Lucian Gruia - Oglinda literara

NOTES
Max Brod şi manuscrisele lui Kafka
Adrian
Grauenfels
„Evreul nu are parte de linişte nici o secundă. Totul
trebuie dobândit, nu numai prezentul şi viitorul ci şi trecutul -
pe care orice altă fiinţă omenească îl moşteneşte în fond - şi
acesta trebuie dobândit, e poate lucrul cel mai greu”.
Franz Kafka
Pe când student la ştiinţe juridice
în Praga, evreul Max Brod (născut
1884) vorbitor de germană şi ceha, se
împrieteneşte cu Franz Kafka. Suntem
în 1902 la începutul unui secol care
va deveni letal pentru milioane de
europeni printre care 6 milioane de evrei.
În 1907 Brod absolvă universitatea
germană Charles-Ferdinand şi capătă
un mic job la o poştă. Din 1912
expune vederi sioniste, ca mai târziu în 1918 să fie numit
vicepreşedinte al Partidului Naţional Evreiesc Ceh. Prin 1924
îl găsim deja scriitor consacrat, critic literar şi muzical la ziarul
Prager Tagblatt. În contrast cu Kafka, Brod devine curând
prolific, se cunosc 83 de titluri publicate. O primă nuvelă
finisată la 24 de ani „Castelul Nornepygge”, este citată de
critica berlineza ca fiind o capodoperă a expresionismului.
Faima lui este dobândită după apariţia trilogiei „Drumul lui
Tycho Brahes către Dumnezeu” -1916.
Persoană modestă, Brod sprijină diverşi muzicieni şi scriitori. Printre favoriţii
săi se număra Jaroslav Hasek şi compozitorul Leos Janacek. Pasionat de muzică
scrie un studiu despre Gustav Mahler. Cu 10 ani mai devreme publicase „Muzica
lui Israel” în care încerca să definească specificul
muzicii evreieşti religioase, populare şi până la
muzică modernă cântată în tânărul stat evreu. Ca
sionist activează susţinând naţionalismul evreiesc.
Îşi explică credinţa în două volume apărute în
1921: „Pagânism, creştinism, iudaism”.
Să revenim la prietenia cu Kafka. Cei doi
se cunosc la o lectură ţinută de Brod despre
Schopenhauer. Kafka i se adresează după
conferinţa şi îl acompaniază spre casă. Brod spune
despre Kafka „.. era tăcut, neluat în seamă, purta
costume obişnuite de culori închise, modeste ca şi
el”. Pe atunci, spune Brod, ceva îl atrăgea la mine,
părea mai deschis şi se avânta în discuţii fără de
sfârşit polemizând contra aserţiunilor mele, prea puţin flexibile. Din acest moment
cei doi rămân apropiaţi, întâlnindu-se frecvent, uneori zilnic, până la moartea lui
Kafka. În casa părinţilor lui Brod, Kafka cunoaşte pe Felice Bauer, viitoarea să
logodnica. Ca să se poată dedica scrisului Kafka caută un serviciu comod la o
agenţie de asigurări. Brod, Kafka şi un al treilea prieten, Felix Weltsch, pun bazele
unui grup literar numit „Cercul Praghez”. Brod îl reasigura
mereu pe Kafka spunând că are suficient talent la scris,
Kafka fiind veşnic plin de îndoieli. Bolnav de tuberculoză
cere lui Brod să ardă toate manuscrisele după moartea
sa. Brod îl impulsionează să publice din operele sale, ba
chiar îl obligă să ţină o agendă. Încercările lui Brod de a
scrie în comun, eşuează. A rămas un singur text, relatarea
unui voiaj comun făcut în anul 1912, căruia Kafka scrie
introducerea. Câţiva ani mai târziu Brod încearcă în van
să continue acest proiect comun, Kafka refuză. În 1913
Brod se căsătoreşte cu Elsa Taussig dar prietenia cu Kafka
rămâne neştirbită, cei doi vor împărţi împreună probleme
şi crize.
La moartea lui Kafka, în 1924, Brod devine
administratorul moştenirii marelui scriitor. Testamentul
cerea distrugerea materialelor nepublicate, dar Brod
refuză să accepte arderea manuscriselor sugerând lui Kafka să aleagă un alt
executor. Mult înainte de a deveni celebru, Brod îl numea genial: „cel mai mare poet
al vremii” în rând cu Goethe sau Tolstoi. Datorită lui Brod care refuză să distrugă
manuscrisele se tipăresc postum trei capodopere: Procesul (1925), Castelul (1926)
şi America (1927). Critică le aclama cu o unanimă consternare.
