Lucian Gruia - Oglinda literara

Problema confuziei
copleşitoare –
despre datoria de
a ieşi din schemele
mentale paralizante
Dorin Popa
Pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro am primit
un text scris de Dorin Popa despre Florea Ioncioaia şi
volumul său „Oglinda şi amalgamul”. Redăm, mai jos,
textul integral.
Scriu adesea recomandări studenţilor, masteranzilor,
doctoranzilor sau postdoctoranzilor pe care i-am cunoscut
la cursuri şi seminarii sau datorită proiectelor pe care le-am
coordonat. Mă gîndesc atunci de fiecare dată că nu există nimic
mai prezumţios decît să recomanzi pe cineva pe care prin forţa
lucrurilor abia îl cunoşti şi că tot ce scrii în favoarea sa este ca
un fel de contract cu hazardul: nu vei putea niciodată să ştii
prea bine, prin natura culturii noastre academice, cine este acel
tînăr şi mai ales ce va putea deveni el. Nu-ţi poţi, însă, modera
pasiunea cu care crezi că eşti pe cale să proiectezi, în absolut, o
personalitate.
Cum ar trebui să arate atunci o recomandare pentru cineva
pe care-l cunosc aproape de o viaţă? În fapt, pe domnul Florea
Ioncioaia, autorul volumului „Oglinda şi amalgamul”, îl cunosc
abia de la Revoluţie, dar am avut mereu impresia că trebuie
să fi fost ceva care vine de mult mai departe. Îmi amintesc că
pregăteam numărul doi din noua versiune ieşeană a Timpului.
Primul număr ieşise în entuziasmul de atunci, cu multe bune
intenţii, încărcat de elanuri, dar lipsit de orice calitate mediatică:
fără o structură, fără o logică a demersului, fără o minimă probă
de organizare a spaţiului editorial.
De aceea probabil mi s-a părut că fusese un mesager
venit din ceruri. Era primul om cu care puteam discuta la
obiect despre cum se face o revistă şi care avea idei limpezi
în această chestiune. Am aflat apoi că trecuse, ca şi mine,
prin presa studenţească. Fusese chiar redactor şef la Opinia
studenţească (ca şi mine la Dialog), aveam apoi numeroase
referinţe intelectuale comune (minus Dostoievski) şi convingeri
foarte apropiate.
Dincolo de aceasta, a fost o chimie spontană. Era ceva
mai simplu atunci pentru asemenea întîlniri. Veneam, cum se
ştie, dintr-o lume în care nu puteai fi decît de un fel sau altul.
Îl intuiai uşor pe celălalt şi judecata noastră era fără rest: îţi
plăcea sau nu! Abia democraţia ne-a adus gri-ul, ambiguitatea,
compromisul neforţat, rupturile inexplicabile şi trădările de pe
o zi pe alta etc. Peste toate, era începutul unei noi vieţi pentru
fiecare dintre noi şi simţeam că trebuie să pornim la drum cu
cei care ne împărtăşesc convingerile şi deci să-i excludem pe
ceilalţi
Ėxperienţa de la Timpul s-a încheiat brusc pentru amîndoi
în lunile următoare, din motive pe care nu mi le mai amintesc
foarte bine. Apoi, un timp ne-am pierdut din vedere, pentru a ne
reîntîlni în coloanele Monitorului. De la sfîrşitul anilor ‘90 predăm
amîndoi la noul Departament de Jurnalism de la Universitate.
Am fost cel care i-a dus invitaţia făcută de profesorul Hoişie de a
ţine cursul de etică media. Era cel mai nimerit. Eu am fost – cred
– cel care l-a convins să se mute cu totul de la Xenopol, unde
era cercetător.
Se poate spune oare că-l cunosc îndeajuns ca să-l pot
recomanda pe dl.Ioncioaia cititorilor cu această carte? Ar mai
trebui să evoc un detaliu, cu o legătură directă cu volumul de
faţă. Am fost mai tot timpul un cititor fidel al contribuţiilor sale
din presa românească. Alături de alţi publicişti ieşeni de formaţie
universitară precum Alexandru Călinescu, Codrin Liviu Cuţitaru,
Liviu Antonesei sau Bogdan Călinescu, l-am considerat o valoare
sigură a publicisticii româneşti de astăzi.
