Lucian Gruia - Oglinda literara

OPINII
Bine ai venit în literatură
Drumul meu lung, printre litere, a descoperit un destin
aparte, destinul Elenei Otavă, care se dăruie acum, când
alţii nu au foarte mult de dăruit, se dăruie scrisului, prozei,
criticii. Cartea ei este deschisă şi se completează cu fiecare
pagină, cu noi, mai exact şi cu noi, ca un document bine
întocmit despre discursurile noastre literare. A venit, poate,
cu un gând timid, care apoi s-a descătuşat de reţineri şi a
devenit acel gând numit creaţie literară, Sigur că e important
cine descoperă că ai talent şi maniera în care o face. Elena
Otavă a scris cărţile sale cu mult curaj şi voinţă – în drumul
ei a ştiut să aibă în vedere ascensiunea unei dorinţe, aceea
de a fi gustată şi punctată cu aceeaşi măsură, pe care a
folosit-o personal, când a „studiat” efectiv o bună parte din
cărţile ce i-au fost încredinţate spre comentare sau cronică
literară. Elena Otavă e o scriitoare asiduă, aplecată cu
toată fiinţa către creaţie şi „construcţie literară” Ştie să dea
măsura lucrurilor cu prudenţă şi responsabilitate. Realmente
vorbind, Elena parcurge un timp lung într-un interval scurt,
şi o face cu viteza conştiinţei şi a dăruirii. Are şi un bagaj de
informaţii substanţial, pe care ştie să-l completeze din mers.
O felicit pentru cărţile sale, pentru romanul „Insomnia”, în
special, despre care am scris.
Nimic nu e formal în ceea ce face. Şi când duce un
deziderat către împlinire, o face cu toată convingerea. Elena
Otavă poate fi oricând un bun critic literar, deţine toate
instrumentele de care ar avea nevoie. Constat însă că, prin
prisma valorii sale ca scriitor, “Dă cezarului ce-i al cezarului”.
Manifest ambiţios împotriva
poeziei mincinoase
Mircea Doreanu
▪ Sorin Basangeac, «Cartea omului matur –
monorimuri monosilabice», Editura Pastel, Braşov,
2010
Miştocar şi sensibil, dar şi serios-constructiv, Sorin
Basangeac pune, prin «Cartea omului matur – monorimuri
monosilabice», lansată la Tîrgul internaţional de carte şi
muzică de la Braşov, bazele unei opere. Despre celelalte
două cărţi de poeme («Nocturnă cu nebunul
satului - monorimuri» şi «Paparazzo în marile
mahalale - monorimuri», Editura Pastel, Braşov
2009, ambele) semnalate şi, ulterior, prezentate
în paginile «Oglinzii literare» în rubrica - dulce
povară - „Eminesciana”, puteţi citi în excelenta
prefaţă (la cel de-al treilea volum) a doamnei
Irina Petraş („Cuvînt despre limite încăpătoare”),
care găseşte cu abilitate genul proxim tehnic al
poetului. «Metatext», primul poem, este o prefaţă
şi o artă poetică: „Să nu-i mai văd în ochi/ pe
Manni, pe Joyşi sau Prouşti,/ prea lungi în verb,
prea gravi/ ori, cînd şi cînd, prea bruşti,/ cu firi şi
vieţi prin cărţi,/ un circ cu lei în cuşti!/ Ca ei să fii
ai vrea,/ în gol sau fier să muşti?!/ Ba vreau să
scap din raft,/ să ies sub cer şi – ţuşti! –/ să sar în
val, să uit/ de strîmbi şi de cei juşti/ ce-n foi la fel
vor sta/ cînd moşi vor fi ăşti puşti./ Ce vii, în vînt,
pe ţărm,/ chiar de par goi şi fruşti,7 ei ştiu şi fac
ce spun:/ din trai să mai şi guşti!”.
Această a treia carte este, surprimzător, şi cea mai
bună. Credeam că Sorin Basangeac se va arăta obosit şi
autoimitativ. „Monorimurile sînt acrobaţii riscante, în toiul lor
oboseala putînd însemna sfîrşitul, dar poemele se salvează
prin vitalitatea conţinutului: nu rima duce poemul, fluxul ei
semantic fiind determinat de forţa vitală a gîndului diriguitor.
Puţine cărţi de poezie reuşesc să te facă să zîmbeşti
– şi atunci zîmbeşti amar, deoarece textele contemporane
sînt, în majoritate, cel mult ironice. Citind «Monolog», am
rîs: „(...) Trag fum şi scuip din foi firt class;/ le iau de la un
lup de vas./ Ba, cînd şi cînd, trag şi pe nas/ colb alb, cît o mai
fi pe tas,/ dar, prea mulţi duşi, am să mă las./ Sînt tuns doar
jos, iar sus sînt ras.../ Sînt gros în gît şi-n dos par gras?/
Nu-s porc, ci urs şi-un moş am sas:/ eins-zwei, links-rechts
şi, iar de tras,/ mă lupt din greu cu der-die-das...”.