Urmează o biografie scrisă de Brod şi publicată în 1937: Franz Kafka - Eine
Biographie. În 1939 la invazia naziştilor Brod părăseşte Praga cu destinaţia Palestina.
În valiza sa se aflau note, agende, scrisori şi alte documente din arhiva lăsată de
Kafka. În Palestina, Brod este angajat de teatrul de limba ebraică Habima, cu
postul de referent dramatic. Brod continua să se ocupe de moştenirea lui Kafka.
Editează agendele lui Kafka, o parte din scrisori văd lumina în 1954 şi 1958. În afara
a 6 volume de scrisori şi comentarii mare parte a materialului a rămas intactă. Brod
moare la Tel Aviv în 1968. Materialul rămas de la Kafka este preluat de secretara lui
Brod, Esther Hoffe, împreună cu dorinţa lui Brod de a fi donat Bibliotecii Naţionale a
Israelului. Ce a urmat este subiectul unei alte electrizante poveşti.
* * * surse: Evrei in lume - Editura Hasefer, Wikipedia
CINE E RALUCA
MARINA
BACIU?
Mirela Nistor
Într-o zi de sfârşit de noiembrie
2011, păşind pragul Şcolii Nr. 7 din
Focşani, m-a întâmpinat, cu un
zâmbet cald şi “cultivat”, Raluca
Marina Baciu, eleva-model de la clasa
a VII-a şi mi-a oferit o carte sugestiv
intitulată, ,,Din cele patru zări” , un
minunat volum colectiv, care parcă se
prezenta singur, prin însuşi numele
său.
Creaţiile din volum au fost
girate de scriitorul Marian Ruscu
din Ploieşti, graţie căruia au văzut
lumina tiparului la Editura Premier
din Ploieşti, în 2011.(aşa cum ne-a
informat scriitorul Gheorghe Andrei
Neagu, la prezentarea volumului)
Parcurgând cu emoţie paginile,
fără a mă sătura să savurez conţinutul
ce m-a vrăjit şi m-a înălţat sufleteşte,
I-am mulţumit Domnului că, în negura
vremurilor pe care le traversăm, mai
există copii care fac viaţa să pară mai
frumoasă, mai senină.
Talentul revelat unei lumi în
răspăr îşi strigă cu ardoare emoţia,
visul şi culoarea, copilăria şi bucuria
nativă, scriindu-se cu litere de-o
şchioapă: RALUCA BACIU.
În Călare înapoia unei fotografii,
un înger plăpând destăinuie cititorului
iubirea-i panteistă, îşi deschide
sufletul vitalist, explorând minţile
noastre obosite, încercând să le
revigoreze cu un preaplin de fericire
ancestrală. Amprenta subiectivităţii e
conturată de filonul amintirilor de-o
vară care se dăruie prin inocenţa
sufletului de copil, dând curs unui
reportaj savuros ce frapează prin
descrierea minuţioasă a unor locuri
sălbăticite de timpul bătrân, a unor
munţi ce se tot înalţă şi asmut cu
perseverenţă tăriile universului.
Tablourile descriptive se zugrăvesc
cu talent prin simplul joc de cuvinte
al împătimitului de literatură, prin
expresii ce-şi caută conotaţiile în
varietăţi de epitete, metafore şi
imagini artistice ce-şi nuanţează
sensurile cu subtilitatea unei mâini
novice, scriitoriceşti, dirijate de o
maturitate surprinzătoare.
Nostalgia hărţilor imaginare ce se
agaţă de o realitate supradimensionată
atemporal şi aspaţial, amintesc de
drumeţiile lui Calistrat Hogaş sau de
jurnalul de călătorie al lui Geo Bogza,
adevărate poeme în proză ce se
desăvârşesc în “poveşti” alegorice cu
“iz de românitate”.
Darul oferit cu atâta generozitate
de această copilă sprinţară este menit
să ne binecuvânteze cu rânduri de
“nu-mă-uita”, “călare înapoia unei
fotografii”, cerşitorindu-şi înrămarea
reveriilor.
7980 www.oglindaliterara.ro