Nu era vorba numai de conţinutul textelor sale. O anume
stilistică a gîndirii, în care argumentele au un loc preeminent
în faţa frazeologiei obişnuite, un patetism rafinat al expresiei, o
radicalitate morală lipsită de emfază, o solididate a convingerilor
mă îndreptăţesc să-l plasez chiar în primul rînd al publiciştilor
nostri apăruţi mai ales după revoluţie, de la Andrei Pleşu şi Emil
Hurezeanu, la Andrei Cornea, Radu Preda, Ovidiu Pecican, Iulian
Boldea, Lucian Năstasă Kovacs, Al. Cistelecan, Mihai Neamţu,
Caius Dobrescu, H-R Patapievici şi Paul Cernat. Dar în minte îmi
vin acum mai ales istoricii şi universitarii ieşeni care au făcut
publicistică de prim-plan, dintre care unii i-au fost din cîte ştiu
maeştri: Alexandru Zub, Florin Alexandru Platon, ştefan Lemny
sau filosoful ştefan Afloroaie ori psihologul Adrian Neculau.
Volumul Oglinda şi amalgamul. Istorie, politică şi morală
în România de astăzi este o selecţie din publicistica sa cea mai
recentă. Regret mai întîi de toate că autorul nu a cuprins aici şi
articolele sale mai vechi, de la începtul anilor ‘90, fie şi pentru
a vedea felul în care un istoric se proiectează el însuşi în istorie.
www.oglindaliterara.ro
LECTOR
Oricum, pentru mine a fost o bucurie să pot reciti articole care
mă încîntaseră în momentul apariţiei lor în ziar.
Volumul de faţă îmi pare că este construit în jurul cîtorva
teme încă actuale: comunismul şi moştenirea sa sulfuroasă,
ruptura de reflexele totalitare, recompunerea unei culturi politice
liberale, evaluarea colaboraţionsimului, îndeosebi chestiunea
informatorilor fostei poliţii politice comuniste etc. Titlul însuşi
trimite la ceea ce pare a fi obsesia dominantă a autorului:
problema confuziei copleşitoare care pare a fi spaţiul public
românesc postcomunist şi datoria de a ieşi din această schemă
mentală paralizantă.
O confuzie întreţinută sau produsă inconştient, din
incompetenţă, de către media: falsa oglindă, perversa oglindire,
prin care se cultivă amalgamul valorilor, opiniilor, argumentelor
etc.
De altfel, după cum se poate observa imediat, după o
primă privire asupra cuprinsului, structura volumului reflectă
această încercare de a depăşi orizontul ceţos al suspiciunii,
conspiraţionismului şi gîndirii magice. Mai cu seamă primele
două capitole, consacrate actualităţii politice şi imediate, ca şi
cel consacrat criticii media ne arată un moralist discret, în buna
tradiţie a raţionalismului clasic. Dincolo de critica amoralismului
ambiant, găsim un observator atent şi exasperat, mai cu seamă
în anii regimului Iliescu-Năstase, care foloseşte o gamă largă de
procedee stilistice, ca şi un melanj ameţitor de stiluri ori genuri
publicistice – de la libertina tabletă, la comentariul riguros.
Articole precum Iluzii, fantasme, apocalipse, Gornistul
Lumii care vine, Partea bună a lucrurilor rele, Monstrul şi
lunetistul, Cabotinul în chip de profet mînios, Întunericul cel de
toate zilele sînt deopotrivă mici capodopere publicistice, exemplu
de stil şi de simţ al observaţiei, veritabile fişe clinice ale unei
patologii a postcomunismului românesc.
Deconstrucţia limbajului politic, critica demagogiei şi a
derapajelor politice, a iluziilor, dogmelor şi falselor promisiuni are
loc deopotrivă cu o analiză din interior a patologiei mediatice
într-o serie de articole mult comentate la vremea apariţiei
lor: Deci, era o vreme înceţoşată (cu o lungă carieră pe net!),
Îmblînzirea scorpiei, Iarna este pe uliţă: ce dezastru! etc.
