Lucian Gruia - Oglinda literara

ANUL CARAGIALE
PERSONAJELE IN
ABSENTIA
în teatrul lui Caragiale
Când s-au făcut referiri la personajele din piesele lui
Caragiale s-au adus în discuţie tangenţial cele in absentia.
În cele ce urmează, tocmai la această categorie de personaje
vom face câteva observaţii.
Trebuie precizat de la bun început că în teatrul lui
Caragiale există două tipuri de asemenea personaje: cu
absenţă parţială şi, respectiv, totală.
1. Din prima categorie fac parte Rică Venturiano şi Nae
Caţavencu. Fiecare din cei doi eroi apare abia în actul al doilea
al pieselor – Rică în scena a II-a (O noapte furtunoasă),
iar Caţavencu în scena a VII-a (O scrisoare pierdută). Dar
până atunci, se vorbeşte despre ei.
Jupân Dumitrache îi povesteşte amicului său, Nae
Ipingescu, despre păţania „de la grădină la Iunion”. Relatarea
ca şi portretistica se realizează prin adiţiune: „Ştii dumneata
că la lăsata-secului am mers la grădină la Iunion; eram eu,
consoarta mea şi cumnată-mea, Ziţa. Ne punem la o masă,
ca să vedem şi noi comèdiile alea de le joacă Ionescu. Trece
aşa preţ ca la un sfert de ceas şi numai că mă pomenesc cu
un bagabont de amploaiat (…) După port nu seamănă a fi
negustor. Mă pomenesc că vine şi se pune la altă masă alături,
cu faţa spre masa noastră şi cu spatele la comèdie. Şade
rezemat într-un peş, şade, şade, şade şi se uită lung şi galiş
la cocoane, se uită (…) Încep să mă-ncruntez la bagabontul
şi mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era ruşine de lume;
eu, de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu
vine bine; ba încă-şi pune şi ochilarii pe nas (…) În sfârşit,
se isprăveşte comèdia. Ne sculăm să plecăm; coate-goale
se scoală şi dumnealui. Plecăm noi, pleacă şi dumnealui
după noi (…) Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieşim
pe Podul-de-pământ – papugiul cât colea după noi; ieşim în
dosul Agiei – coate-goale după noi; ajungem la Sfântul Ilie
în Gorgani – moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-vodă
ca să apucăm spre Stabiliment – maţe-fripte după noi…” 1)
- s.n. Acesta e primul episod al istorisirii cherestegiului.
Relatarea are iz de roman poliţist cu urmăritor şi urmăriţi.
Pentru Jupân Dumitrache, necunoscutul de la „Iunion”, care
după vestimentaţie nu pare a fi om de vază, este „Un ăla…
un prăpădit de amploiat”, „un coate-goale”, „papugiul”,
„moftangiul”, „maţe-fripte”. Acestea sunt etichetările
prin intermediul cărora cherestegiul îl singularizează pe
necunoscut şi acre conturează trăsăturile monstruosului
civic.
Al doilea episod se petrece după o săptămână.
Repetarea apelativelor la adresa necunoscutului (subliniate
de noi) augmentează portretistica acestuia, văzut doar sub
aspect negativ: A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi
cam şi uitasem eu de istoria bagabontului; gândeam şi eu:
poate c-o fi stând coate-goale prin partea locului (…) dar
unde mă gândeam eu c-o să mi se întâmple un aşa ceva. Ne
ducem („la grădină la Iunion”– n.n.) (…) Nu ştiu cum măntorc
cu ochii înapoi şi pe cine gândeşti că văz la masa de la
spate? (…) Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţefripte,
domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul,
nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap şi cu basmaua iacaşa
scoasă. Cum m-a văzut – că trebuie să fi fost schimbat
la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (…), cum m-a văzut,
a sfeclit-o… A întors capu-ncolo şi a început să bea din ţigară
(…) Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit la comèdii, sentoarce
şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă uit iar
la el, iar se-ntoarce-ncolo… mă-ntorc iar la comèdii, iar se
uită la cocoane… mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; măntorc
iar la comèdii…” – s.n. Prima parte a celui de-al doilea
episod are alura unui film de spionaj, povestit de acelaşi
Jupân Dumitrache. Rizibilul secvenţei constă în stereotipia
gesturilor. A doua parte a acestui episod narat pune accentul
tot pe urmărire, însă de astă dată „rolurile” se inversează,
urmăritorul ajungând urmărit: „Aveam de gând să intru cu
cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de
din dos pe maidan, să-i iasă înainte şi eu să-l iau pe la spate…
să-l apucăm la mijloc…”
Recunoscut de Nae Ipingescu, la capătul unei urmăriri
7976 www.oglindaliterara.ro
acerbe („Acesta e ăl care
scrie la (…) Dumnealui
este cetăţeanul Rică
Venturiano, amploaiat judiciar,
student la Academie – învaţă
legile – şi redactor la . E d-ai
noştri…”), Jupân Dumitrache
schimbă registrul de adresare:
„Da, tocmai astă-seară citeam
cu nenea Nae, în gazeta dvs.,
cum scriţi despre ciocoi că
mănâncă sudoarea poporului
suveran. Ei, bravo! îmi place!