Rima este o formă de imaginaţie lexicală şi nu numai,
8000 www.oglindaliterara.ro
Bine ai venit în mijlocul
nostru, Elena!
Fii binecuvântată şi de către
ceilalţi colegi!
La aniversare
Ploaia cuvintelor tale adânci
Aduce în orice amurg
dimineaţa
Şi scrie cu inima razelor dulci
Iubirea, speranţa şi viaţa.
Strecoară în sufletul apelor vii
Atâtea arome de bine
Şi-n fapt, fiecare slovă o ştii,
Despre el, despre noi, despre
mine.
Să pui răsăritul în norii trufaşi
E greu de trecut acest vis.
Tu ştii coama ploii cu piatră s-o laşi
Pe un umăr de timp neînvins.
Ai pace pe frunte, dorinţă în gând
Şi speli de-ntuneric lumina.
Când cumperi ideea cu tonul ei blând
Să ne crească-mpreună grădina.
Constanţa
Cornilă
pentru că trebuie să înglobeze sensuri. Ca să îşi merite
numele, rima trebuie să fie perfectă – nu admite licenţe.
Sorin Basangeac este cel mai convingător (sc)rimeur din cîţi
am întîlnit în ultimii ani şi mă gîndesc că, dacă ar vea o
motivaţie veritabilă, ar putea alcătui, cu succes, un dicţionar
de rime peste ce s-a încercat pînă în prezent. Demersul
„monorimurilor” este similiştiinţific, deoarece gîndirea
poetică trebuie să treacă o probă de tip matematic, pe
care ea însăşi şi-o propune. De exemplu, în poemul «Dublu
mixt»: „Cît sînt de bun cînd mi-e mai rău,/ cît vreau, cît dau,
cît sînt al tău/ şi cît un cuc clar nu mi-e, zău,/ nu pot s-o
spun cu yes or no,/ de nu e mal, nu e nici hău,/ ce-i «ioi!»
pe Criş, pe Jii e «ău!».”.
Mai puţin exemplar pentru ideea mea, dar într-un
spaţiu similar intră geometria poemului «Roata norocului»:
„Doi soţi,/ nu tonţi,/ nici docţi,/ nu hoţi/ cu glonţi,/ nici conţi/
cu clonţi:/ «Nu-s toţi/ ori moţi/ ori goţi;/ noi bonţi,/ ei morţi,/
trei coţi/ sub porţi,/ dar poţi/ să scoţi/ doi zloţi/ din
roţi.»”
Ċuvîntul recurent în «Cartea omului matur»
este carte. Din titlu de volum, în titlu de poem, în
texte, fie carte de citit, fie cărţi de joc, substantivul
este peste tot. Nu că Sorin Basangeac ar fi un autor
livresc. Una este să fii citit, cult, şi alta să fumezi
„Altora”. Poetul este vitalist, dar iubeşte cărţile,
şi-a petrecut viaţa şi îşi petrece maturitatea între
ele şi, cu certitudine, nu le va părăsi vreodată.
Este intrinsecă dragostea pentru carte ca obiect;
de aici, modul cizelat, tare frumos, în care arată
cele trei cărţi ale sale. Prin cinstirea dată cărţii,
dar, mai ales, prin refuzul oricăror constrîngeri
lingvistice altele decît cele autoimpuse, îl apropii
pe Sorin Basangeac, mai mult decît de Georges
Perec, Raymond Queneau etc., de Luca Piţu,
după ce, într-un comentariu anterior („Isarlîkul lui
Basangeac”), l-am numit pe Ion Barbu, referindumă
la un teritoriu şi la nostima lui populaţie, iar nu la stil.
Iată însă că, tot scriind, am descoperit efortul matematic al
structurării textelor.
Îl suspectez pe deloc inocentul Sorin Basangeac că
ştie sensul în care Marchizul de Sade foloseşte cuvîntul
în «La philosophie dans le boudoir» (sau «La foutosophie
dans le foutoar»): acela al actualului „zizi”, organul genital
masculin. Ar fi o altă apropiere de libertinajul lexical al lui
Luca Piţu. Dar ceea ce contează pentru mine nu sînt astfel
de îndrăzneli, nici dexteritatea, uneori virtuozitatea rostirii,
ci viziunea globală, realistă, a poeziei, militantismul (căci e
persistent, ambiţios) implicit împotriva poeziei mincinoase,
cea care denaturează lucrurile prin cuvinte pentru a închide
ochi lucizi, poezia perfidă, cu codiţă de şoricel.
Am aşteptat această poezie. Sigur, am mai întîlnit-o în
alte feluri. Acum peste un deceniu am publicat în „Astra” un
„Manifest pentru poezia realistă”... Iat-o, poezia realistă!!!