Un loc special a fost dedicat, după cum am sugerat deja,
problematicii memoriei istorice, care constituie de altfel partea
cea mai consistentă din punct de vedere teoretic şi civic. Este
vorba mai cu seamă de problema memoriei trecutului comunist
recent, dar şi a conştiinţei istorice răvăşite de propaganda
totalitară. Domnul Ioncioaia se află aici pe terenul profesiunii
sale de bază, aceea de istoric. Astfel că judecăţile sale, primite
uneori ca un scandal la vremea lor, rămîn în general perfect
valide şi astăzi. Dl. Ioncioaia lasă uneori impresia că duce un
fel de cruciadă împotriva felului încă rudimentar de a ne asuma
şi interioriza propriul trecut colectiv. Un exemplu de analiză,
deopotrivă empatică şi depasională. Remarc şi aici cîteva titluri,
deşi selecţia îmi pare cu adevărat dificilă: Generalul în grădina
deliciilor, Dimineaţa asasinilor, Anchetă asupra vîntului care bate,
Memoria învinşilor, Istoria unei secretare, Magistrul de cateheză,
Reîntoarcerea Fecioarei, Principiul nostalgiei, Toamna în Specială,
Raport despre anii de scrum, Culoarea aspră a libertăţii, Revoluţia
deparazitată, Pentru o etică a nuanţei, Amalgamul este meseria
lor, Zece file veninoase etc.
Ultimul capitol este mai eterogen, atît stilistic, cît şi tematic.
De la tabletă, se trece imediat la recenzie sau la comentariu şi
aşa mai departe. Ce le uneşte este felul de a privi al autorului.
Articole precum Conspiraţia conspiraţiilor,O legendă din anii
optzeci, Publish or perish!, Contradicţia lui Montaigne, Cruzimea
ca mod de viaţă, Onoarea rectorului Maiorescu etc. pot fi citite ca
mici exerciţii de admiraţie, desigur un contrast necesar cu restul
volumului scris adesea în aquaforte. Este un final necăutat,
probabil, dar fericit.
Selecţia operată este poate prea drastică. Mi se pare
că dl. Ioncioaia a încercat să împace două lucruri oarecum
contradictorii: să ofere o imagine a timpului istoric la care a fost
martor (defect profesional, pare-se!) şi în acelaşi timp să ne
ofere textele cele mai relevante estetic şi intelectual. Ambele
cu importanţa lor. Publicistică fără context este imposibil de
imaginat, după cum valoarea unui text rezidă în calitatea sa de
a fi autonom în raport cu propriul context.
Oricum, avem aici o istorie secvenţială, ritmată de
tensiuni şi conflicte, de episoade de mare intensitate, precum
tragica poveste a deconspirării foştilor informatori ai securităţii
sau comedia involuntară a anarhiei morale post-comuniste. Aş
remarca din nou aici (am mai făcut-o şi cu alte ocazii!), fineţea
şi în acelaţi timp profunzimea tăieturii, siguranţa judecăţilor şi
pasiunea pentru nuanţă şi moderaţie, chiar şi în dezlănţuirile
sale polemice. Dar mai ales ironia, probabil arma cea mai uzitată
de autor în campaniile sale.
Unele dintre aceste calităţi le-am descoperit abia acum,
la relectură, semn că prejudecăţile noastre despre publicistică
trebuie abandonate. De asemenea, legat de acest moment
al lecturii, aş mai face o mică observaţie: calitatea titlurilor.
Regăsim aici poate instinctul omului de presă de altădată, cînd
titlurile erau sintetice şi nu indecent expozitive. Dar cred că devin
… nostalgic.
Recomand, aşadar, autorul şi volumul său cititorului
interesat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să reziste presiunii
destabilizatoare a confuziei din jurul nostru. Va găsi aici cîteva
repere solide şi un partener de drum loial şi pasionant.
7975