bine combateţi reacţiunea,
nu pot să zic, ştii colea,
verde, româneşte. Să vă
ajute Dumnezeu ca să scăpaţi Constantin Miu
poporul de ciocoi.”
Nae Caţavencu e şi el un combatant, aflat în opoziţie.
Dacă în cazul lui Rică se pune accent pe „statutul” de
amorez şi mai puţin pe acela de jurnalist care în articolele
sale combate puterea, în cazul lui Caţavencu este evidenţiat
acest al doilea aspect, iar profesia de avocat este îngroşată
până la caricatural, în faimoasa scenă a discursului electoral.
Despre el aflăm din „raportul” lui Pristanda către Tipătescu
– prefectul judeţului de munte, iar casa avocatului, unde
se aduna „toată gaşca-n păr” şi juca stos şi „punea ţara la
cale”, poate fi socotită „sediul” Partidului independenţilor.
Fiind adversarul cel mai de temut al prefectului, poliţaiul
reproduce tale quale vorbele aceluia: „Mă prinz cu d-voastră
că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiţi, unul pe care
contează bampirul – şi acolo, pardon, tot bampir vă zicea –
pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu… şi când l-om
avea pe ăla, i-avem pe toţi… Ia ascultaţi scrisorica asta…”
Aflat în posesia biletului de amor pierdut de Zoe (găsit
de Cetăţeanul turmentat şi sustras acestuia prin mijloace
mai puţin ortodoxe), Caţavencu îşi începe „lupta electorală”
ce avea drept finalitate alegerea sa ca deputat, dar nu prin
mijloace parlamentare, oneste, ci prin şantaj: susţinerea
candidaturii sale de către grupul guvernamental (în frunte cu
Zoe, venerabilul prezident şi prefectul), în schimbul returnării
„docomentului”.
Caţavencu trimite soţilor Trahanache – Zaharia şi
Zoe – câte un răvaş, invitându-i la sediul ziarului „Răcnetul
Carpaţilor”. Dacă lui Trahanache i se precizează doar că „…în
interesul onoarei d-voatre de cetăţean şi de tată de familie,
vă rugăm să treceţi astăzi (…) pe la biuroul ziarului (…), unde
vi se va comunica un document de cea mai mare importanţă
pentru d-voastră…”, Zoei i se comunică fără ocolişuri scopul
solicitării: „Stimată doamnă, la redacţia noastră se află
un document iscălit de amabilul nostru prefect şi adresat
d-voastre. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul
unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune.” Trahanache susţine
că „docomentul” e „plastografie” şi că de fapt Caţavencu
urmăreşte să compromită grupul guvernamentalilor. Aşa se
explică de ce pentru el lupta electorală e mai importantă decât
onoarea de familist: „Ei, astâmpără-te, omule, şi lasă odată
mofturile, avem alte lucruri mai serioase de vorbit. Deseară
e întrunire. S-a hotărât? Ce facem? Punem candidatura lui
Farfuridi? Ce facem? Deseară, am aflat că dăscălimea cu
Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facă scandal. Trebuie să-i
spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia
deseară cuvântul ca să ne combată…” (s.n.).
Deşi Zoe, venită la sediul redacţiei ziarului local, nu-i
promite lui Caţavencu intervenţia pe lângă prefect, spre a-i
susţine candidatura, în ziar apare ştirea ca fiind „pozitivă”
candidatura avocatului, aceasta „este pusă la adăpost de
orice loviri din partea administraţiei…” La vestea pe care i-o
dă Pristanda că avocatul „nu mai vrea să stea de vorbă cu
nimeni, dar cu nimeni” în afară de Zoe, aceasta ia decizia
– peste voinţa lui Tipătescu şi ştirea lui Trahanache – de
a-l elibera pe Caţavencu, arestat de poliţai, din ordinul
prefectului, este pregătită intrarea triumfală în scenă a lui
Nae Caţavencu.
___________________________
1
Citatele sunt după ediţia: Caragiale, Teatru, ESPLA,
colecţia BPT, Bucureşti, 1960.
î