau să-şi unească destinele, Zusha a
început să numere... Şapte nivele, şapte cercuri, şapte inele,
şapte binecuvântări... Toate trebuiau atinse. Toate şapte!
Foarte importantă respectarea acestei cifre! Unii n-o iau în
seamă, alţii se grăbesc să scurteze ceremonia şi o reduc la
simbol, alţii nu cred că ar avea vreo semnificaţie în lumea reală.
Dar Zusha ştia că de reuşita fiecărei nunţi depinde echilibrul
întregului univers.
Când Medeea a ajuns la a cincilea nivel, de undeva, din
cer, a sunat alarma antiaeriană. Un vaiet de groază i s-a alăturat
şi nimeni nu s-a mai gândit atunci decât la cum să ajungă mai
repede la adăpost, în timp ce rabinul încheia în grabă ceremonia,
iar mirelui i se dădu să spargă cu piciorul un pahar, după datină,
pentru a distruge lumea anterioară şi a deschide un drum alteia,
noi. Nici paharul nu s-a spart de prima dată. Ori era prea gros,
ori Shimon prea grăbit...
La scurtă vreme, o altă alarmă, tot din cer, veni ca o izbăvire
să pună capăt momentului de panică. Fusese numai o repetiţie
generală. Lumea s-a întors liniştită la petrecere, muzicanţii au
început să cânte, dansatorii să încingă podeaua, vinul să curgă
în valuri, mâncarea să se reverse pe mese şi, în învălmăşeala
generală, nimeni nu a mai sesizat că echilibrul atât de fragil al
acestei lumi fusese rupt.
Mazel tov! Lehaim idn! Hava naghila! se striga
şi se cânta...
Doar Zusha, înspăimântat, tot una cu colţul din care nu
se mai urnise, stătea tăcut şi se ruga...
(Fragment din romanul „Struma”, aflat în pregătire)
MMX
17