Descarca - Universitatea de Medicina si Farmacie

PANTOMOGRAFIA
Pantomografia este o metodă de explorare radiologică prin care se obţine o imagine panoramică a
întregii danturi.
Fasciculul de raze X este selectat printr-o fantă şi orientat spre arcadele dentare, străbătând o altă
fantă şi impresionând filmul radiografic. Bolnavul şi filmul se rotesc în sens invers. Iradierea este
minimă, numai la nivelul arcadelor dentare.
2.1.5 ULTRASONOGRAFIA
Ultrasonografia se bazează pe utilizarea ultrasunetelor, care sunt reflectate sub formă de ecouri în funcţie
de proprietăţile ţesuturilor solide şi lichide, proporţional cu rezistenţa la pătrundere (impedanţă a fiecărui
organ).
Tehnica imagistică ultrasonografică este numită ultrasonografie. Cel mai uzual tip de tehnică de
măsurare a vitezei de curgere este numit Doppler ultrasonic, iar metoda – sonografie Doppler.
Ultrasunetele sunt unde mecanice, care au la bază oscilaţiile particulelor materiei. De aceea ele nu
există în vid şi au o lungime de undă peste 18000 Hz. Cele mai utilizate game de frecvenţe se situează între
2-10 MHz (1MHz = 1milion Hz).
Formarea ultrasunetelor se bazează pe efectul piezoelectric: dacă la extremităţile unui cristal de cuarţ
se aplică o diferenţă de potenţial electric, acesta se deformează. Vibraţiile mecanice ale cristalului de cuarţ,
la rândul lor produc diferenţe de potenţial.
Ultrasunetele se formează şi sunt recepţionate la nivelul transducerului. Iniţial se utiliza cristalul de
cuarţ. Astăzi în locul cristalului de cuarţ sunt utilizate ceramici sintetice (zirconat de Pb, titanat de Ba) sau
mase plastice (florura de poliviniliden) care produc la o singură stimulare numai 2-3 oscilaţii, ceea ce
permite o rezoluţie mai bună a imaginii.
Transducerul are funcţie de emiţător de ultrasunete, care sunt pulsatorii. Un puls are durata de o
μ/s şi este transmis de 1000 ori/s. În timpul rămas 999/1000, transducerul acţionează ca receptor.
Transducerul poate fi: liniar sau sectorial (mecanic, convex).
În funcţie de frecvenţă distingem transducer de 2, 3, 5, 6, 7, 10, 30 MHz.
Uşurinţa cu care se propagă ultrasunetele printr-un ţesut depinde de masa particulei (care determină
densitatea ţesutului) şi de forţele elastice care leagă particulele între ele. Viteza de propagare a ultrasunetelor
prin ţesuturi este determinată de elasticitatea ţesutului. Densitatea şi elasticitatea unui ţesut determină
impedanţa acustică (rezistenţa) Z=pxc (p=densitate, c=viteza de propagare a sunetului prin ţesut). Cu cât
diferenţa de impedanţă acustică este mai mare, cu atât mai puternică va fi reflectarea. Între gaz şi un ţesut
moale există o diferenţă de impedanţă acustică foarte mare. De aceea la aplicarea transducerului pe piele
este necesară utilizarea unui gel pentru a elimina aerul care ar fi oprit propagarea ultrasunetelor. La fel între
os şi ţesuturi moi impedanţa acustică este mare, oasele restricţionând utilizarea ultrasunetelor.
Ultrasunetele emise se propagă în mediul biologic. În corpul uman propagarea ultrasunetelor se
face liniar şi suferă fenomene de reflexie, refracţie, dispersie şi difracţie.
De asemenea, energia sonoră este preluată de particulele din mediul de propagare şi reflecţiedifuzie,
astfel energia fasciculului incident se pierde treptat prin absorbţie. Suma pierderilor de energie prin
absorbţie şi difuziune determină atenuarea.
Întâlnind în calea lor diferite interfeţe, ultrasunetele se reflectă sub formă de ecouri. Acestea sunt
recepţionate de cristale, determină vibraţii ale acestuia şi produc diferenţe de potenţial electric.
Informaţia ecografică poate fi reprezentată în mai multe moduri.
Fiecare ecou care se întoarce la transductor generează un semnal electric a cărui putere
(amplitudine) este determinată de puterea ecoului. Transformarea semnalului electric într-o imagine ce
apare pe un monitor, se bazează pe viteza relativ constantă de propagare a ultrasunetelor prin ţesuturi.
30